juniorii se exprimă
Aici scrie echipa de pisoi a lui Motanov
Organizăm vara asta, în două biblioteci din București (filiala „E. Gârleanu” – zona Timpuri Noi/Unirii și filiala „G. Topîrceanu”, zona Militari – Piața Veterani), câte un atelier gratuit de inventat povești adresat copiilor între 9 și 14 ani. Dacă locuiți în apropiere, vă așteptăm să vă înscrieți copiii la cursul gratuit.
Ștefania Iorgoiu e profa atelierului de caligrafie pentru copii. I-am pus câteva întrebări de elucidare, dat fiind că avem înscrieri la o nouă ediție dedicată juniorilor caligrafi.
Ștefania Iorgoiu
Ștefania, cu ce te-ai ocupat tu până acum?
Am fost devotată educației aproape opt ani, fiind activă ca profesor în învățământul preșcolar/primar privat. În paralel am avut diverse curiozități artistice care m-au ajutat să țin un mic butic on line de fotografie și podoabe meșterite manual.
Cum a apărut pasiunea pentru caligrafie?
Pasiunea pentru caligrafie a apărut încă din copilărie, am fost un fel de scrib în școală, solicitat de profesori datorită scrisului de mână cursiv și lizibil, încă scriu exact ca în clasa I :)). Făcând iconografie, am fost atrasă de scrierea arhaică românească, după care am descoperit atelierul de caligrafie organizat de Revista de Povestiri, episod care mi-a dat un elan artistic grozav și un start pozitiv în direcția asta.
De ce te-ai gândit să îmbini predarea tradițională a caligrafiei cu activități de crafting la atelierul pentru copii?
Ambele direcții vin cu un plus de creativitate și dinamism menite să mențină activ interesul copiilor și să le provoace imaginația. E un mix sănătos pe care l-am testat prin prisma atelierelor de creație.
Ce preconcepții crezi că există în legătură cu caligrafia? De cât timp și de mai ce e nevoie ca să-și formeze copiii un scris de mână frumos?
Din păcate în școală nu mai există caligrafie ca și disciplină separată, de aici confuzia și asocierea cu orele de scriere, contactul celor mici cu procesul de învățare efectiv al literelor fiind în clasa I. Există de asemenea presiuni asupra lor cu privire la lizibilitate atât din partea părinților cât și din partea cadrelor didactice; când îi repeți copilului că scrie urât, cu siguranță nu va fi foarte motivat să depună interes în acest sens. De aceea e necesar să strigăm în direcția caligrafiei, caligrafia este arta scrierii și ar trebui privită ca proces. Un proces căruia îi acorzi timp suficient și antrenament. În plus, vine cu tot felul de instrumente atractive, foarte utile în formarea și îmbunătățirea scrisului de mână.
Am observat că la prima ședință ai făcut un fel de contract jucăuș cu copiii. Povestește-ne puțin despre asta și despre metoda ta de predare.
Da, semnat, asumat și respectat :)). La începutul atelierului am făcut un contract de grup în care ei au stabilit regulile de desfășurare ale cursului, o convenție de echipă care ne-a ajutat să ne construim relația și atmosfera de lucru; cu cât mai relaxantă și confortabilă pentru ei, cu atât mai benfic pentru învățare, pe această premisă s-ar baza și metoda mea de predare. În final se lasă cu antrenament de mușchi creativi.
Cum a fost pentru tine prima ediție a atelierului de caligrafie?
Un început pozitiv cu uși deschise în educația alternativă. A fost o provocare creativă pe care m-am bucurat să o duc la bun sfârșit.
Șefania Iorgoiu a avut 6 întâlniri de câte 2 ore cu juniorii caligrafi, de-a lungul cărora au exersat scrisul frumos și l-au aplicat artistic în tot felul de moduri – integrat în desene, cuvinte cu majuscule decorate, litere modelată în sârmă, caligrafie pe tricouri. Au scris cu toc și peniță, pensulă, chiar și pană, au folosit diverse culori și materiale cu texturi diferite ca suport. Copiilor le-a plăcut!
Vom anunța curând a doua ediție a atelierului de caligrafie pentru copii, vă puteți înscrie de pe acum și vă anunțăm detaliile ulterior.
