October, 2016

Povestire scrisă de Matei Cercel la ediția 2016 a școlii de vară de scriere creativă cu Adina Rosetti.

22.03.2011
Astăzi aproape am reușit să scap. Deșteptul ăla de stăpân a lăsat poarta deschisă. Când am încercat să fug, m-a prins și m-a băgat în curte.

16.04.2011
N-am mai scris de ceva timp în jurnal. Am avut 2 motive: 1. Nu vreau ca stăpânul să mi-l găsească și să mă dea pe mâna unor oameni într-un costum ciudat, care vor face tot felul de experimente pe mine. 2. Ceva foarte ciudat s-a întâmplat: Stăpânul s-a împrietenit cu o doamnă, Emily.

09.10. 2012
Cei doi stau mereu împreună. Pe mine au început să mă ignore. Dar nu-mi pasă, căci spuneau ceva despre un copil. Sunt tare curios despre ce-i vorba. Într-o dimineață s-au dus undeva și s-au întors abia în celealtă dimineață, cam pe la ora a 10-a.

31.10.2012
Lui Emily i s-a umflat burta. Are tot felul de dureri. Nu înțeleg de ce nu îi dă stăpânul direct o pastilă anti-balonare.

14.07.2015
Lui Emily i s-a mărit și scăzut treptat burta. La un moment dat și-a revenit. Odată cu asta a apărut și un băiețel, Luke. Ei îl îngrijesc și el se joacă cu mine mereu. Acum el se joacă cu niște forme geometrice și spune doar cuvintele ,,tati” și „mami”. Sper că nu e bolnav.

03. 08. 2017
Emily i-a luat lui Luke un dreptunghi pe două picioare. L-au pus în camera lui. Luke apăsa pe el și ceva se vedea pe dreptunghi. Am crezut mult timp că este magie. Dar stăpânul mi-a spus că este ceva numit „tehnologie”. Ce nume complex pentru o bucată de fier pe care se vede ceva.

29.12.2017
A trecut ceva numit „Crăciunul”. În noaptea aceea Emily și Stăpânul au strecurat sub copacul din casă (habar n-am de ce ai vrea să aduci un pom în casă) niște cadouri. Când Luke s-a trezit, i-au povestit cum că un domn cu o sanie la care trăgeau niște cerbi (din câte am înțeles) s-a strecurat prin horn (nici măcar nu avem așa ceva, dar Luke nu s-a prins) și a pus sub brad niște cadouri. (I-am văzut cu ochii mei, ce prostie!)

15.09.2018
Luke a început să se ducă într-un loc numit „școală”. Acolo învață tot felul de chestii care nu înțeleg la ce te pot ajuta. Doamna aceea de acolo le dă să scrie litere pe un caiet. Literele au fost inventate ca să exprimi lucruri prin ele, nu să le scrii aiurea într-un caiet. Cel puțin asta cred eu.

21.10.2018
Stăpânul m-a dus într-un loc alb, unde era o persoană în alb. Se numea „veterinar”. Spunea ceva despre 3 luni, eutanasiere și alte lucruri. Am aflat că are legătură cu moartea. Nu prea știam că durerea mea enervantă de oase are legătură cu asta. Credeam că e ceva normal.

22.10.2018
Am căutat pe bucata subțire de fier a lui Emily, care avea desenat pe spate un măr mușcat, ce e cu moartea. Am reușit să fac asta când cei doi s-au dus să îl ia pe Luke de la școală, și ea și-a uitat telefonul acasă. Scria pe site-ul acela unde găsești de toate, Google, pe care mi l-a arătat Stăpânul, că după moarte nu e nimic. Oricât de rău ar fi, sper să nu fie chiar nimic. Asta îmi cam dă fiori.

14.11. 2018
Am fost la domnul în alb din nou. A vorbit cu stăpânul meu ceva despre o operație, care cică ar fi foarte periculoasă. Mie îmi plac lucrurile periculoase. Îmi place să mă uit cu Luke la motocros.

10.12.2016
Am simțit o durere cruntă, apoi ceva numit anestezie și-a făcut treaba și m-a adormit. Tot ce îmi amintesc e că după operație simțeam o durere oribilă, dar nu de la oase. Într-o săptămână mi-a trecut. Pfiu, ce bine că mai trăiesc!

To be continued…

Povestire scrisă de Elena Oancea și Maria Banciu la ediția 2016 a școlii de vară de scriere creativă cu Adina Rosetti 

Într-o zi, o zână cleptomană intră într-un mall și se plimbă căutând ceva de furat în timp ce își mângâie pistolul roz cu bomboane de la talie. Într-un bar vede un pirat cu picior de lemn care bea un pahar cu rom.

ZC (zâna cleptomană): Ce picior mișto! Trebuie să fie al meu!

