interviuri

Laura Pamfiloiu ține deja a treia ediție online a atelierului de scriere creativă pentru copii pe care îl păstorim de aproape 8 ani. Înscrierile sunt deschise și noi nerăbdători să cunoaștem noul grup de copii creatori.

Cum a fost pentru tine experiența primelor două ateliere de scriere creativă la Academia Motanov?

A fost o experiență extrem de interesantă, chiar dacă la prima întâlnire am avut foarte mari emoții. Era primul meu atelier, nu știam nimic despre copii, probabil nici ei nu știau mare lucru despre mine. A fost un soi de blind date în care, pe parcursul celor șase întâlniri, ne-am apropiat unii de ceilalți, am ajuns să ne cunoaștem și să lucrăm foarte bine împreună. Întâlnirile astea cu copiii sunt esențiale pentru mine, mai ales că se desfășoară în afara școlii și astfel dispare formalitatea și seriozitatea pe care cuvântul „școală” le-o impune lor, că eu sunt la fel de ne-serioasă și la școală și în afara ei. Îmi amintesc că la prima întâlnire i-am întrebat pe copii de ce s-au înscris la atelier, iar o fetiță mi-a spus că ar vrea să învețe cum să scrie compuneri mai frumoase, deoarece doamna de la școală nu e foarte mulțumită de textele ei. Probabil că la momentul respectiv am speriat-o, deoarece i-am spus că nu vom învăța să scriem compuneri, vom încerca să uităm cât mai multe lucruri pe care le învățăm la școală, măturăm toate adjectivele zornăitoare și expresiile frumoase, dăm de pământ cu textele plicticoase, pline de învățături și morale. Au rămas paf, îți dai seama, dar după primele mici exerciții pe care le-am făcut au înțeles exact ce vreau de la ei și ne-am distrat de minune.

Cum ai trecut peste bariera ecranului, dat fiind că întâlnirile sunt online?

Asta nu a fost foarte dificil, eram deja obișnuită cu ecranul de la orele mele de la școală. La debutul primului atelier eram deja în online de luni bune, așa că era oarecum familiar. Copiii, la fel, știau regulile jocului.

Ce e creativ la scrierea creativă și ce e tehnică a scrisului, când e vorba de povești inventate de copii?

La vârsta lor, totul ar trebui să fie creativ. Tehnica vine după. Copiii au o prospețime și un fel de a vedea lumea pe care noi, adulții, l-am pierdut. Școala, de cele mai multe ori, acoperă și înfundă canalele prin care ludicul și creativul ar trebui să curgă liber. Mult prea repede copiii sunt puși pe șine, aliniați în coloană, măsurați cu aceeași riglă și în ale scrisului. În anii în care am fost profesor la clasa pregătitoare am învățat enorm de la copii. Era suficient să le arunc în fiecare zi o momeală de genul „cum ar fi dacă”, iar ei reinventau lumea, creau povești pe loc, aveau limbajul și codul lor. Și cu ei scriam povești, chiar dacă majoritatea nu știau să scrie corect, cum am spune noi. Îți dau două exemple care-mi vin acum în minte. Am scris la un moment dat o poveste despre un oraș, iar un băiat și-a numit orașul Carmendebizet. Fix așa. Un alt copil și-a început povestea cu În trozi. Genial, nu? De aceea îmi place să lucrez cu copii, pentru că într-o zi devine în trozi.

Predai limba engleză la o școală privată din Cluj. Care e filozofia ta apropo de cum e cel mai bine să fie tratați copiii și stimulați să își asume învățarea?

Esențială este relația pe care o dezvolți și o crești cu ei. De la asta pleacă totul. Să stai în bancă cu ei, să te apleci când le vorbești, să fii de partea lor, să-ți pese de ei și să le arăți că-ți pasă, să glumești cu ei. Să-i asculți, să fii curios ce le place, ce-i bucură, ce-i întristează. Să le spui pe nume și să le zâmbești. Pare banal ce spun eu acum, dar sunt lucruri esențiale. Odată ce relația există și funcționează, te duci cu ei pe Lună. Vor învăța de plăcere, cu plăcere. Uneori de dragul tău învață. E extraordinar asta, dar e și o mare responsabilitate.

Ești deja la a câta carte pentru copii? Ca autoare de literatură pentru copii, ce ai învățat din scris și poți transmite cursanților noștri? 

