Close Sidebar
Type & Hit Enter To Search

În ziua de azi, orele de caligrafie au fost în general eliminate din programa școlară. La atelierele de caligrafie pe care le organizăm pentru copii, am avut ocazia să vedem efectele acestei decizii asupra scrisului de mână al copiilor.

Mai jos vă oferim câteva fișe de lucru pe care le puteți printa, pentru ca juniorul să lucreze încet și atent acasă exerciții pentru redobândirea controlului asupra liniei scrise. Mulți copii, reiese din mostrele de scris pe care le-am primit de-a lungul timpului, scriu cu litere ascuțite, cu distanțe variabile între ele, ligaturi nehotărâte, când mai sus, când mai jos, ceea ce creează o impresie generală de scris dezordonat. Fișele de caligrafie create de Ștefania Iorgoiu, profa atelierelor noastre de caligrafie, pot fi un început în corectarea scrisului.

Foile de caiet de caligrafie cu bastonașe și felurite linii au fost create în perioada de izolare în contextul pandemiei de coronavirus, de aceea se termină cu #Totulvafibine, dar e o încurajare și pentru copiii presați să scrie mai frumos și, poate, stresați din această cauză.

Printați și exersați cu atenție la linia curbă, să nu vă scape vreun colț înțepător, fără grabă, cu creion sau stilou.

Exerciții de caligrafie 1

exercitii_caligrafie_copii_academia_motanov_1

Exerciții de caligrafie 2

exercitii_caligrafie_copii_academia_motanov_2

Exerciții de caligrafie 3

exercitii_caligrafie_copii_academia_motanov_3

Exerciții de caligrafie 4

exercitii_caligrafie_copii_academia_motanov_4

Exerciții de caligrafie 5

exercitii_caligrafie_copii_academia_motanov_5

Exerciții de caligrafie 6

exercitii_caligrafie_copii_academia_motanov_6

Exerciții de caligrafie 7

exercitii_caligrafie_copii_academia_motanov_7

Preferați varianta pdf? Descărcați de aici.

Dacă vreți să continuați antrenamentul scrisului de mână, vă invităm la atelierele de caligrafie pe care le organizăm la Academia Motanov: caligrafie creativă și caligrafie funcțională. Încă din 2016 predăm caligrafia copiilor, vă așteptăm cu drag!

Start the conversation

Success
Your comment is awaiting moderation.