Povestire scrisă de Ilinca Burada la ediția din toamna lui 2016 a atelierului de scriere creativă cu Adina Rosetti.
Era o zi ca oricare alta, în care Paul era la şcoală în pauza de masă, stând la cantină. Andrei, prietenul lui Paul, îi spuse:
— Oh, Paul, tu nu te-ai plictisit de mâncarea asta groaznică?
— Ba să ştii că da, Andrei.
Paul se gândi un pic apoi spuse:
— Ai văzut lanţul acela de perle cu un diamant mare minunat din magazinul de bijuterii Pearly?
— Da, desigur că l-am văzut, ce-i cu el?
— Crezi că, dacă i-l voi cumpără Elenei, va accepta să joace rolul Julietei cu mine în piesa de teatru a şcolii?
— Ce întrebare! spuse Andrei. Eu sunt sigur că va dori să joace dacă i-l dăruieşti. Nici o fată nu ar putea să te refuze după un aşa cadou!
— Bine, mulţumesc.
După şcoală, Paul se duse la magazinul de bijuterii. Avea la el toţi banii strânşi de-a lungul unui întreg an şi renunţase la a-şi mai cumpăra calculatorul mult visat. Gândul că Elena va juca împreună cu el acest rol parcă îl vrăjise.
După ce îl cumpără, se duse acasă, visând la momentul în care i-l va face cadou Elenei. Acolo desfăcu pacheţelul şi, privind cu mare atenţie colierul, se apucă să îl lustruiască.
Brusc, prin uşa larg deschisă intră Adam, căţelul lui Paul. De fiecare dată, îl întâmpina cu mare bucurie. În alergare, alunecă şi se izbi puternic de masa la care stătea băiatul. Colierul nu rezistă impactului şi diamantul se desprinse de perle rostogolindu-se până sub pat.
Paul îl dădu pe Adam afară din cameră şi, târându-se pe burtă, luă diamantul de sub pat. Luă microscopul şi se uită cu atenţie, de teamă să nu găsească vreo spărtură. Din fericire, diamantul era intact. Dar deodată, când vru să aşeze diamantul la loc pe lanţul de perle, se întâmplă ceva foarte ciudat: Paul simţi cum hainele i se micşorează, totul în jur se măreşte şi brusc se trezi pur şi simplu aspirat în interiorul pietrei.
Deschise ochii:
— Unde sunt?
Se uită în jur, totul era neclar: parcă mii de geamuri şi oglinzi erau între el şi patul său. După câteva minute, se dumiri unde se află: era chiar în diamantul pe care îl ţinuse mai devreme în mână! Disperat, încercă să strige după ajutor, însă nimeni nu îl auzea. Începu să plângă, era prea supărat şi speriat ca să îşi păstreze calmul. Se gândea furios ce fusese în mintea lui de cumpărase acel colier. Piesa de teatru, şcoala, Elena, totul părea atât de departe! În curând, i se făcu somn de la atâta plâns şi uşor-uşor aţipi.
A doua zi, când deschise ochii, era în pat. Pijamaua călduţă cu maşinuţe îi încălzea corpul. Simţi o gâdilătură la un picior. Era Adam care sforăia bucuros. Colierul era încă pe masă.
— Te-ai trezit? spuse mama lui. Aseară te-am găsit dormind pe covor şi Adam era pe post de pernă.
Paul înţelese ce se întâmplase: Adam îl răsturnase de pe scaun şi el căzuse într-un vis profund. Asta era o mare uşurare. Împachetă colierul şi porni spre şcoală.
Când ajunse, Andrei îl întrebă nerăbdător:
— Eşti gata, prietene? Te-ai pregătit?
— Da, sunt gata, spuse el hotărât şi se îndreptă timid spre banca Elenei. Băgă mâna în buzunar şi scoase cel mai frumos pacheţel pe care cineva l-a făcut vreodată. Era o cutie roşie cu şase colţuri şi o fundă mare, albă, pe care stătea scris numele fetei.
— Elena, ai dori să joci rolul Julietei alături de mine în piesa de teatru a şcolii?
— Desigur că vreau! răsunară cuvintele ei mult aşteptate. Paul era în culmea fericirii.
— Dar piesa de teatru a şcolii nu este cumva peste şase luni?
Paul crezuse întotdeauna că piesa urma să aibă loc peste şase zile. Însă îi răspunse extrem de mirat:
— Bineînţeles că ştiam că este peste şase luni! Doar am vrut să mă asigur că vei accepta rolul!
Şi cu asta, Paul merse fericit la prietenul său. Andrei îl bătu pe umăr mândru şi îi spuse:
— Felicitări, Romeo!
Când Paul vru să îi răspundă, Elena dispăru. Paul se frecă la ochi și se apropie de banca ei. Pe bancă stătea desfăcută cutia mare roşie. Colierul era la locul lui. Elena zâmbea prietenos dinăuntrul frumosului diamant. Lui Paul îi trecu prin minte că visul lui poate fusese un pic real. Tocmai când se gândea mai profund, ca prin minune, Elena reapăru în banca ei.
Să fi fost doar imaginaţia lui Paul sau colierul chiar era fermecat?
Din păcate, asta nu vă pot spune nici eu…