Close Sidebar
Type & Hit Enter To Search

de Daria Anghel

După ce am înghițit lumina cerului de februarie, am început deja să mă simt vinovată. Supermarketul, clădirile, șoseaua, toate erau sub mine, sau în mine, nici nu mai știu: totul era o învălmășeală din care cu greu distingeam câteva voci și câteva frunze roșii.

Îmi pare rău că le-am făcut asta atâtor oameni, dar nu am avut de ales. Mărturisesc: m-am lăsat amețită cu totul de visul acela. Totul a început azi-dimineață, când pe munte era frig, doar suntem la începutul lui februarie, mi-am spus. Cerul era trandafiriu, senin și îndepărtat, și mă simțeam bine, liberă și nesfârșită, privindu-l. Apoi, am auzit niște voci împleticindu-se prin aer, de departe: una era groasă și gravă, iar alta răsuna a gol, fără a fi în stare să ducă vreo frază până la capăt. Le-am ascultat atentă, se apropiau din ce în ce mai mult și, la un moment dat, am putut să văd două perechi de picioare.

Dar nu mai pot mărturisi mai departe, e mult prea dureros și un sentiment ciudat mă face să mă topesc. Unii oameni poate l-ar numi ,,vină”, iar eu lâncezesc aici, singură, neavând habar nu am cum să-i spun, o neliniște ca un cui, o teamă, știu doar că există.

Revin, totuși, să-mi duc la bun sfârșit confesiunile. Când s-au apropiat, cei doi oameni au încetat să mai vorbească. Unul dintre ei părea să caute ceva, cerceta cu atenție tot copacii, se uita bine în jur, dar era atât de zăpăcit, încât spunea uneori cu voce tare: Dumnezeule, oare ce fac aici? Celălalt era cumpătat, atent. Avea o geantă care pulsa ca o inimă – cine știe ce-o fi fost acolo.

Mă apropii din ce în ce mai mult de momentul dezastrului.

Exploratorul zăpăcit a alunecat, s-a agățat de o ramură care s-a rupt și, apoi, neputând să se echilibreze, a căzut, s-a prăbușit cu totul, cât era de mare, și a tras după el și geanta celuilalt – probabil că a se prinde de geantă fusese și ea o metodă de menținere a echilibrului. Odată căzută, geanta s-a desfăcut și am simțit ceva pătrunzându-mi prin pielea albă, un fel de substanță moale topind câteva particule reci, până a ajuns în adâncuri: habar nu aveam ce era, dar mă făcea să mă simt mai puternică și mai vie ca niciodată.

Acum, după ce dezastrul s-a produs, îmi dau seama ce era: un vis. Cert e că atunci nu-mi doream decât să ies în lume, să las soarele să-mi strălucească în piele, formând cercuri auriu-roșiatice, să mă simt nesfârșită și liberă și sub alte ceruri.

− Vino aici, Martin, l-am auzit pe explorator spunându-i celuilalt.
Amândoi s-au îndepărtat încet, am rămas iarăși singură, așa că am început să mă gândesc. Îmi plăcea muntele, dar vocile oamenilor treziseră în mine altceva, îmi doream să fiu umană. Pentru că știu tot ce știe un om, știu cum e să ți se facă inima terci de nostalgie, știu ce înseamnă singurătatea, aici, între brazi, niciodată n-ai putea fi mai singur. Dar nu pot să vorbesc și, dacă mă întorc pe o parte, moartea stă și pândește, moartea mea e lumina roșiatică a amiezii, care arde chiar și iarna, la început de februarie. Așa că am vrut să se schimbe, am vrut ca toate astea să se schimbe definitiv.

M-am prăvălit cu totul, rostogolindu-mă ca un copil, făcând bulgări de zăpadă albi și fragili, ca genunchii unui nou-născut. Muntele era abrupt, m-am lăsat împinsă de aer, m-am lăsat să cad și, când în sfârșit am ajuns în oraș, oamenii strigau. Se auzea același cuvânt, rostit cu un fel de teroare avalanșa, avalanșa, avalanșa avalanșa avalanșa avalanșa avalanșa și doar asta se auzea și nu înțelegeam despre ce vorbesc. În supermarket i-am mai zărit o singură dată pe cei doi care m-au făcut să ajung în situația asta.

Și am sărit peste strigăte, peste păduri, peste oameni, peste lumină, înghițind tot.

Se face târziu. Vina se topește încet-încet, odată cu pielea mea albă. În oraș, pe șosea, mașinile trec roșii, albastre, negre, galbene, una după alta, una după alta și, la o fereastră, perdelele se mișcă ușor, aproape că ar putea trece neobservate.

