Bandă desenată creată de Mihai Ilie (10 ani). Aveți mai jos continuarea primelor episoade.
juniorii se exprimă
benzi desenate
Bandă desenată creată de Mihai Ilie (10 ani). Aveți mai jos episodul pilot, plus volumul 1.
Articol de Ionuț Petraru
Procesul de creare a unei benzi desenate este mai complicat decât am crede. În primul rând, este important să decizi dacă lucrezi singur sau cu o echipă. Până acum am aflat că realizatorii de BD din America și Europa lucrează, în general, în echipe de câte doi sau mai mulți oameni (minimum un scriitor și un desenator) și că în Japonia un singur om face toată munca. Oricum, în ambele cazuri, drumul până la BD-ul final este construit după un plan.
Exact ca în orice alt act de creație, pentru a realiza ceva este important să știm ce este acel „ceva”. Mai precis, avem nevoie de o idee. În acest moment decidem în ce categorie va intra BD-ul nostru (SF, acțiune, comedie etc.), cine este personajul principal și unde se petrece acțiunea.
Dacă am prins o idee bună de coadă, atunci este timpul să trecem la scris. Cei mai mulți creatori de BD recomandă, în primă fază, realizarea unui scenariu, dar există și excepții, care încep direct cu desenul (lucru nerecomandat începătorilor, deoarece apare riscul de a te bloca după un anumit număr de pagini). Conform celor de la Comicbooks.about.com, scriitorul este cel ce spune povestea pe care desenatorul trebuie să o transforme în imagini și are responsabilitatea de a imagina personajele, acțiunea, dialogul, de a descrie locul desfășurării conflictului și multe altele. El este creatorul lumii pe care echipa tehnică trebuie să o așeze în paginile BD-ului.
Alan Moore, unul dintre cei mai importanți scriitori de BD (a lucrat la serii din Batman și Superman și a creat V for Vendetta, Watchmen, FromHell ș.a.), vorbește despre cum se face o poveste în cartea sa, „Writing for comics”: „Așa cum o văd eu, o poveste de succes, de orice tip, ar trebui să fie ca o hipnoză: fascinezi cititorii cu prima propoziție, îi atragi și mai departe cu a doua, iar de la a treia îi bagi într-o transă liniștitoare. Mai apoi, cu grija de a nu-i trezi, îi duci pe aleea din spate a tehnicii tale narative și când sunt pierduți fără nicio speranță în poveste, îi agresezi în cel mai ușor mod posibil și îi trimiți scâncind către ieșirea de pe ultima pagină. Credeți-mă, o să vă mulțumească.”
Am stabilit ideea, am realizat scenariul, acum vine momentul desenului. Dacă echipa noastră este formată doar din scriitor și desenator, modul în care se împart atribuțiile este clar. Totuși, în cazul echipelor mai numeroase, apar și alte roluri. În acest caz, prima sarcină din categoria desenului revine unui ilustrator, persoana care dă o formă inițială scenariului, decide cum ar trebui să arate lumea planificată de scriitor și îi oferă poveștii logica de care are nevoie pentru a fi înțeleasă prin imagini.
Frank Miller, scriitor și desenator de BD, spune: „Ca desenator, sunt un caricaturist. Prima dată descopăr în ce fel arată un personj, iar mai apoi aflu cum arată cu adevărat.”
Intervenția ilustratorului nu este de ajuns pentru a finaliza schița desenată a benzii. Un rol foarte important îi revine retușorului („the inker”). Acesta accentuează conturul realizat de colegul său și oferă o formă tridimensională, mult mai apropiată de cea finală, BD-ului.
Ultimul pas din etapa desenului revine coloristului, a cărui ocupație este evidentă. Colorează schița realizată în pașii anteriori. Munca unui colorist se împarte în două etape: una în care își delimitează zonele, pentru a ști cu ce și unde colorează; și alta în care aplică efectiv culorile (parte în care este atent la luminozitate și umbre, foarte importante în construirea aspectului tridimensional a unei benzi).
Banda desenată este aproape gata, tot ce îi mai lipsește sunt replicile și ilustrarea sunetelor, care cad în responsabilitatea letterer-ului. El trebuie să adauge textul în așa fel încât să fie ușor de urmărit, să aleagă bulele de text potrivite și să ilustreze sunetul așa cum… sună. Mai mult decât atât, letterer-ul este nevoit să aleagă mărimea și grosimea potrivită a textului, astfel încât cititorul să nu fie deranjat în timpul lecturii.
La acest moment, banda noastră este finalizată.
Dacă simplificăm, putem spune că în procesul de realizare avem nevoie de poveste și de ilustrație. Lucru care poate fi făcut de o persoană (Mangaka, în Japonia), două (primele echipe de creatori ale BD-urilor americane, vezi Stan Lee și Jack Kirby, Grant Morrison și Frank Quitely etc.) sau echipe mai numeroase în care intervin specializările prezentate în acest articol.
Dacă vrem să mergem mai departe, în procesul de finalizare a BD-urilor poate să mai intervină un editor, care supravegează și moderează activitatea echipei, un departament de printare sau de publicare (în mediul digital), o echipă care să se ocupe de promovare și una de distribuție, în cazul în care banda apare împrimată.
Sunt multe lucruri de luat în seamă pe parcursul creării unei BD, dar și greșeli de evitat amintite într-un articol scris de cei de la Image Comics, una dintre marile companii de benzi desenate din America, alături de Marvel, DC și DarkHorse. Dintre greșeli, amintim: te apuci de BD fără să știi să desenezi (cunoștințele de bază sunt absolut necesare), menții „camera” într-un singur loc (este important să desenezi din diferite unghiuri), așezi povestea în pagină fără o logică anume (ai grijă la felul în care desenezi fiecare chenar în parte, dar și cum chenarele comunică în cadrul paginii), spui povestea dezordonat (cel mai bine e să începi cu șase chenare pe pagină, apoi poți să mai dinamizezi prin diminuarea numărului lor), acorzi prea puțină atenție detaliilor feței (cei mai mulți dintre artiști desenează cu o oglindă în față, pentru a surprinde natural fiecare expresie în parte), nu te inspiri din fotografii (este foarte bine să te inspiri din fotografii, doar să nu le copiezi, pentru că lucrurile vor arăta forțat) etc.
Așa cum am văzut pe parcursul acestui articol, realizarea unei BD presupune multă muncă. Este important să știi de la început ce vrei să faci și să găsești cele mai bune soluții prin care poți ajunge la ce ți-ai propus. Dacă ai o idee bună, dar nu știi să desenezi, caută un desenator. Sau invers, nu contează. Important este să exersezi foarte mult și să planifici înainte de a te apuca de orice. Dacă vreți să vă jucați de-a creatorul de BD, Marvel oferă un instrument online foarte drăguț, care poate fi găsit aici.