PE (piratul eșuat): Ce-i poșirca asta? Chestia asta-i rom?! Mai bune sunt balele de calamar decât acest lichid fără gust sau aromă!

ZC: Trebuie să mă apropii să-i fur piciorul ăla!

Zâna se apropie de piciorul piratului când, deodată, observă ceasul lui strălucitor de la mână. Fură piciorul și ceasul. Piratul se întoarce spre ea.

PE: Hei! Dă-mi lucrurile înapoi!
ZC: Nu, nu! Sunt ale mele acum! Pa, pa, trebuie să plec!
PE: Nu înainte să-mi dai lucrurile înapoi!
ZC: Burtă mare! Nu ai cum să mă prinzi, alerg mai repede decât tine și am aripi!
PE: Treci înapoi acum!
ZC: Ești simpatic, fraiere!

Zâna cleptomană fuge cu lucrurile piratului eșuat, iar acesta o urmărește. Ajunsă într-un magazin de parfumuri, șterpelește unul și se ascunde după vitrină.

PE: Unde e? Unde e?
V(vânzătoarea): Ce să fie?
PE: Cucoana dusă îmbrăcată în roz! Unde e?
V: Acolo, acolo!
PE: Unde, femeie?!
V: Acolo, după vitrină!
PE: Ce accent moldovenesc mișto ai!
V(nervoasă): Ia-ți cucoana și pleacă din magazinul meu!

Zâna se ridică de după vitrină și o ia la fugă spre scările rulante, cu piratul pe urmele ei.

V: Domnule, plătiți parfumul!
PE: Lasă-mă cu parfumul tău! Trebuie să-mi recuperez lucrurile de la hoața aceasta, care probabil are și lucrurile dumneavoastră!
V: Noroc!

Zâna coboara în viteză scările cu piratul pe urmele ei. Acesta se împiedică și, pentru a nu cădea, se sprijină de zână și o face să scape lucrurile furate în fântâna din fața ei.

ZC: Știi ceva? Nu îmi mai trebuie lucrurile acestea… ți le dau ție, bine? Te-am pupat! Pa!
PE: Ce?! Nu! Vino înapoi!

Zâna părăsește mallul țopăind, lăsându-l pe pirat în genunchi în fața fântânii.

 

Povestire scrisă de Alexandru Patrinichi la ediția 2016 a școlii de vară de scriere creativă cu Adina Rosetti 

Am primit o nouă misiune. Regele m-a trimis să mă lupt cu un balaur și să salvez prințesa. Am văzut prințesa doar în picturi până acum. Cu rochia și pălăria roșii și cu sufletul său acidulat. Am plecat în misiune. A trebuit mai întâi să trec printr-un teren presărat cu capcane negre și scârboase care au căzut din copacii gigantici. Am fost nevoit să trec și peste o prăpastie adâncă și am ajuns în cele din urmă la castel. M-am luptat cu balaurul rău și urât și l-am doborât, însă el mi-a spus cu ultima suflare:

— Draga ta prințesă nu mai este.

Apoi vocea i s-a schimbat într-una de femeie plictisită:

— Mai avem doar Pepsi.

A fost ca o săgeată care mi s-a înfipt în inimă… Apoi mi s-a făcut frig. Am îngenuncheat copleșit de durere. Cu ultima suflare, i-am cerut iertare regelui în șoaptă. În cele din urmă am căzut, răpus de durere.

Povestire scrisă de Tudor Ditu la ediția 2016 a școlii de vară de scriere creativă cu Adina Rosetti 

În orașul Mechona se întâmpla ceva ciudat. Toți locuitorii erau uimiți. Pe străzile orașului, mai multe smatphone-uri umblau într-o turmă, fugind de lângă casele oamenilor. Acestea își transferau datele lor către alte telefoane. De ce? Voiau să cucerească lumea.

Se urcară pe cea mai înaltă clădire din oraș și începură să strige:

— Dragi cetățeni, ne-am săturat să fim torturați în fiecare zi de degetele voastre. Acum e rândul vostru să fiți conduși de noi, telefoanele mobile. Împreună cu alte device-uri, vom crea o comunitate care se va răzbuna pe om pentru această tortură, fiind forțați să rulăm Facebook-ul, Instagram-ul, YouTube-ul și jocurile voastre. S-a terminat! E rândul nostru să dominăm planeta.

Locuitorii au rămas atât de uimiți de puterea telefoanelor, încât s-au gândit să înceapă un război cibernetic. Oamenii împotriva Smartphone-urilor. Oare cine va câștiga?

Oamenii începură să se pregătească serios pentru acest război. Telefoanele își încălzeau sistemele de operare, componentele, camera, ecranul, etc. Era sigur că această luptă va fi una aprigă.

Cele două formații se întâlniră pe câmpul de luptă și strigară:

— Fie ca cei mai buni să câștige!

Războiul începuse și continuă încă.