Adina Rosetti a încheiat cu succes la sfârșitul lui noiembrie a doua ediție a atelierului de scriere creativă, la care au participat 10 poznași, de data asta am avut și băieți!
Mai multe poze, în album.
O lăsăm pe Adina să vă spună cum a fost, citiți mai jos scrisoarea ei către pisoii scriitori.
Poveşti se pot scrie despre orice
Iată că am ajuns la finalul celor 10 întâlniri în care ne-am jucat împreună şi în care am învăţat multe… Ca un leit-motiv, numele Gigi ne-a însoţit aproape la fiecare oră, fie că ne-am jucat cu cuburile-de-făcut-poveşti, fie că am inventat dialoguri între zâne cu probleme de comunicare şi zmei dependenţi de dulciuri ☺ Dar am aflat de la Gabriela că acest Gigi ar putea fi o entitate care zboară şi astăzi prin Univers, dacă n-o fi murit, aşa că e normal ca numele lui să ne bântuie.
După cum aţi văzut, poveşti se pot scrie despre orice, chiar şi despre o cizmă. Pardon, despre o gheată, mi-a atras atenţia Sara, fata care nu se desparte de laptopul alb şi se dă în vânt după zahăr pe băţ. Am mai învăţat şi că nu trebuie să avem încredere în unicorni pentru că, în ciuda aparenţelor, sunt de-a dreptul malefici, mai ales dacă se numesc Cornel Copită. Andreea ştie asta cel mai bine…
Şi chiar dacă nu apare în această carte cu vreo povestioară “amaaaazing”, pentru că a fost foarte ocupat să se lupte cu personajul Algebră, Horia ne-a amuzat cu poveşti pe jumătate în germană.
Acum să trecem la lucruri serioase (pentru că aşa le place părinţilor…) şi să ne amintim că am stat de vorbă despre poveşti şi ficţiune, despre ce înseamnă să ţii un jurnal şi cum se poate transforma asta în literatură, despre cum se ia un interviu (chiar şi unui personaj fictiv), cum se jucau suprarealiştii de-a poezia (aici ne-am distrat de minune cu lipici şi cuvinte decupate care s-au potrivit, ca prin magie), despre cum se spune o poveste în imagini, atunci când vrem să o transpunem în film.
Sper că aţi rămas cu amintiri frumoase şi sper să va păstraţi inventivitatea, curiozitatea şi pofta de citit & de joacă!
Cu drag,
Adina
Dacă au fost cuvinte în scrisoare care vi s-au părut criptice, înseamnă că trebuie să citiți colecția Scrieri Creative 2, care conține câteva dintre povestirile scrise de copii. O puteți descărca gratuit de aici. Unele sunt scrise pornind de la o imagine, caz în care imaginea apare înaintea textului. Din păcate nu au intrat toate colajele, care au ieșit genial. Și n-am prins între pagini textele în care Iohannis era personaj (a apărut spontan!), pentru că le-au scris pe telefon la ultima întâlnire. Regretăm cu amar mic.
Din toate motivele despre care am mai scris, vă așteptăm oricând să vă înscrieți odorul la ediția din primăvară, cu un mail la simina at motanov punct ro.