SURSE: Comics.about.com, Comicforbeginners.com (tutoriale video), Litreactor.com, Marvel, Pastemagazine.com, Comicbooktutor
***
Ultima zi în care numărăm bobocii la atelierul de benzi desenate!
Articol de Andreea Mazilu
Acum că ştim mai multe despre benzile desenate, cred că este momentul să vă spun câte ceva despre artiştii care dau viaţă personajelor noastre preferate. Ca să-i cunoaştem mai bine, am pregătit pentru voi o (prea) mică enciclopedie a desenatorilor români, de la cei cu renume şi experienţă, până la tineri plini de entuziasm şi nonconformiști.
M-am gândit să încep cu Sandu Florea, un nume care se aude de aici până în America. L-am ales deoarece este o adevărată legendă a BD-ului românesc şi, totodată, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi desenatori pe plan mondial. Născut pe 28 iunie 1946 în Ghelari, judeţul Hunedoara, Sandu Florea este un important artist român datorită numeroaselor sale albume de benzi desenate în care abordează teme diverse, de la subiecte istorice, până la fantastice sau science-fiction.
În timp ce este student al Institutului de Arhitectură din Bucureşti, debutează în 1968 cu BD-ul Năzdrăvăniile lui Păcală, publicat în serial, în revista „Luminiţa”. După facultate, se mută la Timişoara unde frecventează cenaclul SF „H. G. Wells”. Aici îşi descoperă pasiunea pentru genul science-fiction, scrie proză, ilustrează fanzinul „Paradox” și desenează primul album BDSF din România: Galbar, după o povestire de Ovidiu Șurianu. În 1975 revine în Bucureşti după ce renunţă la meseria de arhitect și hotărăște să trăiască din benzi desenate, ca liber profesionist. Publică benzi desenate în aproape toate almanahurile şi revistele pentru copii şi tineret din România, între 1976-1989. După 1990 editează împreună cu scriitorul Niculae Frînculescu revistele de benzi desenate „Carusel” (11 numere) și „Proteus” (3 numere). Printre cele mai cunoscute albume ale sale apărute în România se numără Cavalerul Alb şi Călugăreni, după scenarii scrise de Radu Theodoru şi În lumea lui Harap-Alb, album premiat la Eurocon, festival de artă science-fiction din Europa.
În 1991 emigrează în America, unde începe să colaboreze cu Marvel şi DC Comics. Devine cunoscut în toată lumea datorită contribuţiei sale la benzile desenate Buffy the Vampire Slayer, The Executioner, X-Men: The End, Batman R.I.P. şi Batman: Battle for the Cowl. Chiar dacă nu mai locuieşte în România, Sandu Florea continuă să influenţeze scena BD-ului românesc prin susţinerea tinerilor artişti şi răspândirea genului de BD american în România.
În continuare, vi-l prezint pe Mircea Arapu, un artist la fel de cunoscut în România cât şi în ţara sa adoptivă, Franţa. Născut în 1955, Arapu îşi descoperă pasiunea pentru benzi desenate după ce participă în 1970 la concursul BD „Aventurile colegului Minitehnicus”, organizat de revistele „Cutezătorii” şi „Pif Gadget”. În anii următori, proiectele sale sunt refuzate de revista „Cutezătorii” şi de editura Stadion, fapt ce-l încurajează să plece şi să-şi încerce norocul la Paris. În 1979 câştigă un concurs de BD şi este publicat de revista „Les vacheries de Corinne à Jeannot”, editată de Jean Tabary. De asemenea, editează şi primul său album de benzi desenate româneşti în limba franceză, Peur, care îi aduce o invitaţie la Festivalul BD de la Angouleme.
Anul 1982 înseamnă pentru Mircea Arapu împlinirea celui mai mare vis al său. În nr. 695 din „Pif Gadget” apare primul episod din Arthur le fantome, desenat de el după scenariul lui Raymond Maric. Vor urma încă 35 de episoade, vreme de 5 ani. Între 1986 şi 1987 desenează trei episoade din seria „Pif et Hercule” şi alte trei din „Placid et Muzo”, precum şi numeroase coperţi şi pagini de prezentare a revistelor. După ce îşi pierde slujba la „Pif Gadget”, Arapu se refugiază în domeniul publicităţii, unde lucrează până în 2005. În următorii ani colaborează cu diverşi artişti şi edituri franceze.
În România, benzile desenate de Mircea Arapu apar în revistele „Haz în Vacanţă” (1995), „Dino” (1997) şi „Carusel” (2005). Acesta participă la Saloanele BD de la Charleroi (Belgia, 1993), Angouleme (Franţa, 2004 – unde desenează afişul expoziţiei româneşti) şi Bruxelles (Belgia, 2007). În 2008, este invitat de onoare la Salonul Internaţional al Benzii Desenate din România, „BD Constanţa”, o ediţie specială „Pif en Roumanie”, organizată cu ocazia aniversării a 60 de ani de la naşterea celebrului personaj, Pif le chien. În 2012, Mircea Arapu revine în România, de această dată alături de desenatorii Jacques Kamb şi Dirrick, pentru vernisajul expoziţiei „Pif în România”, organizată la Sala Dalles din Bucureşti. Cu această ocazie, lansează şi albumul monografic Quand je serai grand, je ferai Pif, un volum bogat ilustrat şi în întregime în culori.
Alături de Sandu Florea şi Mircea Arapu, un alt celebru desenator de benzi desenate român este şi Puiu Manu. Născut în 1928, acesta a debutat la începutul anilor ’50 cu diverse desene şi ilustraţii în reviste pentru copii. Prima sa bandă desenată realistă a fost Comoara lui Montezuma, după scenariul lui Mircea Sântimbreanu, apărută în 1957 şi publicată în revista „Cravata Roşie”. Anul următor apare şi O întâmplare cu o minge, prima sa BD comică, în „Arici Pogonici”. Cu peste 55 de ani de activitate, Puiu Manu publică în majoritatea revistelor pentru copii din ţară şi nu numai. Abordează subiecte comice dar şi realiste, adaptează povestiri SF scrise de autori precum Ion Hobana, Horia Aramă sau H.G.Wells şi crează personaje îndrăgite de generaţii de cititori.
