Scopurile atelierului de scriere creativă, de când a început el, în 2014
Nu cumva să credeți că ambiția noastră este să-i transformăm pe copii în mari prozatori și poeți. Asta se poate întâmpla mai târziu și depinde de ce își vor dori ei. Până la majorat, important e să citească mult, cât mai mult. Și uite așa am ajuns la primul scop: să le trezim apetitul pentru citit.
Al doilea scop e mai degrabă legat de scris, cum era și de așteptat. Îi vom purta pe copii într-o călătorie în care vor învăța cum se construiește o narațiune, de unde vine suspansul, ce spunem cititorului și ce lăsăm nespus, cum facem un dialog captivant, cum ne punem rotițele imaginației în mișcare, cum ne jucăm cu personajele și cu perspectiva din care povestim.
Pentru că fără teme ne ies poveștile pe cealaltă ureche
Copiii vor primi teme de scriere creativă legate de subiectul discutat, pe care le așteptăm pe mail.
Structura atelierului de scriere creativă
Avem 6 ședințe, ce facem cu ele? Le împărțim așa, în principiu, dar ne adaptăm pe parcurs la ce îi stimulează pe copii și nu explicăm aici tot, să mai rămână și suprize:
Ședințele 1-2:
Povestim despre cărțile care ne plac, despre inspirație și facem împreună vrăji pentru a o aduce printre noi. Vorbim despre puterea cuvintelor și ne alegem preferatele, pentru prima temă scurtă.
Citim textele voastre, le sucim și le învârtim pe toate părțile, apoi plonjăm într-o fotografie și ne imaginăm care este viața personajelor din ea.
Ședințele 3-4:
Demarăm atelierul cu a fost odată și cu întrebări privind poveștile clasice – ce vă place la ele? ce nu vă place? ar putea fi adaptate în prezent? în ce fel? Alegem un personaj clasic și încercăm să-l aducem în lumea lui 2024 – oare cum se va descurca?
Ne hlizim descoperind peripețiile personajelor noastre, apoi trecem la lucruri mai serioase: le scoatem în cale dușmanii cei mai de temut, personajele negative: cine sunt ele și ce rol au în poveste?
Ședințele 5-6:
În câte feluri poate fi scrisă o poveste? Exersăm pornind de la un text dat, după modelul celebrelor „Exerciții de Stil” ale lui Raymond Queneau, apoi ne jucăm un pic și ne imaginăm o poveste colectivă.
Ne transformăm în detectivi și căutăm să aflăm ce facem cu finalul poveștilor? Preferăm un final fericit sau trist? Un final clar sau unul lăsat sub semnul întrebării?
La final, vom publica pe site-ul Adrianei cele mai reușite povestiri ale juniorilor.
Detalii organizatorice
Le găsiți pe toate pe coloana din stânga. Pentru orice nelămuriri, sunați-o pe Simina Diaconu la 0732009198 sau scrieți-i la simina at motanov punct ro.
Antrenoarea atelierului
„Sunt foarte curioasă să aflu ce-i interesează pe micii scriitori de 10-14 ani, care sunt subiectele lor preferate și de ce. Sunt sigură că am de învățat multe de la ei și abia aștept să ne cunoaștem!”
ADRIANA ȘTEFAN se prezintă:
Adriana s-a născut la Vatra Dornei și și-a făcut studiile universitare la ASE București, iar studiile postuniversitare în Franţa, la Université d’Orléans și la Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne. În ciuda parcursului profesional în domeniul financiar, pasiunea pentru scris pe care o are din copilărie nu a părăsit-o niciodată, așa că din 2017 s-a hotărât să și-o asume. Astfel, a frecventat atelierele de literatură pentru copii organizate de Revista de Povestiri, iar în 2020 și-a lansat propria platformă de povești pentru copii, www.dridriana.ro. Faptul că poveștile postate și-au câștigat în scurtă vreme cititorii a încurajat-o să facă pasul spre o carte care să-i poarte semnătura (Povești pe Nerăsuflate, editura Humanitas Junior, 2023). În 2024 a publicat a doua carte la aceeași editură – Povești care te trag de mânecă.