Joia trecută, pe 21 aprilie, de la 9:00 la 11:00, o clasă de a 2-a a unei școli din București s-a antrenat jucăuș în scrierea creativă. Profe curajoase au fost Larisa Băltărețu și Monica Cristina Tarța. Ele fac parte din comunitatea absolvenților atelierelor de scriere creativă pentru adulți pe care le organizăm prin Club Revdepov. Niciuna dintre ele nu mai avusese de-a face cu juniori așa de mulți și de activi, drept urmare două ore au fost suficiente să le dea peste cap!
„Oricât de mult mi-ar plăcea să lăsăm copiii să aibă un creier liber în care să facă ce vor, înțeleg de ce părinții și profesorii le pun limite de multe ori. Toți la un loc sunt obositori și adulților le este dificil să lucreze cu ei. Și copiii sunt discriminatori, sunt sinceri, mofturoși, curioși, nerăbdători – la fel ca noi, dar mai puțin cizelați. Cred că majoritatea adulților se sperie de acest lucru și nu știu cum să lucreze cu ei altfel decât punându-le limite. Cu cât îi punem mai mult în contact cu arta (de orice fel, în orice formă de exprimare), cu atât le vom da mai multă libertate în cadrul oricărui sistem.” (Monica)
I-am spus Monicăi că parcă analizează un trib îndepărtat, iar ea ne-a zis că, după cele două ore de scriere creativă, urma un curs de tobe în program. Așa că trib rămâne! Trib de pisoi, se pare.
„Concluzia mea: a fost minunat să fiu „Doamna!” pentru două ore, printre 26 de oameni în toată firea, dar încă mici de statură, curioși ca niște pisici și plini de imaginație!” (Larisa)
Buuuun. Dar ce s-a întâmplat în cele două ore? Copiii au făcut trei exerciții.
1. (individual) Inventați un supererou – care e superputerea lui, cum arată, cum îl cheamă, ce îi place să facă, ce nu, ce animal de companie are, etc.
2. (câte trei copii) Scrieți o poveste pornind de la o imagine (extrasă dintr-o pălărie).
3. (câte trei copii) Scrieți o poveste pornind de la 5 cuvinte (extrase dintr-o pălărie).
Câteva exemple de povești rezultate din aceste experimente:
Pisicuța „Gheruță de Foc” (Andreea – 8 ani)
Puterile ei: are gheare ascuțite, puteri de foc, lavă și tot ce conține căldură.
Culoare: neagră cu puține pete albe mari.
Îi plac: peștele, carnea, cartofii, să ajute oamenii și uneori să jefuiască oameni pentru pește și să fie drăguță și atrăgătoare…
Preferă alte pisici și puțin cățelul.
Ea este foarte drăguță și frumoasă, aduce lumina lunii pe fața ei și lumina soarelui pe corpul ei. E ca o floare de noapte și de zi. Noaptea, în cel mai frumos parc, vine cu ea și lumina lunii, pentru că nu îi place să vadă prin lumina ochilor ei de noapte. Din apă se văd cristale pentru că la frumusețea ei strălucesc toate lucrurile rele din jur.
„Pa – pa, pisi! Du-te să salvezi lumea!”
„Visul” (Ioana, Maria & Adrian – 8 ani)
David și Ingrid s-au dus la culcare. Ei visează că sunt doi supereroi:
– Pe cine ajutăm azi?
– Văd o casă care a luat foc, iar înăuntru e o babă.
– Hai să mergem!
Cei doi supereroi au stins incendiul și au salvat baba. Ea le-a mulțumit, iar atunci copii s-au trezit.
„Atelierul lui Moș Crăciun” (David, Ingrid & Ana – 8 ani)
Este Crăciunul. Moș Crăciun merge în sala roboților.
– Ce faceți aici, domnule?
– Îmi trăiesc ultimele clipe înainte să mor.
– Cum merge fabricarea roboților?
– Foarte bine. Îi vor folosi după ce eu mor.
A fost un Crăciun crud. Moș Crăciun a murit și roboții și-au făcut treaba.
Într-o galaxie îndepărtată, Darth Vader se uită la tv și vede un vampir și un extraterestru care se pregăteau pentru o bătălie, iar câștigătorul primea o cutie cu coacăze învelite în caramel. (Adrian, Ioana & Maria – 8 ani)
Și uite așa am obținut și o rețetă: coacăze în caramel!