Să tot fie a cincea. Da, urmează să apară Cine locuiește aici?, o bijuterie ilustrată de Kim Amate. Ce am învățat din scris? Scrisul e bucurie, dar e și singurătate, genul acela de singurătate bună, în care ești tu cu tine și cu gândurile tale, care constați că sună într-un fel în capul tău, dar puse pe hârtie sunt total diferite. Scrisul zilnic, notițele, mergi pe stradă, cu tramvaiul, vezi ceva neobișnuit, auzi frânturi dintr-o conversație, le notezi. Nimic nu ajută mai bine scrisul ca cititul. Poate nu toți copiii care se înscriu la un atelier visează să devină scriitori, nici nu trebuie, dar scrisul ca exercițiu zilnic e una din cele mai mari plăceri, eu așa zic. E un refugiu la îndemână, e un spațiu secret asemenea unui dulap plin cu comori.

Care sunt câteva cărți pe care le-ai recomanda copiilor de gimnaziu, cărora li se adresează atelierul nostru?

Seria Olguța scrisă de Alex Moldovan e tare iubită de elevii mei, pentru cei pasionați de istorie și mituri ar fi cărțile din mitologia nordică, autorii Neil Gaiman și Rick Riordan îmi vin acum în minte. Apoi O vară cu Isidor a Veronicăi D. Niculescu, Unde fugim de acasă de Marin Sorescu, Trei într-o barcă, Jerome K. Jerome, Gianni Rodari e unul dintre preferații mei, desigur Alice în a ei țară a minunilor și câte și mai câte. Să nu uit de Dr. Seuss și cărțile lui minunate pline de calambururi. Aș încheia cu cuvintele lui: „from there to here and here to there, funny things are everywhere!”

Interviul a fost realizat pe mail, de Simina Diaconu, iar în rolul lui Arthur a fost Diana Georgescu, redactor-șef la Editura Arthur. Cum am inclus câteva cărți de la ei în bibliografia atelierului de scriere creativă pentru copii cu Adina Rosetti, am fost curioși să aflăm mai multe. Mulțumim, Diana!

Care e politica editorială a editurii Arthur? Care sunt colecțiile, cum selectați cărțile și autorii?

Prin cărţile pe care le publicăm, vrem să le oferim tinerilor literatură de calitate. Avem cărţi pentru cititorii mici (7 – 10 ani), cărţi pentru cei mai avansaţi (11 – 12 ani) şi cărţi pentru adolescenţi, tipărite sub imprintul YoungArt. Asta e o împărţire formală, dar noi încercăm să facem în aşa fel încât cărţile pe care le alegem să fie acelea pe care le poţi citi la 7 şi la 100 de ani. Aşadar, publicăm clasici ca Jules Verne, Mark Twain, Lewis Carroll sau Jonathan Swift, clasici contemporani ca Michael Ende sau Roald Dahl, scriitori care s-au impus în literatura lumii ca Neil Gaiman, Norton Juster sau Louis Sachar. Încercările noastre se îndreaptă şi spre descoperirea unor autori contemporani mai puţin cunoscuţi publicului larg, cum ar fi Tove Jansson, o scriitoare finlandeză de limbă suedeză.

Suntem foarte atenţi în alegerea titlurilor, dar avem foarte mare grijă ca traducerile să fie bune şi să le oferim copiilor cărţi în condiţii grafice de calitate.

Un alt obiectiv foarte important este acela de a crea proiecte originale. Astfel de proiecte sunt: Unde fugim de-acasă de Marin Sorescu, Cel mai mare Gulliver de Gellu Naum, ediţii minunat ilustrate de Ágnes Keszeg, respectiv de Irina Dobrescu. Irina Dobrescu este de asemenea ilustratoarea cărţilor din colecţia Cărţile mele.

Cum alegeți subiectele cărților colective, cum e Cui i-e frică de computer? Așa, ca subiect, mi se pare mai degrabă potrivit bunicilor decât copiilor, cum ați ajuns la ideea că le e teamă copiilor de calculator?