În 1968 se naşte Dim Dunăreanu, cel mai cunoscut personaj al lui Puiu Manu. Acesta apare într-o serie BD numită Vacanţele unui tânăr liniştit, cu scenarii scrise de mai mulţi scriitori, colaboratori ai redacţiei Cutezătorii: Ovidiu Zotta, Ion Corneliu, Costache Anton. În anii următori mai apar şi alte episoade din aventurile lui Dim Dunăreanu, iar două dintre ele vor fi reluate şi detaliate în paginile a două cărţi BD ce apar la editura Stadion în 1972, respectiv 1973: Tânărul şi marea şi Busola nu arată nordul. În ultimii ani, Puiu Manu s-a ocupat de redesenarea albumului Toate pânzele sus, pe care l-a lansat în 2012 la Salonul Internaţional al Benzii Desenate de la Constanţa. Tot în acelaşi an semnează şi cel mai recent album al său, Dim Dunăreanu, după un scenariu de Marius Lestaru.
Din generaţia mai tânără, am ales să vi-i prezint pe Alexandru Ciubotariu şi Cristian Dârstar. Alexandru (Ciubi) Ciubotariu s-a născut pe 10 iulie 1979. A terminat Liceul de Artă din Constanţa, apoi Facultatea de Artă „George Enescu” din Iaşi, secţia grafică. Se laudă cu 11 albume de benzi desenate, cu multe premii naţionale şi peste 80 de expoziţii organizate în ţarǎ şi în afară. Creaţiile sale au fost incluse în peste 60 de publicaţii din România, Belgia, Slovenia, Polonia, Croaţia, Cehia, Franţa, Grecia, Serbia. A ilustrat numeroase cǎrţi şi albume de benzi desenate, printre acestea din urmǎ numǎrându-se şi albumul personal Povestea despre eu care fost tradus şi a aparut în Ungaria, Germania şi Finlanda.
Realizează prima bandă desenată la 15 ani şi tot atunci începe să publice în ziarul local, „Cuget Liber”. Alexandru Ciubotariu este cunoscut şi ca street-artist, sub pseudonimul de Pisica Pătrată. Prima pisică pătrată a apărut pe site-ul hardcomics.ro în 2003, pusă acolo de Milos Jovanovic, fapt ce l-a inspirat pe Ciubi să-şi creeze propriul său personaj pătrat. Acesta a început să apară pe străzile Bucureştiului, sub formă de stickere lipite pe la Universitate sau desene pe clădiri vechi. A existat de asemenea şi o jucărie „pisica pătrată”, în ediţie limitată, făcută din răşină şi desenată manual, dar cu o soartă nu prea fericită, fiind extrem de uşor de spart.
În 2010, Alexandru Ciubotariu publică Pisica Pătrată, primul album de street-art românesc care prezintă aventurile simpaticului personaj pe diverse clădiri din Bucureşti, Constanţa şi Chişinău. Un alt proiect de care Ciubi s-a ocupat este Muzeul Benzii Desenate, expoziţie care a putut fi vizitată în perioada 16 iunie – 16 octombrie 2011. Prin acest „muzeu” aflat la etajul patru al MNAC, Ciubi şi-a propus să arate diversitatea şi bogăţia benzilor desenate din România, să evidenţieze legăturile dintre banda desenată şi caricatură, ilustraţie de carte, desen animat şi literatură şi să pună în valoare creativitatea tinerilor artişti BD contemporani. De asemenea, Alexandru Ciubotariu a publicat şi volumul Istoria Benzii Desenate româneşti (1891-2010), alături de prietenul său, criticul de bandă desenată, Dodo Niţă.
Ce vă pot spune cu siguranţă despre Cristian Dârstar, cunoscut şi sub numele de Akira, este că e un adevărat otaku. Născut în 1986, în Braşov, Dârstar este un reprezentant al genului manga în România, fiind pasionat şi influenţat de cultura japoneză. Creează ilustraţii şi benzi desenate încă din 2004. Cristian Dârstar este cunoscut pentru albumul Manga Ink, primul fanzin de manga din România. De asemenea, Dârstar participă la festivalului Otaku încă din 2005, în cadrul căruia organizează expoziţii şi ateliere pentru cei interesaţi de stilul manga.
Probabil cel mai important proiect al lui Cristian Dârstar este revista Cosplay GEN, o revistă independentă ce apare de două ori pe an, cu distribuire internaţională şi dedicată fenomenului cosplay. Dârstar este ilustratorul acestei reviste şi se ocupă de diverse proiecte în care înlocuieşte fragmente din fotografiile cosplayerilor cu ilustraţii . Activitatea sa mai include şi animații, ilustrații și benzi desenate pentru alte publicații și firme specializate din România, precum „Otaku Magazine”, „Helion”, „Sunete”, „Mecha Revolution” și altele.
SURSE
Pozele au link către surse. Bibliografie: Benzidesenateromânești, Dimdunăreanu, Metropotam, Modernism
***
Ultimele zile de înscrieri la atelierul de BD, vă așteptăm!
Articol de Ionuț Petraru
Benzile desenate devin cunoscute odată cu începutul secolului trecut. Ele spun povești într-un format ușor de citit și înțeles de către oricine. Cu toate acestea, tehnologia evoluează, iar gustul publicului se schimbă, lucru care a determinat transferul subiectelor de BD în domenii conexe. Așa am ajuns, spre exemplu, să avem cărți, filme sau jocuri realizate după benzi, dar și invers.
Multe dintre filmele cunoscute astăzi sunt inspirate din benzi desenate sau romane grafice. Pe majoritatea le identificăm după numele personajului principal (care echivalează cu titlul filmului): Superman, Batman/The Dark Knight, Spiderman, Hulk, Iron Man, Thor, Hellboy; sau pur și simplu după notorietate: The Avengers, X-men ori Fantastic Four. Însă, există și producții cinematografice de succes la care ne uităm, dar nu știm că au în spate o poveste de BD.
Spre exemplu, știați că 300 (2006) sau Sin City (2005) sunt filme realizate după BD-urile cu denumiri identice, create de Franck Miller în 1998, respectiv 1991? Sau că Man In Black (1997, 2003, 2012), The Mask (cu Jim Carrey în rolul pricipal), V for Vendetta (2005), Ghost Rider (2007), Timecop (filmul și serialul anilor ’90 în SUA, cu J. C. Van Damme în rolul principal), Red, R.I.P.D, Constantine, Tank Girl, Richie Rich, Dennis the menace, Oldboy (un film japonez, realizat după manga cu același nume în 2003 și readus pe marile ecrane în 2013) și multe altele sunt rezultate ale unor povești preluate din BD-uri. Listele pot continua și se completează cu seriale și animații cu nume identice celor amintite mai sus.