Pe 10 aprilie am încheiat a 5-a ediție a atelierului de scriere creativă pentru copii, cu ediția de la toamnă vom împlini 3 ani de ateliere cu Adina Rosetti!
De data asta am avut 15 juniori, ocazie cu care ne-am dat seama că sunt prea mulți, așa că pe viitor ne oprim la 12! Toată admirația pentru învățătorii și profii care se descurcă în fiecare zi cu 30 de poznași la școală!
Poveștile scrise de copii au fost creative, ca de obicei, le-am reunit pe toate într-o revistă, pe care am tipărit-o și le-am oferit-o ca amintire copiilor. Micii autori și-au dat autografe, și-au încurcat revistele, le-au regăsit, le-au uitat, le-au recuperat și cam așa a decurs ultima ședință! Varianta pdf a revistei e chiar aici.
Până la toamnă, cu absolvenții doritori ne vom întâlni la școala de vară de scriere creativă, o săptămână de atelier intensiv cu Adina. În mai stabilim perioada și vă ținem la curent.
Ne lăudăm cu un nou atelier pentru copii, care să-i facă să scrie de mână cu mai multă plăcere și mai frumos!
Profa atelierului se numește Ștefania Iorgoiu și face parte dintre absolvenții atelierului de caligrafie pentru adulți pe care îl organizăm la Club Revdepov. Așa ne-am cunoscut, știam că lucrează într-o grădiniță, că e pasionată de arte, iar când am aflat că a absolvit Facultatea de Psihologie și Științele Educației, plus un masterat în Consiliere Școlară și Dezvoltarea Carierei, am zis să n-o lăsăm să ne scape!
Atelierul de caligrafie începe pe 19 martie, are 6 ședințe de câte 2 ore, 6 sâmbete la rând. Designul de curs e făcut în așa fel încât să fie amuzant pentru copii, adică vom folosi instrumente diverse (pene, pensule, penițe și tocuri) și vom face caligrame (când forma în care e dispus scrisul conturează o pisică, un pom, etc), vom decora câte o majusculă, cum se făcea pe vremuri în manuscrise, vom risca și o caligrafie pe tricouri!
De-abia așteptăm să înceapă prima ediție! Ca să înceapă, trebuie să se formeze o grupă de 10 juniori gata să plonjeze în călimară. Înscrierile se fac pe mail (trimiteți motivația participării la simina arond motanov punct ro) până pe 15 martie. Mai multe despre atelier am structurat aici.
de Alexandra Elena Toma
Mai demult, cu mulţi ani în urmă, exista un loc magic care se numea Misteria (sună misterios, nu-i aşa?), în care trăiau multe vrăjitoare. În fiecare an, în Misteria se căuta un cufăr, care avea înăuntru o inimă sub formă de bec, ce îi aparţinea Legendarei Helga, cea mai puternică vrăjitoare dintre toate, datorită inimii ei făcută din o mie şi unul de elemente.
Când Helga a murit, din cauza bătrâneţii, sora sa mai mică a făcut o vrajă pentru a-i ascunde inima într-o pădure numită Precaspia, în care nu puteai să foloseşti magia și în care locuiau vrăjitoare uitate de timp. Inima Legendarei Helga se mai numea Legendara Comoară a Misteriei. Se spune că cine o avea ajungea a doua Legendară.
Milly era o vrăjitorică de şaisprezece ani. Era înaltă, părul îl avea şaten, iar ochii albaştri sticloşi ca floarea de nu-mă-uita. Era vrăjitoare la categoria de juniori. Nu trecuse testul de avansaţi, deoarece nu putuse să transforme apa în gheaţă. Pentru restul vrăjitoarelor asta era ceva ușor, dar pentru Milly era un adevărat chin.
Într-o zi, Milly se ducs la prietena sa, Matilda, pentru a se plânge din nou pentru că nu a trecut examenul.
— Dacă aş avea comoara Misteriei, ţi-aș da-o ţie! o consolă Matilda.
Lui Milly îi veni o idee.
— Ai dreptate. Mă voi duce în pădurea Precaspia.
— Glumeşti? Poţi rămâne fără puteri.
— Nu este adevărat. Speranţa moare ultima.
— Și cum îi vei spune mamei tale?
— Foarte simplu. O voi minţi că voi petrece o săptămâna la tine, pentru că vine Halloweenul şi facem pregătiri.