În urmă cu câţiva ani, încercând să conturăm o colecţie de literatură pentru copii, am constatat că în ceea ce priveşte literatura română contemporană nu avem multe variante. La noi nu s-a scris şi deocamdată nu se scrie prea mult pentru copii. Ne-am gândit atunci să facem cumva să-i atragem pe scriitorii „pentru oameni mari”, să-i convingem să intre în jocul nostru. Astfel, în 2009, la iniţiativa doamnei Florentina Sâmihăian, s-a născut colecţia Cărţile mele. Prima temă pe care le-am propus-o scriitorilor a fost lectura. A le propune copiilor de azi un astfel de subiect poate părea riscant, prea te duce cu gândul la şcoală şi la acele veşnice îndemnuri ale părinţilor şi profesorilor „Mai pune şi tu mâna pe-o carte”.  Însă aveam un as în mânecă. Ne-am bazat pe talentul, inteligenţa şi pe umorul celor pe care i-am invitat să scrie. Şi credem că am reuşit să le oferim tinerilor cititori o carte care le-a stârnit cu adevărat interesul. Probabil că şi numele volumului – Care-i faza cu cititul?  –  a contribuit mult la succesul cărţii. Am primit şi critici pentru că am adoptat limbajul adolescenţilor într-un titlu de carte, dar faptul că în felul acesta i-am făcut curioşi pe tinerii cititori poate că ne absolvă de vină. Au urmat Ce poţi face cu două cuvinte şi Cui i-e frică de computer?

În legătură cu titlul celui de-al treilea volum al colecţiei – da, aveţi dreptate, pare mai degrabă potrivit bunicilor. Pentru a vă răspunde la această întrebare, trebuie să revin la povestea seriei. Începând cu volumul al II-lea, Ce poţi face cu două cuvinte, am început să-i implicăm pe tinerii cititori în crearea volumului scris de cei mari (de pildă, propunerea cuvintelor de la care vor porni textele şi apoi votarea lor), dar mai ales le-am oferit şansa de a avea o carte a lor pornind de la aceeaşi temă. Am creat astfel seria Juniorii, fiecare carte fiind un răspuns al celor mici la cartea celor mari. Titlul de lucru al cărţii despre computere era iniţial Supertehnologii şi invitaţia pe care le-am lansat-o autorilor era de a scrie despre relaţia lor cu noile tehnologii. La final, am constatat că relaţia multor scriitori cu tehnologia e de teamă, de multe ori jucată, şi totuşi teamă, de nostalgie pentru calmul de dinainte de computer, dar şi de admiraţie pentru un lucru frumos, dar de neînţeles. Cu atât mai interesant va fi răspunsul pe care tinerii cititori deveniţi scriitori îl vor da în volumul lor acestei întrebări.

Pare că aveți o comunitate de părinți și copii pe care îi implicați în tot felul de activități. Ce faceți împreună cu această comunitate?

Aşa cum spunem mai sus, lucrăm foarte mult cu copiii, încercăm să aflăm ce le place, dar şi să-i atragem să citească literatură de calitate.

Ne vedem adesea la lansări sau organizăm întâlniri pentru a afla ce ar vrea să citească, ce le-a plăcut şi ce nu din cărţile pe care le-am publicat. Unul dintre prilejurile de întâlnire cu cititorii noştri este şi tabăra pe care o organizăm în fiecare vară la Sinaia pentru finaliştii concursului „Locuieşte în poveste!”  – concurs organizat în vederea creării volumelor junioare ale colecţiei Cărţile mele. În tabără sunt invitaţi scriitori şi ilustratori care-i vor ajuta pe tinerii artişti să-şi definitiveze creaţiile pentru volumul care va fi tipărit.

Povestește-ne puțin despre trofeul Arthur. De ce există, ce ați învățat din edițiile de până acum.

Trofeul Arthur e o continuare firească a drumului pe care am început să-l străbatem de câţiva ani, când am pornit colecţia de literatură pentru copii. Pentru că autorii români nu păreau a fi foarte atraşi de ideea de a scrie literatură pentru copii, Editura Arthur s-a hotărât să încerce să-i convingă să scrie. Începând cu anul 2012, organizăm în fiecare an un concurs adresat celor care au scris sau vor să scrie pentru copii şi adolescenţi.

La concurs se poate înscrie oricine a scris sau vrea să scrie pentru tineri, singura condiţie fiind ca textele prezentate să nu fi fost publicate.

La prima ediţie a concursului, câştigător a fost volumul Reciclopedia de poveşti cu rimă şi fără tâlc de Florin Bican. Cartea cuprinde trei parodii în versuri ale unor texte celebre: Povestea lui Harap-Alb, Muma lui Ştefan cel Mare şi Rică nu ştia să zică şi a fost publicată în 2013 la Editura Arthur, într-o  ediţie excelent ilustrată de artistul Matei Branea.

La ediţia a doua a concursului, câştigător a fost romanul O istorie recentă a Ţării Vampirilor. Cartea pricoliciului de Adina Popescu, volum care va apărea în această vară la Bookfest.