Totuși, filmul nu respectă întotdeauna, cu exactitate, povestea BD-ului din care a fost inspirat. Asta pentru că regulile audio-vizualului sunt mai sensibile, iar publicul de astăzi nu răspunde întotdeauna bine la o poveste dacă nu e actualizată. Din această cauză, regizorii iau în calcul schimbări, de la personalitatea eroului: în filmul The Mask, personajul principal este comic, face tot felul de năzbâtii și rezolvă situații dificile în moduri ieșite din comun, pe când în banda cu același nume eroul este sobru și se manifestă violent; până la adăugarea sau eliminarea unor detalii în ceea ce privește comportamentul personajelor: în seria filmelor Spiderman, eroul își capătă puterea de a arunca cu pânze de păianjen de la începutul transformării, în BD acest lucru se întâmplă treptat; în filmul The Dark Knight, Bane (personajul negativ) își capătă forțele în mod diferit decât în BD etc.
Chiar dacă e mai greu de crezut, după anumite BD-uri sau scris și cărți. Ele sunt dedicate celor tineri, pentru a le stârni pofta de a citi, sau categoriei de fani BD care preferă cititul unei cărți, în locul unei reviste. Spre deosebire de filme, cărțile respectă povestea, iar printre cele mai cunoscute titluri dăm iarăși de supereoi, în variante mai vechi: „The Adventures of Superman” (scrisă de George Lowther, 1942), „Batman” (Craig Shaw Gardner, 1989), „The Incredible Hulk: Stalker From the Stars” (Len Wein, 1978) sau mai noi: „Constantine” (John Shirley, 2005), „V for Vendetta” (Stephen Moore, 2006), „The Dark Knight Rises” (Greg Cox, 2012) etc.
Pe lângă filme și cărți, lumea BD-urile se mai intersectează cu un domeniu, cel al jocurilor video. Aici lucrurile stau puțin altfel, pentru că în cele mai multe dintre cazuri se împrumută conceptul și nu povestea. Titlurile pe care le-am tot pomenit sunt preluate și de jocuri (Batman: The Caped Crusader, 300: March to Glory, Alien vs Predator, Captain America: Super Soldier, etc.), de aceea, mai interesant este să numim câteva jocuri pentru care s-au făcut și benzi desenate: Dragon Age (seria jocurilor începe în 2009, în 2010 apar primele benzi), Starcraft sau cunoscutul Sonic the Hadgehog (un joc al anilor ’90 care se transformă rapid și în subiect de Manga (1992, Japonia) și BD (Marea Britanie, 1993-2002; SUA, 2005).
Voi ce filme care au la bază BD-uri ați văzut și v-au plăcut? Sau nu v-au plăcut?
BIBLIOGRAFIE:
- Filme bazate pe BD, surse: Wikipedia, BoxOfficeMojo, DenofGeek, Nerdist, ScreenCrush
- Cărți bazate pe BD, surse: Wikipedia, Ranker
- Jocuri după BD, sursă: Wikipedia
- BD-uri după jocuri: Wikipedia, GamesRadar
- Surse poze: Wikipedia, Blastr
***
Vă așteptăm la cursul de benzi desenate să aflăm mai multe. Și mai ales să facem!
Articol de Andreea Mazilu
După ce am aflat câteva informaţii de bază despre universul benzilor desenate, este momentul să intrăm în detalii şi să cercetăm care sunt ingredientele cheie ale unei BD de succes. Fiecare cititor în parte îndrăgeşte un anumit personaj, este fascinat de călătoriile acestuia şi îl urmăreşte pagină după pagină, volum după volum. În mod asemănător, se întâmplă să te îndrăgostești de stilul unui artist şi să-i colecţionezi toate publicaţiile sau să ignori o BD cu poveste bună, doar pentru că nu te atrage vizual. Așa că există gusturi. Dar, dincolo de preferinţele personale, de ce unele BD sunt mai bune ca altele?
Un răspuns democratic ar fi: pentru că un număr foarte mare de oameni le consideră bune! Adică se vând. Sau s-au vândut acum mult timp și au devenit publicații de colecție, pentru că nu au mai rămas multe „nevătămate”. Cele mai rare valorează cel mai mult. Cea mai scumpă revistă BD din lume este numărul 1 din iunie 1938 al Action Comics (un exemplar s-a vândut în 2014 cu peste 2 milioane de dolari). Publicaţia conţine scurte poveşti de acţiune, printre care şi prima apariţie a lui Superman. Ceea ce face această ediţie extrem de valorosă este faptul că există mai puţin de 100 de exemplare în întreaga lume, iar un număr şi mai mic din acestea sunt într-o stare bună.
Pentru a evalua o bandă desenată, colecţionarii pot apela la site-uri specializate în notarea benzilor desenate, precum ComicConnect sau MetropolisComics. Aceste site-uri folosesc criterii precum starea în care se află coperta, cât de albe sunt paginile, numărul de zgârieturi sau alte defecte. De asemenea, valoarea unei BD creşte dacă este primul număr dintr-o serie sau conţine prima apariţie a unui personaj (sau moartea acestuia), dar variază şi în funcție de popularitatea artistului. Cele mai căutate BD sunt publicate între anii 1938 şi 1979.
Bineînţeles că nu toţi pasionaţii de benzi desenate sunt colecţionari de numere rare. Există şi cititori pentru care valoarea unei BD nu se măsoară în bani ci în artă, impact emoţional, poveste. Există concursuri care premiază cea mai bună bandă desenată, făcută de profesionişti sau amatori. În Europa, anul acesta vor avea loc aproape douăzeci de competiţii de BD, printre care International Contest of Caricature and Cartoon din Luxemburg, International Cartoon Competition Grafikatur din Germania şi International Cartoon Contest Karpik în Polonia. Toate aceste concursuri sunt deschise internaţional, cu premii în bani. În România, sunt organizate concursuri de bandă desenată în cadrul Festivalului Internaţional de Bandă Desenată de la Sibiu.
În Japonia, ţara în care benzile desenate au devenit un stil de viaţă, fiecare editură organizează concursuri pentru tinerii mangaka care doresc să debuteze. Cel mai important concurs manga din Japonia este organizat începând cu anul 2007 chiar de Ministerul Afacerilor Externe. International MANGA Award strânge în fiecare an sute de aplicaţii din întreaga lume cu scopul de a promova stilul manga şi în afara Japoniei. În 2013, premiul întâi a fost câştigat de Listening to the Bell, manga produsă de Kosin Jeenseekong, artist de origine tailandeză. În ceea ce priveşte criteriile de selecţie a câştigătorilor, sunt urmărite urmărită originalitatea, stilul personal al artistului, acurateţea (cât de bine este construită povestea, cât de clar, dacă păstrează linia narativă de la început până la sfârșit, etc) şi execuţia (desenul).