(povestire scrisă la Școala de vară de scriere creativă cu Adina Rosetti)

Adina și Daria :)

Adina și Daria 🙂

Ioana Popescu are 17 ani și s-a jucat anul trecut cu atelierul de scriere creativă al Adinei Rosetti, la care avem înscrieri în perioada asta. Ne-am gândit să aflăm ce mai face și să o tragem de limbă, să vedem ce obținem. Am obținut mai multe povești și o poză cu brațe șahiste!

scriitor copil

Ioana, cum te-ar recunoaște un fluture care ar intra în clasa ta în pauză?

Probabil ar folosi una dintre bulinele de pe bluza/fusta/rochia mea ca și pistă de aterizare diafană. Însă dacă în vreo zi nu sunt îmbulinată, de obicei îmi exasperez prietenele cântând prea mult Lana del Rey.

Ce ar fi amuzant și neașteptat să cumpărați din fondul clasei și de ce ar fi o idee bună?

O idee bună la care ne-am gândit adesea ar fi să cumpărăm niște pături sau măcar niște perne, întrucât monotonia orelor asigură atmosfera propice somnului. Totuși, conștiința noastră, căreia îi place să pozeze în ipostaza de băbuță-propovăduitoare a regulilor de politețe, ne-a împiedicat din a comite asemenea delicvență morală. Am reușit însă să ne decidem asupra procurării unui automat de mâncare personal, achiziție ce a fost aprobată în mod surprinzător de directoare. Momentan, intervievăm posibilii bodyguarzi ce vor păzi automatul de alte clase înfometate.

Ce text din manualul de română ți-a plăcut mai mult până acum și de ce?

Fără pic de memorie îndoielnică, pot spune că cel mai frumos text pe care l-am citit într-un manual de română a fost în clasa a treia sau a patra, și anume „Prințul fericit” de Oscar Wilde. Deși fragmentată, puteai să-ți dai seama cât de tristă și duioasă era povestea, pe care mai apoi am citit-o în întregime. Este genul acela de povestioară care ilustrează într-un fel viața, condamnând egoismul și redând prietenia & iubirea „at its finest”, lăsându-ți inimioara infantilă să lăcrimeze melancolic… Ar trebui să se găsească la începutul fiecărui manual, propun eu emoționată.

Ce titluri ai pe raftul cu cărți preferate?

Tot ce am găsit în librării de Salinger, „Clopotul de sticlă” (Sylvia Plath), „Să nu mă părăsești” (Kazuo Ishiguro), „Portretul lui Dorian Grey” (Oscar Wilde), „Extrem de tare și incredibil de aproape” (Jonathan Safran Foer), „The perks of being a wallflower” (Stephen Chbosky), „Sinuciderea fecioarelor” (Jeffrey Eugenides), „Mândrie și prejudecată” (Jane Austen), „Eleganța ariciului” (Muriel Barbery) și „Cianură pentru un surâs” (Rodica Ojog-Brașoveanu).

Ai mai scris? Cum e starea în care începi să scrii, ce te îmbie?

Am mai scris, însă nu la fel de mult pe cât mi-ar plăcea, datorită lipsei mele impardonabile de determinare. În general, scriu pentru mine (niște chestii pseudo-memorialistice), iar uneori mai încep mici povestioare ce mai apoi zac indecise și neterminate în caietul de la curs, pe care-l țin aproape. Ceea ce mă „îmbie” la scris sunt diverse lucruri pe care le observ sau gânduri răzlețite pe care reușesc să le surprind; iar în funcție de natura lor, se proiectează și starea mea în momentul în care încep să scriu.

Ce ai învățat la atelierul de scriere creativă cu Adina?

La cursul Adinei am învățat în primul rând să îmi vină inspirația la cererea mea și cum Lady Gaga este răspunsul perfect în orice criză de imaginație. Am aflat de poveștile în șase cuvinte inițiate de Hemingway și de curentul artistico-revoltat al dadaismului care continuă să mă fascineze împreună cu poeziile lui Gellu Naum, peste care am dat la recomandarea Adinei. Am aruncat o privire curioasă într-ale scenaristicii și am învățat să creez un profil cuprinzător al personajului, fie el o banană artistă ce și-a pierdut părinții într-o salată de fructe.

adina rosetti copii

Antrenament de imaginație de la Motanov. Ce materie îți place cel mai puțin? Scrie-mi un scurt fragment/o scurtă povestire care să aibă ca personaj principal ceva din acea materie. (de exemplu, un electron, o mitocondrie, un plan înclinat, un Ștefan cel Mare, etc)

Deși nu îmi place să perpetuez opinia generală cum că noi, cei de la filologie, privim științele exacte ca pe niște hieroglife, trebuie să recunosc că atunci când profa scrie câte două table pe minut, am tendința să mă opresc bulversată și să accesez acele puține cunoștiințe de chimie împrăștiate prin scoarța cerebrală. Ochii mi se îngustează iar privirea îmi trece peste enervant-parfumata profesoară, lipindu-se de reacțiile confuzante de pe tablă, dezintegrându-le în mici particule, moment în care figura mi se înseninează pentru că îmi amintesc de acea poveste inițială de dragoste.