Din păcate, după două ediţii ale concursului, nu putem spune că avem în vedere multe cărţi pe care să le publicăm. Deşi primim sute de manuscrise, foarte puţine corespund cerinţelor noastre. Unele sunt bine scrise, dar nu se adresează copiilor, altele nu sunt structurate etc.

Chiar dacă la noi persistă încă ideea că a scrie pentru copii nu e un lucru serios, credem că încetul cu încetul scriitorii vor găsi răgazul să li se adreseze şi celor mai mici.

Ce credeți voi că îi împiedică pe copii și adolescenți să citească, în vremurile astea?

La această întrebare sunt câteva răspunsuri pe care le ştie toată lumea: sunt mult prea multe alte lucruri pe care le pot face; în plus, nivelul la care a ajuns educaţia la noi e foarte scăzut, tinerii nu au modele viabile. Şi o greşeală e şi felul în care copiii sunt împinşi spre lectură de către unii părinţi şi profesori. Îndemnuri de tipul „Mai bine ai lua o carte în mână decât să pierzi vremea la calculator” mai degrabă îi îndepărtează de cărţi, pe care încep să le vadă ca pe o invazie a şcolii în intimitatea lor. Un rol esenţial în apropierea sau îndepărtarea elevilor de literatură îl au profesorii. Dacă ei ştiu să-i facă pe elevi să iubească literatura, dacă ştiu să-i atragă, nu mai e nevoie de prea mult, doar de o subtilă orientare a lecturii. Însă dacă profesorul formalizează prea mult, „analizează” textul din manual după metode standardizate, va reuşi să-şi facă elevii nu numai să fie nerăbdători să scape de ora de română, dar şi să ofteze disperaţi la auzul termenului „lectură”.

Pe de altă parte, s-ar putea spune că tinerii din ziua de astăzi citesc mai mult decât oricând. Iată ce spune Charlie Joe Jackson, protagonistul romanului Cum să faci să NU citești de Tommy Greenwald (Editura Arthur, 2014):

Dacă cineva – să zicem, un părinte – ţipă la voi pentru că nu citiţi, arătaţi-i că citiţi, de fapt, multe lucruri: 1. Site-uri, 2. Mesaje, 3. SMS-uri, 4. Instrucţiuni de la jocurile video, 5. Scorurile de la meciuri, 6. Meniuri, 7. Ghiduri TV, 8. Ce scrie pe cutiile de cereale, 9. Ce scrie pe tricouri, 10. Ofertele de la supermarket, 11. Semnele de circulaţie.

Îți vine destul de greu să nu-i dai dreptate lui Charlie, pentru că, într-adevăr, copiii citesc multe… lucruri, dar sunt un pic derutaţi în faţa cărţilor, al căror format diferă destul de mult de fereastra de Messenger, cu forma ei prietenoasă.

Ce aduce bun cititul în dezvoltarea copiilor?

Chiar dacă pare că în ziua de azi e bine să ai o perspectivă pragmatică asupra lumii şi că literatura te-ar putea împiedica să ţi-o formezi, lucrurile nu stau deloc aşa. Navigarea pe internet, de pildă, îţi poate aduce deodată mai multe informaţii decât cititul unui volum de literatură, dar o carte îţi aduce un univers coerent. Nimeni nu-şi propune să formeze o societate de intelectuali sau de poeţi, însă pentru orice ai face în viaţă, a avea cunoştinţe din diferite domenii te ajută în primul rând să te înţelegi pe tine însuţi, apoi pe ceilalţi, te ajută să faci legături şi să înţelegi mai bine ce se întâmplă în jurul tău.

Care sunt cărțile din catalogul vostru pe care le-ați recomanda ca prime lecturi care să le trezească micuților pofta de citit?

Încă nu avem prea multe cărţi pentru „primele lecturi”, ne pregătim să-i invităm la Bookfest pe cei mai mici să descopere cele mai frumoase albume create pentru copii. Unul dintre titlurile pe care le pregătim pentru acest târg este Regele tuturor sălbăticiunilor de Maurice Sendak, un clasic al literaturii pentru copii.

Pentru cei care deja citesc singuri, avem însă foarte multe cărţi frumoase, de care cei mici s-ar putea îndrăgosti: Ursuleţul Winnie Puh de A. A. Milne, Aventurile lui Peter Iepuraşul de Beatrix Potter, Povestea unchiului Shelby despre Lafcadio, leul care nu s-a lăsat păgubaş de Shel Silverstein, Cometă în Momilandia şi Aventuri în Momilandia (BD) de Tove Jansson, cărţile lui Roald Dahl – Matilda, Charlie şi fabrica de ciocolată ş.a.