Există de asemenea şi festivaluri internaţionale care premiază benzi desenate. Un astfel de exemplu este Angoulême International Comics Festival, cel mai prestigios festival de BD din Europa. Încă de la prima sa ediţie din 1974, Angoulême premiază cele mai bune serii de benzi desenate, omagiază cei mai buni artişti şi promovează nonconformismul şi originalitatea. Printre operele premiate de-a lungul anilor amintim albumul Blacksad (al artiştilor spanioli Juan Diaz Canales şi Juanjo Guarnido), 20th Century Boys (japonezul Naoki Urasawa) şi Love and Rockets (fraţii Gilbert, Jaime şi Mario Hernandez).
Pentru cei care vor să facă benzi desenate, au talent dar nu ştiu prea multe detalii tehnice, există ateliere de creaţie, seminarii sau cursuri de BD. În ultimii ani au început să apară din ce în ce mai multe universităţi care oferă studenţilor programe de studiu al benzii desenate. La West Liberty University din Virginia, cei interesaţi pot studia pentru patru ani banda desenată ca formă de literatură. La Universitatea din Oregon este predată istoria BD-urilor, iar în Scoţia, la Universitatea din Dundee, studenţii învaţă să facă o bandă desenată de la zero, atât poveste cât şi design.
În concluzie, nu există o formulă secretă a unei BD de succes. Pentru unii contează mai mult raritatea, alţii caută doar un anumit gen, sunt fanii unui artist sau sunt impresionaţi de poveste. Poţi să fii singurul care citeşte o publicaţie şi să o consideri extraordinară sau să nu-ți placă una care a primit cele mai importante premii. La fel ca orice formă de artă, şi evaluarea BD-urilor este un proces subiectiv. Dar, indiferent de criteriile tale, este imposibil să nu găseşti o BD care să te cucerească!
Sau, dacă vrei să-i cucerești tu pe alții cu propria bandă desenată, te așteptăm să te înscrii la atelier până pe 15 aprilie.
Surse foto: emipireonline, twinkiethekid, dailymars, wikipedia
BIBLIOGRAFIE:
- http://comics.ha.com/worth/comic-value.s
- http://www.licurici.eu
- http://www.manga-award.jp
- http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_comics_awards
- http://en.wikipedia.org/wiki/Angoulême_International_Comics_Festival
- http://en.wikipedia.org/wiki/Comiket
- http://www.bleedingcool.com/2013/03/08/yes-you-can-now-major-in-comics-literature-by-professor-jeremy-larance/
Articol de Andreea Mazilu
După 1989, BD-ul românesc iese şi el din umbra regimului comunist şi începe să se dezvolte rapid. Dintre cele mai populare reviste de benzi desenate ale anilor ’90, merită să fie amintite Universul copiilor, Bucuria Copiilor şi Carusel. În 1990 apare pentru prima oară Universul Copiilor, urmașa Cutezătoriilor, probabil cea mai îndrăgită revistă pentru copii din perioada comunistă. Găsim aici lucrări ale pictorului Valentin Tănase, celebru pentru diversitatea plastică a lucrărilor sale, de la benzile desenate de care era pasionat în tinereţe, până la picturi, sculpturi sau mozaicuri prezente acum în colecţii particulare din ţară sau străinătate. Un alt artist care îşi continuă activitatea în această revistă este Puiu Manu, celebru pentru benzile desenate din Arici Pogonici. Acesta îşi începuse activitatea în 1957, în revista Cravata Roşie, cu banda desenată „Comoara lui Montezuma”. Însă, cel mai celebru desenator al revistei este Valentin Cristescu, care debutează în Universul Copiilor cu banda desenată „Bubu şi Clementina”, o ţestoasă şi o bufniţă care devin mascotele revistei. În 1996, odată cu moartea lui Ovidiu Zotta, redactorul-șef, revista își încetează apariția.
Bucuria Copiilor, urmașa Luminiței, apare tot în 1990 şi funcţionează până în 1996, când dispare de pe piaţă din lipsă de fonduri. Este o revistă de format mare, unde publică atât Valentin Tănase și Puiu Manu, cât şi Burschi şi D. Dobrică, care este şi redactorul-șef al publicaţiei. Carusel este considerată de pasionaţi cea mai bună revistă de bandă desenată românească de după 1989. Înființată în 1990 de Nicolae Frânulescu și Sandu Florea, revista este plină de BD-uri color, atractive şi foarte bine realizate. Carusel își încetează apariția din cauza morţii lui Nicolae Frânculescu şi a plecării lui Sandu Florea în America, unde realizează benzi desenate pentru Marvel Comics.
În ultimii ani, au fost organizate multe expoziţii şi manifestări urbane menite să atragă noi pasionaţi ai genului. Muzeul Benzii Desenate, proiect al artistului Alexandru Ciubotariu, a funcţionat timp de 120 de zile, între 16 iunie şi 16 octombrie 2011. Aflat la etajul 4 al Muzeului Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti, Muzeul Benzii Desenate a beneficiat de mai multe spaţii expoziţionale, o mediatecă (bibliotecă şi spaţiu de colecţie), o zonă destinată creaţiei şi atelierelor şi un spaţiu pentru dezbateri. Accesul vizitatorilor a fost gratuit iar aceştia au putut să admire expoziția permanentă cu lucrări despre istoria benzii desenate româneşti şi patru expoziţii temporare destinate lucrărilor contemporane. Timp de aproape cinci luni, în acest spaţiu au avut loc conferinţe consacrate zonelor paralele cu BD (caricatură, animaţie, ilustraţie de carte), dezbateri cu participarea unor autori şi editori, ateliere de creaţie, sesiuni de live drawing, lansări de carte, proiecţii de filme şi concerte.
Salonul Internaţional al Benzii Desenate din România, ajuns deja la a 23-a ediţie, îşi propune să aducă în ţară BD-uri internaţionale, să premieze artiştii locali şi să permită familiarizarea publicului românesc cu diversitatea genurilor şi stilurilor benzilor desenate din întreaga lume. Ediţia de anul trecut a Salonului, desfăşurată la Muzeul de Artă din Constanţa, i-a avut printre invitaţi pe Andrei Moldovan şi Mihai Ionaşcu, creatorii seriei BD Harap Alb continuă…. Tot în 2013, România a fost gazda celei de-a treia ediţii a Salonului European de Bandă Desenată și a East European Comic Con, ceva nemaivăzut pe la noi. Comic Con-ul se va organiza și în primăvara asta, la fel și festivalul Otaku, care promovează mai degrabă artiștii japonezi.
