de Matei Cercel
1.
Andrei este un băiat în clasa I. Fiind cel mai scund din clasă, toată lumea are remarci caraghioase la adresa lui: „Te-au sunat piticii! Te vor înapoi!” În plus, Andrei mai era nemulțumit de înălțimea lui și din alte motive: nu ajungea la frigider, nu se putea urca pe scaunul de la birou, așa că făcea temele la masa din bucătărie, nu putea deschide șifonierul și multe alte probleme minore. Totul până într-o zi…
2.
Andrei e la școală. Bătăușul clasei, Radu, se luase la bătaie cu cel mai bun prieten al lui Andrei, Tudor. Andrei îi spune lui Radu:
− Ia-te de cineva pe măsura ta, nu de Tudor!
− Nici tu nu prea ești, zice râzând.
Bineînțeles, Andrei mănâncă bătaie…
Pe drum spre casă, Tudor îl întreabă:
− Chiar trebuia să faci asta? Arăți de parcă a dat mașina peste tine!
3.
Cum ajunge acasă, mama lui zice, oarecum ironic:
− Ce-ai mai pățit, te-ai aruncat de pe Empire State Building?
− Nu, am luat bătaie!
− De la cine?
− Radu.
− Aha, eram convinsă!
− Măcar de eram mai înalt, poate îl intimidam, zise el mai mult pentru sine.
Andrei se gândi la vorbele astea toată seara. Auzi un zgomot de afară, prima oară încet, a doua oară tare. Văzu o licărire. Cine putea fi? Deschise ușa și era, ei bine, o… zână!
4.
− Aș fi venit mai devreme, dar sora mea mai mică mi-a ascuns bagheta! zice mica zână convinsă 100% că știe despre ce vorbește.
− Scopul și motivul vizitei! zice Andrei, fără să-și dea seama că e o zână.
− Sunt o zână!! Ți-o pot dovedi!
− Daaaaa, sigur, atunci îmi voi pune o dorință!
− Ok, fix pentru asta am venit, dar…
− Îmi doresc să fie copiii înalți și adulții scunzi! zice el la plesneală, convins că zâna n-o să facă nimic.
O explozie de lumini se petrece. Andrei adoarme la ușa de la hol.
5.
Andrei se trezește în hol. E înalt, la fel ca părinții lui. Mama stă pe o pătură lângă el:
−’Neața! Se pare că acum noi suntem mici! Ce ironie din partea vieții!
− Dap, și eu sunt mare acum!
Andrei s-a dus la școală ca în orice altă zi normală, doar un lucru a fost nasol: tatăl său nu mai ajungea la pedale, așa că mama era la pedale: accelera și frâna, iar tata spunea de la volan „Stop!”, „Accelerează!” și „Mai încet!”. Drumul a durat o oră și jumătate. Din fericire, nu era deloc trafic.
6.
Andrei a ajuns la școală primul. Probabil ceilalți au plecat pe bicicletă. La începutul orei, doamna învățătoare a trebuit să se urce pe catedră cu greu, ca să monteze o planșă. A fost ora ideală pentru copii, deoarece doamna nu a mai ajuns la dulapul cu markere, ca să scrie în caiet. N-au mai putut nici să verifice teme, deoarece ochelarii doamnei erau mult prea mari. Cel mai slab la învățătură, Paul, a zis că a fost ziua perfectă.
7.
Doar că în ziua următoare Andrei a realizat că să fii înalt are și dezavantaje: când s-a urcat în leagănul din curte, dădea întruna cu capul de bara de care era fixat leagănul, când a fost în parc, toboganele, cândva uriașe, erau mici și strâmte. Probabil și din alte motive asemănătoare, era gol tot parcul. Cum a ajuns acasă, a dat cu capul de tavan – cum se explică asta urmează să aflați. La intrarea în camera lui se află un prag destul de înalt, ceea ce i-a provocat lovitura.
Pentru o clipă i-a părut rău că e înalt. Apoi i-a trecut.
8.
„GATAA!” a zis Andrei când a realizat că crește. Avea 1,80 când s-a culcat și acum are 1,82. S-a gândit cum să salveze lumea de la înălțarea excesivă. Apoi a văzut că părinții lui deveneau din ce în ce mai mici. Erau de mărimea unui pitic de grădină mai înalt. Andrei s-a gândit să facă din nou ceva bun, ca zâna să vină, să-i ceară să fie totul normal și înălțimile să fie ca înainte. Trebuie doar să facă o faptă bună.
9.
Andrei are o idee genială. O va ajuta pe doamna învățătoare să ia markerele din dulapul aparent prea înalt. Zis și făcut. Totul părea ușor. La școală, Andrei încearcă să ia markerele, dar Paul îl atacă și le pune la loc. Cu chiu, cu vai, cu ajutorul lui Tudor, reușește să-i dea piticului… pardon, doamnei învățătoare… markerele. Andrei se duce înapoi în bancă și așteptă să se termine școala. „Am salvat copiii de la devenit uriași și adulții de la devenit furnici!”, își zice… Acasă, cum ajunge, vede bineînțeles o zână, dar nu era aceeași.
10.
− Bună, a zis zâna.
− Bună ziua, a răspuns Andrei.
− Sunt mama zânei Bubulina, am venit să-ți îndeplinesc o dorință.
Dar nici nu apucă zâna să-și termine cuvintele, că se prăbuși la pământ, înjunghiată. Din spatele ei se auzi o voce malefică și apăru o altă ființă
− Muahahaha! Sunt zâna Omorina, te voi face să ai dorințe rele!
*BUM* se auzi și Omorina căzu la pământ, răpusă de nimeni altul decât Tudor, vecinul și colegul lui Andrei. Tudor avea o bâtă de baseball în mână:
− Ce doamnă morocănoasă! a zis el și a plecat.
− Mersiii! strigă Andrei după el.
− Cuuuu plăcereeeee! strigă și el înapoi.
11.
Mama Bubulinei este în viață. A fost bandajată de Andrei și se va vindeca folosindu-și puterile magice. Ea spune:
− Ce dorință ai?
− Îmi doresc să avem înălțimi normale din nou!
Se petrece o ploaie de steluțe și Andrei se…
TREZEȘTE!
Se duce să ia micul dejun și se gândește „ce păcat că a fost doar un vis!”
După ce se întoarce în camera lui, găsește pe jos un bilețel pe care scrie: „Nu a fost un vis!, semnat Bubulina”
A fost cea mai tare săptămână din viața lui Andrei.
(povestire scrisă la atelierul de scriere creativă pentru copii cu Adina Rosetti)