— Şi dacă nu îți ajunge o săptămână? spuse Matilda îngrijorată.
— Ba îmi ajunge. Îţi voi dovedi. Vrei să mă ajuţi?
— Bine! Te ajut.
— Mulțumesc.
Ziua următoare, îşi puse planul în aplicare și ajunse în paradisul culorilor. Copacii erau deşi şi înalţi, iar prin iarba fragedă se zăreau şi câteva floricele.
Înainte de a pleca de acasă, mică vrăjitoare se informase despre Legendara Helga. Aflase că-i plac florile mov. Se îndreptă către o floare și, voind să o miroasă, căzu într-un tobogan secret la capătul căruia ajunse într-o peşteră. Milly atinse unul dintre miile de ceasuri care se aflau acolo și ceasornicele îi arătară, cu ajutorul acelor, locul unde se află comoara. Atunci când Milly atinse inima Helgăi, sora acesteia veni de îndată.
— Milly, îţi apreciez curajul şi bunăvoința ta de a deveni a doua Legendară.
— Mulţumesc. Asta înseamnă că am trecut testul de avansaţi?
— Ai trecut peste toate celelalte grade. Dar acum ar trebui să te duci acasă, pentru a-i mărturisi mamei tale minciuna pe care ai spus-o…
— Va mulţumesc.
— Pentru ce anume?
— Pentru tot ce aţi făcut.
Milly a ajuns a doua Legendară şi a trăit fericită alături de familia şi prietena sa, până la adânci bătrâneţi.
(povestire scrisă la atelierul de scriere creativă pentru copii cu Adina Rosetti)
de Clara Rosetti
Mă numesc Luna, am 18 ani şi am aripi de dragon.
Într-o zi, acum 10 ani, mă jucam cu prietenele mele de-a „mama şi copiii”, doar că eram în joc vampiri. Eram pe treptele casei şi le săream una câte una. Ele îşi fluturau eşarfele ca şi când ar fi zburat. Când a venit rândul meu, mi-am folosit aripile și am început cu adevărat să zbor. Simţeam cum trece vântul pe lângă mine.
Din acel moment, viaţa mea s-a schimbat: plecam de acasă de pe pervaz, iar în loc să urc scările preferam tot să zbor. Puteam chiar să îmi fac temele în timp ce zburam spre casă. Toate acestea au stârnit invidia colegilor. Erau atât de invidioşi, încât îmi făceau farse. Totuşi, cea mai bună prietenă a mea, Lucy, a rămas alături de mine şi mi-a dat următorul sfat:
— Fugi! Fugi de aici! Nu ştii cât de răi pot fi! Du-te şi ascunde-te în pădure ca să scapi! Repede!
— Bine! Să nu mă uiţi, Lucy, am să-ţi scriu!
Şi am plecat în zbor. Am ajuns la pădurea Căldăruşani şi m-am oprit acolo. Am făcut un cort şi apoi am plecat să caut mâncare în apropiere: fructe, legume şi carne.
În toiul nopţii m-am trezit şi am văzut cuibăriţi lângă mine două vulpi, patru şacali şi șapte lupi. Nu mi-a fost frică de ei, pentru că nu mă atacaseră când dormeam. Spre dimineaţă, m-au trezit lingându-mă pe faţă şi cerându-mi mâncare, iar eu le-am dat carne. Apoi mi-am dat seama că pot înţelege limba animalelor.
Am decis să explorez locul. Ei mă conduceau prin pădure să-mi arate lucruri. Unul dintre lupi mi-a spus:
— Arăţi ca cineva cunoscut. Ai aripi şi patru labe, dintre care două le ţii în sus. Eşti o zburătoare! Hai să îţi fac o surpriză!
Lupul mă conduse la un cuib cu un acoperiş imens. Din înaltul cerului, au apărut nişte creaturi care aveau împreună cinci perechi de aripi (unul avea de vultur, altul de pegas, iar ceilaţi trei de liliac). Erau două creaturi zburătoare mari şi trei mici.
— Ce este? a întrebat una dintre zburătoare.
— Am găsit pe cineva ca noi, dar cu aripi de dragon.