Nu în ultimul rând, trebuie să amintim Revista Comics, spațiu în care s-a exprimat în ultimii ani noua generație a creatorilor români de benzi desenate, și grupul Dezarticulat, din care fac parte cei doi coordonatori ai atelierului nostru de benzi desenate.
Surse foto: Bookaholic, Benzi desenate românești
BIBLIOGRAFIE:
- Istoria Benzii desenate româneşti 1891-2010, Alexandru Ciubotariu şi Dodo Niţă, editura Vellant, 2010
- http://alinalinuta.wordpress.com/totul-despre-valentin-cristescu/
- http://bookaholic.ro/istoria-benzii-desenate-romanesti.html
- http://constantinpistea.wordpress.com/2011/09/22/acasa-la-maestrul-valentin-tanase/
- http://www.evz.ro/detalii/stiri/se-deschide-muzeul-benzii-desenate-933866.html
Articol de Andreea Mazilu
Benzile desenate au ajuns pe teritoriul românesc în ultimii ani ai secolului XIX, mai întâi preluate din reviste europene, şi apoi ca produs autohton. Prima revistă care a adus banda desenată în România a fost „Amicul Copiilor”, revistă publicată în 1891 şi condusă de B.P.Haşdeu. În paginile publicaţiei se găseau poveşti pentru copii scrise de Creangă, Slavici, Eminescu, precum şi „poveşti în imagini”, copiate din revistele de specialitate germane şi austrice.
În anii următori, „Amicul Copiilor” este înlocuită de o nouă publicaţie pentru copii, „Revista Copiilor”. Aceasta apare bilunar, între 1896 şi 1897, are 24 de pagini alb negru şi format de carte. În numerele 1 şi 2 ale revistei sunt publicate primele benzi desenate româneşti, Pisica Spălată şi Măseaua Babei. Acestea îi aparţin lui Constantin Jiquidi, un celebru desenator şi caricaturist român. Modelul introdus de Jiquidi, format din 4 casete pe pagină cu text în versuri, este folosit timp de 50 de ani de caricaturiştii români. Totuşi, anii următori sunt în continuare plini de reproduceri ale benzilor desenate americane, franceze, italiene.
Situaţia se schimbă după primul război mondial când apar noi desenatori români şi benzile desenate încep să se diversifice. Tot atunci se naşte şi primul erou românesc de benzi desenate, Haplea. Prima sa apriţie este în anul 1924, în revista „Dimineaţa Copiilor”, supliment al ziarului „Adevărul”. Haplea a fost imaginat de Nicolae Batzaria, prozator şi publicist de origine aromână. Ca om politic, Nicolae Batzaria a ocupat timp de opt ani un loc de senator în Parlamentul Imperiului Otoman. De asemenea, a fost directorul primului ziar aromân editat în România, „Deşteptarea” (1908). În timp ce era redactor al revistei „Lumea Copiilor”, Batzaria s-a îndreptat spre literatura pentru copii, unde a devenit cunoscut sub numele de Moş Nae. Aventurile lui Haplea pot fi urmărite şi în zilele noastre, într-un ziar din Croiova, desenat de Viorel Pîrligras.
În 1939, săptămânalul „Curentul pentru copii şi tineret” publică primul roman în imagini românesc, cu scenariul realizat de Marin Iorda şi desene de Ion Drugă. Acesta prezintă povestea fantastică a unui avion realizat la fabrica de aeronave din Braşov care descoperă o „insulă de argint” în Oceanul Indian. La sfârşitul aventurii de 30 de săptămâni, Insula de Argint devine prima colonie românească, aflată sub conducerea regelui Carol al II-lea.
În timpul celui de-al doilea război mondial, şi benzile desenate româneşti se înrolează şi apar noi personaje care luptă pe un front grafic cu propaganda bolşevică. Un astfel de erou naţional este Soldatul Neaţă, desenat de Neagu Rădulescu, grafician şi prozator. Păţaniile acestui simpatic soldat sunt atât de populare încât aventurile sale au fost adunate în două cărţi, publicate în 1942 şi 1943.
La începutul perioadei comuniste, numărul benzilor desenate româneşti scade considerabil. Odată cu naţionalizarile editurilor şi tipografiilor în 1948, producţia de romane şi albume de benzi desenate româneşti este oprită. Chiar şi în aceste condiţii, între anii 1960 şi 1970, BD-urile româneşti înfloresc şi se dezvoltă rapid. Reviste precum „Licurici” (1947-1949), redenumită mai târziu „Cravata Roşie” şi „Cutezătorii” devin suport creativ atât pentru artişti, cât şi pentru amatorii de benzi desenate. Apar personaje noi şi moderne, iar cele vechi sunt readuse la viaţă, precum Haplea şi întreg alaiul său. De asemenea, BD-urile devin din ce în ce mai apreciate şi căutate. Săptămânalul „Cutezătorii”, una dintre cele mai longevive publicații pentru copii şi tineret din România (1967-1989; relansată în 2006), oferă cititorului proză scurtă şi poezie patriotică, romane în foileton şi doar două pagini de bandă desenată pe număr. Cu toate acestea însă, în paginile Cutezătorilor au debutat şi publicat o întreagă generație de caricaturişti şi desenatori BD români.
În 1970 are loc o nouă premieră pe scena BD-ului românesc. Revista „Cutezătorii” colaborează cu celebra publicaţie franceză, „Pif Gadget”, şi organizează primul concurs de bandă desenată pentru cititori, fapt ce marchează formarea şi încurajarea unei noi generaţii de artişti desenatori. În anii următori se observă o modernizare a BD-urilor româneşti, încep să fie tratate teme neabordate până acum, dar foarte populare în benzile desenate internaţionale. Apar astfel romane grafice SF, istorice şi de aventuri.
Surse foto: Anticariat TopBooks, Revista Comics, Revista Comics.
BIBLIOGRAFIE:
- Istoria Benzii desenate româneşti 1891-2010, Alexandru Ciubotariu şi Dodo Niţă, editura Vellant, 2010
- http://adevarul.ro/cultura/arte/istoria-benzii-desenate-romanesti-1891-prezent-1_529f5628c7b855ff5672e372/index.html
- http://benzidesenateromanesti.blogspot.ro
- http://www.lambiek.net/artists/r/radulescu_neagu.htm
- http://www.revistacomics.ro
- http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Batzaria
***
Academia Motanov vă așteaptă la superatelierul de BD!
