Faceți cunoștință cu noua noastră colaboratoare, Adriana Ștefan! Ea va coordona atelierul de scriere creativă pentru copii pe care îl organizăm la București în această primăvară.
Primăvara asta vei ține un atelier de scriere creativă. Dar acum câțiva ani ai fost tu însăți cursanta unui atelier literar. Cum a fost pentru tine acea experiență? Mai scrisesei înainte? Ai învățat să îți cizelezi poveștile, să le faci mai ușor de citit?
M-am înscris la atelierul Revistei de Povestiri dintr-o joacă, dorindu-mi să fac ceva diferit. Îmi plăcea să inventez tot felul de povești pentru copiii mei, dar nu aveam vreo intenție să le și scriu. Grație atelierului, am descoperit o nouă versiune a mea care își dorea să scrie. Discuțiile despre construcția textului, a personajelor, despre modurile atât de diverse în care poate fi scrisă o poveste, despre cititori, mi-au adus multă claritate. În plus, temele pentru acasă (pentru că fără teme nu se poate 😊) au avut un rol foarte important și m-au ajutat să-mi găsesc „vocea” în scris. Dar cred că cel mai mult și mai mult m-a ajutat încrederea celor din jur în puterea mea de a scrie mai bine. Mulțumesc, Adina Popescu! Mulțumesc, colegi de curs!
Anul trecut ai devenit scriitoare publicată. Cartea ta – Povești pe nerăsuflate – a apărut la editura Humanitas. Ai intrat în noul rol sau încă se simte ca un vis?
Inițial mi s-a părut un vis și m-am bucurat extraordinar de mult. Apoi am realizat că am o responsabilitate față de cititorii poveștilor mele și mi-a fost un pic teamă să nu greșesc în vreun fel. În momentul de față sunt recunoscătoare pentru șansa de a putea scrie povești care, întâmplător, plac și altora și îmi doresc ca mâine să scriu un pic mai bine decât azi.
Ce îți place din interacțiunile pe care le ai cu copiii, care crezi că sunt avantajele lor ca mici inventatori de povești?
Din câte am putut să observ până acum, copiii te/ne citesc din prima privire. De aceea, când sunt cu ei, sunt mai sinceră cu mine însămi decât în orice altă împrejurare, iar asta îmi place foarte mult. Adevărații inventatori de povești sunt ei, pentru că văd lumea în culori pe care noi, adulții, le-am uitat.
Când un copil și-a imaginat o poveste, de ce crezi că are nevoie ca să poată să îi transmită unui cititor povestea din mintea lui?
Cred că un copil are nevoie, în primul rând, de încredere; încrederea că nu va fi judecat sau criticat pentru ceea ce își imaginează. Din păcate, noi (adulții de azi/copiii de ieri) avem tendința de a sublinia ce nu merge, ce nu ne place, ori asta e mai mult decât suficient pentru distruge o poveste încă dinainte ca ea să înceapă.
Dacă are încredere, un copil își va găsi și curajul, și cuvintele pentru a ne spune povestea lui.
Unde găsești tu inspirația? Unde crezi că o vor găsi copiii?
Inspirația este destul de capricioasă, uneori îmi stă pe cap zile întregi, pentru ca apoi să mă părăsească subit. Am învățat să nu alerg după ea când mă lasă baltă, ci să fac plimbări lungi, să citesc cărți pentru copii și să fiu mai atentă la oamenii din jurul meu (să ascult ce spun, să înțeleg ce le place, ce îi supără, de unde pleacă și încotro se duc). Astfel, inspirația revine de fiecare dată.
Copiii și-ar putea găsi inspirația în visele și în frământările lor, cred. Dar, sincer, nu pot ști cu certitudine, pentru că ei sunt mult mai deschiși și mai dezinvolți decât mine.
Dacă printre cursanți ar fi și o veveriță, ce poveste crezi că ar vrea să scrie?
Veverița de la curs ar scrie despre o doamnă bizară care-și imaginează că este scriitoare și care le face pe toate anapoda: scrie cuvintele pe foaie de jos în sus și își începe poveștile cu sfârșitul.
***
♣Dacă vreți să aduceți copiii sau veverițele la atelierul de scriere creativă, rezervați un loc, începem în martie!