Acea familie m-a adoptat cu plăcere şi am avut multe aventuri împreună. Dar asta este o altă poveste…
(povestire scrisă la atelierul de scriere creativă pentru copii cu Adina Rosetti)
de Evelyn-Andreea Băcioiu
Recunosc, când am citit acest jurnal am rămas un pic şocată. Nu m-am gândit niciodată că un zmeu dependent de îngheţată poate simţi un amalgam de sentimente în atât de scurt timp. Credeam cu desăvârşire că zmeii sunt fiinţe anoste, indiferente şi meschine. Dar m-am înşelat teribil. Acum voi reproduce pentru voi, cititorii, tot ce am lecturat eu în ultimele 3 sau 4 ore:
„Dragă jurnalule, astăzi este pentru prima dată când îţi scriu. Mă aflu într-o temniţă destul de confortabilă, având în vedere condiţiile în care mi-am petrecut mare parte din copilărie. Mirosul de mucegai domină încăperea hidoasă. Pereţii de cărămidă se contopesc perfect cu podeaua rece de piatră. Din punctul meu de vedere, un designer amator avid după îngheţată, această cameră nu respectă nicio condiţie din manualele de arhitectură. Iluminarea este incorect realizată, singurele raze firave intrând înăuntru printr-o crăpătură în peretele masiv. Din câte am observat, temnița are ieşire spre strada principală a oraşului. Nu înţeleg de ce una din cele mai periculoase închisori din zonă se află pe unul din cele mai paşnice bulevarde… Bănuiesc că are legătura cu lipsa de fonduri, altfel nu înţeleg de ce ar crea acest loc dedesubtul a şapte grădiniţe-şcoli şi a două spitale. După părerea mea, această „lipsă de fonduri” este problema majoră din Basmia, ţara poveştilor de adormit copiii.
Dar eu am creat acest jurnal nu pentru a descrie cu meticuloziate acest spaţiu, ci pentru a-mi povesti întâmplările din ultimele zile, un fel de autobiografie. Să începem cu începutul.
Acum 15 ani, m-am născut în familia Zmeului cel Rău. Tata lucrează, şi încă munceşte, la FairyTale Company, inima Basmiei, în care actori ca Zmeul sau Ileana Cosânzeana interpretează întotdeauna acelaşi rol, mereu ajuns box-office.
Sunt mândru de tata, mai ales pentru că şi-a îndeplinit visul. Visul meu este să locuiesc într-o casă pitorească, la ţară, cu un depozit mare de îngheţată de ciocolată, alături de aleasa inimii mele, Inisa. Ea este cea mai frumoasă fată din toată Basmia, este inteligentă, iar ochii și părul ei castaniu pot fermeca un întreg regat.
Prima oară când am întâlnit-o pe Inisa, eram în biroul tatălui meu, citind o revistă. Colega lui de platou, Prinţesa Veşnică, a intrat zâmbitoare ţinând de mână o fetiţă timidă şi retrasă. Buclele ei ca trunchiul copacilor se revărsau peste umerii mici, împovărând-o. De cum am văzut-o, am încremenit. Nopţile, mintea mea era cuprinsă de mrejele unor vise aşa de dulci, încât speram să nu mă mai trezesc. Ea niciodată nu m-a observat, nu a scos un cuvânt, dar eu speram…Îi povestisem totul prietenului meu cel mai bun, Prinţul Fermecător (între amici, Spike). El mă susţinea în toate planurile mele de a o cuceri.
Acum o lună, a fost încoronat, dar puterea infinită l-a copleşit, înnegrindu-i sufletul. Pentru a arăta tuturor cât de nemilos este, a răpit-o pe frumoasa Inisa, închinzând-o într-un turn. Iubirea m-a împins să fac un lucru necugetat. Am furat calul năzdrăvan al tatei, m-am ridicat până în vârful turnului mărăcinos şi am salvat-o.
Deşi am adus-o înapoi teafără şi nevătămată, nu am primit recompensa dorită, iar cavalerii lui Spike m-au înşfăcat. M-au torturat până astăzi, legându-mă de tavanul unei camere pline cu desertul meu preferat, îngheţata de ciocolată. Nu puteam rezista, mirosul îmbietor îmi ardea trupul ca o otravă. În final, iată că oroarea s-a sfârşit! Dar de ce? Ce l-a oprit pe Spike, a avut un motiv?