Articol de Ionuț Petraru
Acum, dacă am trecut de partea istorică a benzilor desenate, a venit momentul să vedem cum se diferenţiază ele în funcţie de locul din care provin. Asta-i partea faină, e ca şi cum ai compara un ardelean cu un moldovean. Amândoi au cap, trunchi, mâini şi picioare, dar când deschid gura parcă n-ai mai spune că seamănă. Aşa e şi cu BD-urile. Ai tendinţa să spui că toate sunt la fel, dar când pui una americană lângă una din Europa sau Japonia, începi să distingi nuanţele fiecăreia.
Pentru început, trebuie să înţelegem că benzile desenate sunt foarte răspândite astăzi şi este greu să le compari făcând apel la cele mai mici detalii. Prima diferenţiere pe care trebuie să o facem este după format. Aici ne referim la mărime, număr de pagini, dacă sunt color sau alb negru şi felul în care se citesc.
Majoritatea BD-urilor sunt de mărimea unei reviste normale, au aproximativ 30 de cm înălţime şi 20 lungime, sunt color în totalitate, se citesc de la stânga la dreapta şi au în componenţă 32 de pagini (cele americane) sau minim 48, în cazul celor europene. Singurele benzi desenate care fug de aceste reguli, precum şi de celelalte, sunt cele japoneze. Ele poartă denumirea de Manga şi nu au număr de pagini fix. De obicei sunt publicate săptămînal, în reviste de profil, pe capitole, care pot avea de la 7-8 pagini până la 20-30 şi se regăsesc, după anumite perioade de timp, în volume, numite Tankōbon, care au în jur de 200 de pagini. Manga se citesc de la drepta la stânga şi sunt alb-negru.
Am stabilit formatul BD-urilor, urmează să vedem ce fel de subiecte tratează ele. La acest capitol, cele mai particularizate benzi vin din Statele Unite, unde în mare parte regăsim personajul erou/super-erou. Titlurile primelor reviste de BD americane indică şi genurile preferate de aceştia: Detective Comics (unde a apărut Batman), Actions Comics#1 (Superman), Crime SuspenStories etc. Personajele americane au întotdeauna puteri supranaturale şi salvează lumea de la pericole. Devine deja de prisos să-i amintim pe Spiderman, Hulk, Wolverine, Green Lantern sau Watchmen.
Pe de altă parte, benzile desenate europene aduc în centrul atenţiei poveştile de aventuri. Cele mai bune exemple aici ar fi Aventurile lui Tintin (Belgia), Asterix (Franţa), The Beano (UK) sau Tex Willer (Italia). E drept că situaţia BD-urilor europene este puţin mai delicată. Fiecare ţară a dezvoltat o cultură proprie în ceea ce priveşte modul de abordare a unei poveşti şi de aceea nu-i chiar corect să generalizăm. Francezii și belgienii merg de obicei pe mână personajului-copil (sau cu o atitudine copilăroasă) aventurier, italienii preferă personajul matur, iar britanicii fac apel la comicul de situaţie.
Fugim repejor în Japonia şi dăm peste cea mai diversificată gamă de BD-uri. Manga nu au limite când vine vorba de subiectul abordat. Sunt atât pentru adulţi cât şi pentru copii şi se împart în foarte multe genuri, de la acţiune, horror, fantasy, aventuri, SF, până la romance, dramă şi cine ştie câte mai sunt. Pentru a fi mai uşor de ţinut sub control această diversitate, japonezii au împărţit Manga în trei mari ramuri: Shonen Manga (unde găsim acţiune, suspans şi aventură), Shojo Manga (romantice) şi Dojing (pentru adulţi). Dar să nu vă închipuiţi că astea sunt toate, există zeci de alte ramificaţii pentru fiecare gen.
Uff! Gata cu formatul şi conţinutul BD-urilor, mai rămâne de văzut cine şi cum le realizează. Pentru a face o bandă desenată trebuie să ai mai întâi povestea, deci implicit şi un scriitor, să realizezi un scenariu (cine, ce şi când spune), iar în cele din urmă să desenezi (aşadar, mai avem nevoie şi de un desenator).
În cazul Japoniei, scriitorul şi desenatorul sunt una şi aceeaşi persoană. Acesta se numeşte mangaka şi se ocupă singur de realizarea unei singure serii Manga. Cei mai recunoscuţi şi mai buni mangaka sunt: Eiichiro Oda (One Piece), Noriaki Kubo (Bleach) şi Akira Toriyama (Dragon Ball).
Pe de altă parte, BD-urile europene şi americane au în spate echipe formate din desenatori, scriitori, scenarişti, oameni care colorează schiţele ş.a. Un exemplu de astfel de echipă ar fi creatorii benzii britanice 2000 AD: Alan Moore, Neil Gaiman, Grant Morrison, Brian Bolland şi Mike McMahon. Totuşi, cele mai bune echipe, din mână cărora au ieşit benzi desenate care au făcut istorie, au fost cele formate din doi oameni (desenator şi scriitor), cum ar fi: Stan Lee şi Jack Kirby (Hulk, Cei Patru Fantastici, X-men etc.); Grant Morrison şi Frank Quitely (Superman, Batman şi Robin ş.a.); sau Alan Moore şi Dave Gibbons (Watchmen).
La o privire fulgerătoare asupra BD-urilor, cam acestea sunt informaţiile pe care trebuie să le deţinem neapărat. Totuşi, să nu vă inchipuiţi că ce am spus eu aici e tot ce puteţi şti. Există benzi desenate pe toate continentele şi aproape în toate ţările (dacă nu chiar în toate) şi fiecare poate să aibă o particularitate în plus sau în minus faţă de normele generale. Rămâne la alegerea voastră ce şi cât vreţi să ştiţi. Dar de ajuns cu mustăceala…
***
Academia Motanov vă așteaptă la superatelierul de BD!
Articol de Ionuț Petraru
Benzile desenate (BD) au existat dintotdeauna, dar nu pe hârtie și nu sub forma pe care o cunoaștem astăzi. Primele manifestări se pot vedea pe Columna lui Traian (unde se spune o poveste prin imagini sculptate), în hieroglifele egiptene, desenele grecești și tapiseriile din Evul Mediu, care combinau imagini și text (Tapiseria Bayeux). Pe hârtie, strămoșul benzii desenate este scrierea religioasă. Au fost publicate diferite versiuni illustrate ale Bibliei astfel încât, cel care nu ştia să citească, să înţeleagă mai uşor Creştinismul. Dacă luăm în considerare aceste forme antice de exprimare, ca precursori ai BD, nu este greșit să-i dăm și omului preistoric, iscusit scrijelitor de grote, drepturi de participare. Cu toate acestea, nu putem vorbi cu adevărat de BD până la apariția tiparului, a presei și a unui public activ.
