Close Sidebar
Type & Hit Enter To Search

Am făcut un concurs și am ales 10 câștigători. Mai precis, Diana Necșulescu, antrenoarea atelierului de desen e cea care ne-a ajutat cu selecția. Felicitări tuturor copiilor înscriși!

Adina Rosetti ține la Academia Motanov atelierul de scriere creativă pentru copii între 10 și 16 ani. Poate știți deja că Adina e scriitoare și jurnalistă, a publicat la Curtea Veche un roman – Deadline (2010), o carte pentru copii – Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul (2014) și o carte de proză scurtă – De zece ori pe buze (2015).

Am întrebat-o una, alta aporopo de a patra ediție a atelierului, care începe toamna asta. Înscrierile sunt deschise. Detalii aici.

1. După trei ediţii de atelier de scriere creativă pentru copii şi o şcoală de vară secretă, ce s-a modificat în felul în care priveşti atelierul?
Am învăţat mai multe despre copii şi despre scris. Sincer, la început nu credeam nici eu că se poate scrie pe loc, având o temă dată… Mie mi-ar fi foarte greu să fac asta. Dar copiii mi-au arătat că se poate, că poţi să-ţi chemi creativitatea şi să te joci cu ea. Am învăţat să improvizez mult, pentru că nu toate exerciţiile se potrivesc oricărui grup de copii. Am mai învăţat şi că fiecare grup e diferit şi are dinamica lui proprie. Am învăţat şi că nu au răbdare să asculte prea mult lucruri pur teoretice şi că cel mai bine se învaţă ceva în joacă. Cel puţin la şcoala de vară „secretă” am renunţat de multe ori la notiţele cu care venisem de acasă şi am improvizat la faţa locului exerciţii şi idei noi, inspirate de ceea ce-şi doreau copiii.

2. Despre ce le place copiilor să scrie?
Cel mai mult le place să inventeze întâmplări fantastice. Să reinterpreteze basmele, aducând personajele în realitatea în care trăiesc ei (să vedeţi cum caută zmeii prinţese pe Zoozle, un portal magic de căutare copiat după Google). Le plac interviurile imaginare cu personajele lor preferate din filme şi cărţi. În scrierile băieţilor se strecoară aproape întotdeauna câte o sabie laser sau o maşinărie complicată (Insecto-Sopârlo-Maşina 9000). O fetiţă i-a luat un interviu fictiv scaunului nr. 13 din Ateneul Român…(ambele aici) Am avut şi scrisori de dragoste adresate felului de mâncare preferat (pizza) sau scenarii de film suprarealiste cu iepuraşi obezi.

3. Ce li se pare mai greu de învăţat?
Am încercat să predau nişte noţiuni de jurnalism narativ şi eseu personal şi aici mi se pare că ne-am împotmolit puţin. Ideea că nu trebuie să se abată de la realitate nu li s-a părut prea grozavă. Li se pare greu să scrie despre ei înşişi, pentru că li se pare că în imaginaţie se întâmplă întotdeauna lucruri mai … „amazing” (ca să-l citez pe un băieţel) decât în realitate.

scoala de vara de scriere creativa

4. Ce le place să citească? Cum reacţionează la temele celorlalţi?
Lecturile puştilor „din ziua de azi” sunt destul de diferite faţă de cele de pe „vremea noastră”. Mulţi dintre ei sunt entuziasmaţi de fantasy-uri şi SF. Am tot promis că o să mă apuc să citesc Stephen King ca să ţin pasul cu ei. Neil Gaiman, Roald Dahl şi Michael Ende se află pe lista autorilor pentru copii preferaţi. Harry Potter şi Hunger Games sunt în top în jurul vârstei de 12 ani. Dar am avut şi o fetiţă în clasa a şaptea care citea Nostalgia lui Cărtărescu şi poezii de Gellu Naum.

5. Care sunt momentele tale preferate din atelierele de până acum?
Mi-e greu să aleg nişte momente preferate. Întotdeauna ne distrăm şi râdem mult. Poate cumva momentul de final, în care copiii primesc revistele cu poveştile scrise de ei şi sunt extrem de mândri şi bucuroşi, îşi dau dedicaţii şi autografe şi în aer pluteşte o mare emoţie. Mi se pare frumos că leagă prietenii care pornesc de la dragostea pentru cărţi şi poveşti şi unii dintre ei continuă să ţină legătura şi după atelier.

de Motanov

A fost scurtă. Abia ce mă pregăteam să calc cu dreptul din față pragul școlii, când un motan burtos cu vestă m-a ridicat de ceafă și m-a aruncat înapoi în curte. Am mai încercat pe geam, pe coș, prin subterane, dar, oriunde scoteam capul, o felină cu prestanță mă prindea și mă dădea afară. Până la urmă, am convins un pisoi mai aventuros să mă bage la el în ghiozdan și să mă scoată numai după ce începe ora.

De data asta, n-am mai ajuns în curte, ci în biroul directorului. Burtosul cu vestă, ce să vezi.

— Cum te cheamă, obraznicule?
— Motanov. De ce nu mă lași, nene, să stau și eu la școală? Ce mă dai afară, n-am apucat să fac nicio prostie!
— Păi, ia spune, Motanoave, mai văzuși tu blană mov la noi în instituție?
— Da, vreo trei smocuri, dacă m-ați tot aruncat.
— Noi educăm doar pisici alb-negru, n-ai ce căuta aici. Du-te la Școala Color.
— Unde mai e și asta?
— Nu știu decât că există, dar locul anume e secret, probabil ca să scape de inspecțiile școlare, măgarii.
— Sunt și măgari?
— Mai știi… nu m-ar mira. Hai, valea, să nu te mai prind pe la noi!