Poate nu voi şti niciodată, cuget eu, când deodată peretele de lângă pat se prăbuşeşte într-un zgomot asurzitor. De cealaltă parte a ruinelor, se află Inisa cu Marea Baghetă a Poveştilor, cea care poate schimba finalul printr-un singur BI BI DI BA BI DI BU.
Îmi spune:
— Mulţumesc că m-ai salvat! Îţi eram datoare să te eliberez. Acum eu conduc împărăţia şi mă gândeam… VREI SĂ MĂ AJUŢI?
— Asta e cumva o cerere în căsătorie? întreb nedumerit.
Da… accepţi?
— DA, bineînţeles! exclam extaziat.
Îmi dreg vocea, încercând să par serios:
— Cu o singură condiţie, să locuim într-o casă plină cu îngheţată.
— Cu mare plăcere! spune, abţinându-se cu greu să nu râdă.
De acum nu mai am ce povesti, să vedem ce va alege timpul în privinţa noastră. Până atunci, îţi mulţumesc, jurnalule, pentru că m-ai ascultat tăcut.”
Sper că v-a plăcut şi vouă povestea Împăratului Zmino.
(povestire scrisă la atelierul de scriere creativă pentru copii cu Adina Rosetti)
de Maria Costea
Era odată o fată foarte frumoasă şi deşteaptă, pe nume Rachel. Inima ei suferise de multe ori. Mulţi bărbaţi i-au frânt-o fără milă. De fiecare dată când începea o relaţie, îşi crea o inima nouă, care semnifica iubirea dintre două persoane, iar atunci când acel băiat o dezamăgea, ea arunca inima în foc pentru a-şi arăta suferinţa, iar inima se făcea roşie de la foc.
Într-o zi, şi-a dat seama că suferise prea mult. Și-a amintit că tatăl ei i-a povestit despre tradiţia creării unei noi inimi. Îi spusese şi că, dacă ajunge într-un loc magic numit Deşertul Zopipmeaza, unde nu poţi şti niciodată ce moment al zilei este cu adevărat, acolo există îngropată o comoară. În faţa acesteia, dacă pui trei inimi de fier pe care scrii numele a trei băieţi cu care te înţelegi bine sau îi placi (este doar pentru fete), una dintre inimi va străluci şi vei ştii că acela este alesul.
Rachel s-a hotărât să pornească în călătoria care o va face să uite de suferință şi să nu mai sufere niciodată din cauza unor băieţi. A făcut cele trei inimi de fier şi a plecat. Deşertul în care trebuia să ajungă era special şi, ca să-l poată găsi, trebuia să urmeze o hartă care îi descria cum să ajungă într-un loc, unde trebuia să se aşeze astfel: cu un picior spre vest, cu un picior spre est, cu o mână spre sud şi cu una spre nord. În felul acesta, putea deschide un portal, care să o ducă în deşertul Zopipmeaza.
Rachel a urmat toţi paşii şi a ajuns în deşertul fermecat. Într-adevăr, nu ştiai dacă-i noapte sau zi, nici măcar nu ştiai ce anotimp este. De fapt, nu se vedea nimic în zare, decât o întindere galbenă cu dune de nisip. Pe cer se puteau distinge toate corpurile cereşti şi toate nuanţele de albastru care apar în decursul unei zile normale.
Rachel observă că strălucea ceva, sub o pată de nisip de o culoare asemănătoare cu ocrul. În acel loc descoperi o mască, aceasta era comoara pe care o căuta. Era o mască din aur cu diamante roşii. Fata puse cele trei inimi în faţa măştii. Sclipirea diamantelor se reflectă în cea de-a doua inimă, pe care era scris numele Michael.
Michael era un prieten din copilărie pe care nu-l văzuse niciodată ca putând fi ceva mai mult decât un prieten foarte bun. Însă a avut încredere în mască şi, când s-a întors acasă din călătorie, a încercat să vorbească cu Michael despre ce s-a întâmplat. După scurt timp s-a dovedit că masca avusese dreptate, Michael era sufletul ei pereche. Poate n-a ştiut ea cum să-şi aleagă iubiţii, dar a ştiut cum să-şi aleagă un prieten adevărat, care s-a întâmplat ca, la un moment dat, să fie ceva mai mult decât un prieten, devenind acea persoană specială pe care a căutat-o atâta timp.
(povestire scrisă la atelierul de scriere creativă pentru copii cu Adina Rosetti)
© 2014-2024 Brain Fitness