Secolele 17 și 18 aduc primele distincții și caracteristici care vor turna temelia benzilor desenate. Apare presa tipărită, iar centrul de interes al acelor vremuri se mută ușor-ușor de la religie, la politică și viață socială. Oamenii încep să simtă nevoia de divertisment, iar satira și caricatura pun stăpânire pe publicațiile vremii. Tot atunci ia naștere un element de bază al BD, căsuța/bula de text („speech bubble”), folosită pentru a numi un personaj sau pentru a explica o acțiune. Abia mai târziu, Richard F. Outcault folosește bula de text pentru dialogul dintre personaje.
Primul creator al unei BD, apropiată de forma actuală, este William Hogarth (1697-1764). El pune opt schițe separate la un loc pentru a da forma unei povești lucrării sale despre moralitate. Au mai existat și alți scriitori care au folosit metoda lui Hoghart, dar munca lor era încă departe de seriile desenate cu Superman, Spiderman și Batman din secolul 20.
Diversificarea ziarelor și a revistelor, de după 1800, aduce în atenție ilustrația. Editorii și-au dat seamă că textul nu este de ajuns pentru a-l face pe cititor să înțeleagă subiectul unui articol și au început să introducă în pubicațiile lor schițe/desene/caricaturi. The Glasgow Looking Glass (1826) ar putea fi considerată, din punct de vedere tehnic, prima BD. Publicația britanică viza moda și politica din acea perioadă și se folosea de imagini succesive și text pentru a spune o poveste. De asemenea, aceasta utiliza caricatura, satira și bula pentru text. Cel mai important caricaturist de la acea vreme a fost Rodolphe Topffer, un elvețian care trăia în Franța. Lucrările lui erau, de fapt, niște povești illustrate și, datorită succesului pe care l-au avut la public, au fost republicate în alte țări din Europa și în SUA.
De la acest punct, ilustrațiile, în special cele satirice, au devenit tot mai populare. În 1845, ele capătă denumirea de „cartoons” (schițe făcute în creion sau cărbune, care urmează a fi pictate). Publicații din Marea Britanie (Punch), Franța (Le Charivari), Germania (Fliegende Blatter) și SUA (Judge și Puck) fac apel la această nouă metodă pentru a critica politicieni sau pentru a scoate în evidență problemele de zi cu zi ale societății, într-un mod amuzant.
Cu pași mărunți, pe piață încep să apară revistele de umor, iar în paginile acestora iau naștere primele personaje de BD, cum ar fi Ally Sloper, un moșuleț leneș și neîndemânatic, cu nasul roșu, care trece prin tot felul de peripeții. Ally a fost creat de C. H. Ross și ilustrat de soția sa, Emilie de Tessier, și a debutat în revista britanică Judy (1867). Poveștile lui Ally au crescut repede în popularitate, astfel că în 1884 apare o revistă dedicată acestui personaj, cu opt pagini tipărite alb-negru și peste 350.000 de cititori, cei mai mulți dintre ei fiind oameni din clasa muncitoare. După succesul lui Ally Sloper, în Marea Britanie apar și alte reviste de umor care conțineau benzi desenate, Comic Cuts și Illustrated Chips, iar pasul spre BD propriu-zise este aproape făcut. Primele semne vin din SUA, unde R. F. Outcault începe să folosească „bula de text” și imaginile pentru a spune poveștile personajelor sale, el fiind considerat și inițiatorul benzilor desenate moderne. Cea mai renumită lucrare a lui Outcault este „The Yellow Kid”.
După 1900, industria BD-urilor a început să prindă un contur vizibil. Dacă până acum, poveștile illustrate aveau mai degrabă subiecte politice și sociale, de la acest moment ținta revistelor de umor sunt copiii. Între 1920 și 1930 s-au publicat foarte multe benzi desenate, dar de mici dimensiuni și de obicei în paginile revistelor sau ziarelor umoristice. Din această cauză, unii editori s-au gândit să pună aceste benzi la un loc, în mai multe antologii. Cele mai cunoscute benzi de atunci, din UK, sunt The Dandy și The Beano. Tot în acea perioadă, în Belgia apare un supliment de ziar cu benzi desenate numit Aventurile lui Tintin, model urmat mai târziu și de ziarele americane.
Încet cu încetul, s-a format o piață a benzilor desenate, iar la 1938 revista americană dedicată BD-urilor de acțiune, Action Comics#1, a publicat povestea lui Superman. Popularitatea lui Superman a decis, practic, unghiul de abordare al benzilor din SUA, bazate în general pe un personaj super-erou. După 1956, în America sunt fondate și primele companii de benzi desenate, cum ar fi DC Comics, care pubică poveștile lui Flash, Green Lantern și mai târziu Batman, sau Marvel cu „Cei patru Fantastici” sau „Spiderman”.
Istoria BD-urilor a început în Europa, a continuat în America, dar a avut și are un parcurs interesant și în Asia. Mai exact, Japonia. Aici BD-urile sunt cunoscute ca manga și au devenit populare după cel de-Al Doilea Război Mondial, când Osamu Tezuka a mărit numărul paginilor unei serii de BD de la cateva zeci, la câteva sute. A încercat să dea benzilor sale forma unui film, inspirat și de animațiile Disney. Astăzi, manga este un gen cunoscut la nivel mondial și acoperă subiecte din toate categoriile și pentru toate vârstele. Datorită longevității unei singure serii de benzi desenate, japonezii au început să realizeze și filme după acestea, care poartă denumirea de anime. Cele mai cunoscute anime realizate după manga sunt Dragon Ball, Naruto și One Piece.
Foarte multe dintre filmele pe care le vedem astăzi au ca punct de plecare BD-urile: Superman, Spiderman, Batman, Captain America, Alien vs. Predator, Ghost Rider, Hulk, Iron Man, Justice League, X-Men, The Smurfs, Asterix and Obelix şi altele. De fapt, acum un secol, BD-urile erau pentru oameni exact ceea ce sunt filmele pentru noi. O metodă de a înţelege mai uşor realitatea, de a visa la întâlniri cu extratereştri albaştri sau un strop de amuzament după o zi obositoare.
Despre diferenţele dintre benzile desenate la nivel global, modele de personaje, tipuri de povestiri şi subiecte abordate vom discuta în următorul articol. Până atunci, încercaţi o bandă desenată. Nu muşcă!
***
Academia Motanov vă așteaptă la superatelierul de BD!
© 2014-2024 Brain Fitness