Și iar am zburat ca un porumbel catapultat.

Am ajuns acasă și am certat-o pe mama că m-a trimis la școală să mă fac de râs și că m-a făcut mov, și până la urmă de ce sunt eu mov? și uite că mă-nchid în cameră și gherăi toată mobila, și afișele mele cu supereroi, le fac franjuri, și nici lapte nu mai beau până nu îmi cumpără vopsea să mă fac negru! Sau alb! Sau zebră!

***

A doua zi dimineață, am găsit o pisică verde pe fotoliu. Stătea picioare peste picioare și mesteca gumă. Când m-a văzut, a făcut un balon mare și m-a prins în el. M-a aruncat pe spate ca pe un sac, și-a luat la revedere de la mama cu o mișcare din coadă și duși am fost. Mirosul balonului în care călătoream era plăcut și adormitor, așa că, nicio surpriză, am adormit.

~ poate continuați pe cont propriu, poate la atelierul Adinei ~

Am primit o veste bună de la un sol simpatic al Asociației Curtea Veche: săptămâna viitoare începe NARATIV! Puteți da o raită prin program pe site-ul festivalului și, ca să rămâneți conectați la noutăți, vă invităm să dați un join convins pe Facebook. Locurile la evenimentele festivalului sunt gratuite, dar limitate, așa că cercetați din timp!

Din comunicatul de presă:

Proiectul cultural este finanțat de ARCUB în cadrul programului cultural  “Ești București”. Evenimentul va avea loc la Librăria Cărturești Verona în perioada 21-27 septembrie și va cuprinde o serie de activități gratuite susținute de pedagogi non-formali, artiști, specialiști în educație și psihologia copilului.

Destinat în principal copiilor cu vârste între 8 și 14 ani, programul festivalului propune atât ateliere interactive (printre care Teatrul Cititorilor, Roman Grafic, Storytelling, Rime și Ghicitori pentru dezvoltarea fluenței timpurii), spectacole lectură, cât și conferințe dedicate părinților și cadrelor didactice prin care se prezintă tehnici de încurajare a lecturii în rândul celor mici. Toți cei care doresc să participe la eveniment se pot înscrie gratuit pe www.narativ.ro de unde pot afla și calendarul complet al activităților.

„Numărul scăzut al cititorilor, rata de nepromovare a examinărilor naționale și lipsa gradului de înțelegere a textelor ne arată că trebuie să le demonstrăm tuturor elevilor din București că cititul este distractiv. Cred că în noi, adulții, stă responsabilitatea de a aduce lectura mai aproape de sufletul copiilor și, în acest sens, am pregătit o adevărată sărbătoare dedicată actualilor și viitorilor cititori.” declară Iren Arsene, președinte al Asociației Curtea Veche.

Evenimentul are și o componentă caritabilă prin strângerea de fonduri online și cutii de donații amplasate în Librăriile Cărturești. Fiecare sumă donată ajută la integrarea copiilor din mediul rural în programul național de lectură “Cărțile copilăriei” prin care Asociația Curtea Veche realizează donații de carte și creează cluburi de lectură în comunități din medii defavorizate.

Mai multe detalii despre Asociația Curtea Veche și programul național de lectură “Cărțile copilăriei” puteți afla de pe site-ul www.asociatiacurteaveche.ro  și Facebook.com/AsociaţiaCurteaVeche.

Până pe 20 septembrie, vă puteți înscrie la atelierele jucăușe ale Academiei Motanov.

Atelierul de scriere creativă e coordonat de scriitoarea Adina Rosetti, are la activ 3 ediții și o școală de vară cu absolvenți din primele ediții și multe povestiri scrise de copii, pe care le puteți citi navigând prin tagul scriere creativă. Atelierul le deschide copiilor apetitul pentru citit și le face cunoștință cu genurile scrierii – copiii experimentează ficțiunea, non-ficțiunea și învață să construiască o poveste. Atelierul e prezentat în detaliu aici. Am făcut o listă de competențe antrenate aici.

Atelierul de desen e coordonat de ilustratoarea Diana Necșulescu și e axat pe desenul de personaj, ceea ce pentru participanții de anul trecut s-a dovedit foarte amuzant. Copiii pornesc de la forme simple și învață cum să contureze un personaj și să-l ilustreze în mai multe situații din povestea lui. Ce personalitate are?, cine sunt prietenii lui?, ce-i place să facă? sunt întrebări prin care îți cunoști mai bine vedeta pe care o creezi, fie că e un urs, un papagal sau un rechin care înghite toată scena. Atelierul e prezentat în linii fine aici.

Înscrierea la ateliere se face cu un mail către simina arond motanov punct ro, în care să ne spuneți numele și vârsta juniorului și la care să atașați o povestire/un desen. Dacă nu vreți să atașați, ne puteți scrie în mail ce fel de povești îi plac – filme/desene/cărți/jocuri preferate, să ne facem o idee.

Ce credem noi e că, dacă ne place să scriem sau să desenăm, e semn de înclinație, iar înclinația merită investigată și antrenată!