Se spune că odată un Nucleu și un Înveliș electronic pluteau îndrăgostiți în al lor vid, singura problemă fiind că orbitele lor nu se puteau intersecta. Cu toate astea, era clar că între ei exista chimie: înamorați, își trimiteau scrisori lungi, priveau apusul împreună din unghiuri diferite, ba chiar ascultau doar cu o cască ‘As time goes by’, suspinând visător în a lor singurătate împărțită. Însă, pe măsură ce se învărteau uitându-se unul la altul, cei doi deveneau triști că nu pot nici măcar de mână să se țină, de mâna lor magnetică…

„Mi-e frig”, spune Nucleu; „din ce în ce mai frig”. Alarmat și neștiind de ce, Înveliș observă cum Nucleu se distanțează pe zi ce trece. Și atunci, decide să facă un lucru nesăbuit și mult visat, întinzându-și brațele electronice într-o îmbrățișare tandră. Brusc, gravitația piere și, dintr-odată, hocus pocus, bubidi-babidi, se contopesc într-un ying și yang atomic spre marea lor fericire reactivă.

În poveste am impresia că mai apăreau și niște Ioni, unul negativ și altul pozitiv, iar relația celor doi devenea covalentă, dar nu-mi pot aduce bine aminte, pentru că Ilinca mă trezește din visare, întrebându-mă dacă am înțeles ceva.

La Academia Motanov e sezon de înscrieri la atelierele care vor avea loc în luna martie, luna cu ghiocei, cu babe norocoase și cu verde crud de-ți vine să-l muști, ca să nu zicem să-l paști și să ne strigați Fulga.

Așaaaa. Până pe 24 februarie avem înscrieri la a treia ediție a atelierului de scriere creativă pentru copii, coordonat de scriitoarea Adina Rosetti. Startul e pe 28 februarie, ne vedem pe 5 weekenduri la rând, până pe 29 martie, de la 15:00 la 17:00, la HOMEproject, în zona Cotroceni. Detalii și înscriere.

scriere creativa carturesti

La ediția trecută, în Cărturești

Dar ce să vezi, avem și un atelier nou, de desen. Ilustratoarea Diana Necșulescu îi va învăța pe copii cum să ajungă de la formele cele mai simple la personaj. Deadline-ul e 26 februarie, weekendurile sunt 4, de pe 7 pe 29 martie, orele sunt 12:30 – 14:30, spațiul e același. Detalii și înscriere.

structura atelier desen

O iubită roz pentru Motanov

Locurile se ocupă în ordinea înscrierii, taxa se plătește în două bucăți, abordarea e relaxată și jucăușă, nu-i încărcăm pe copii, le dăm încredere și le încurajăm imaginația, îi antrenăm să și-o exprime în scris sau prin desen. Antrenament serios și neserios, în același timp.

Vă așteptăm la simina colț cu motanov.ro. Dacă nu vă recunoaștem, faceți ca bufnița.

Adina Rosetti a încheiat cu succes la sfârșitul lui noiembrie a doua ediție a atelierului de scriere creativă, la care au participat 10 poznași, de data asta am avut și băieți!

scriere creativa academia motanov

Cine să stea la poză?

Mai multe poze, în album.

O lăsăm pe Adina să vă spună cum a fost, citiți mai jos scrisoarea ei către pisoii scriitori.

Poveşti se pot scrie despre orice

Iată că am ajuns la finalul celor 10 întâlniri în care ne-am jucat împreună şi în care am învăţat multe… Ca un leit-motiv, numele Gigi ne-a însoţit aproape la fiecare oră, fie că ne-am jucat cu cuburile-de-făcut-poveşti, fie că am inventat dialoguri între zâne cu probleme de comunicare şi zmei dependenţi de dulciuri ☺ Dar am aflat de la Gabriela că acest Gigi ar putea fi o entitate care zboară şi astăzi prin Univers, dacă n-o fi murit, aşa că e normal ca numele lui să ne bântuie.

După cum aţi văzut, poveşti se pot scrie despre orice, chiar şi despre o cizmă. Pardon, despre o gheată, mi-a atras atenţia Sara, fata care nu se desparte de laptopul alb şi se dă în vânt după zahăr pe băţ. Am mai învăţat şi că nu trebuie să avem încredere în unicorni pentru că, în ciuda aparenţelor, sunt de-a dreptul malefici, mai ales dacă se numesc Cornel Copită. Andreea ştie asta cel mai bine…

Şi chiar dacă nu apare în această carte cu vreo povestioară “amaaaazing”, pentru că a fost foarte ocupat să se lupte cu personajul Algebră, Horia ne-a amuzat cu poveşti pe jumătate în germană.
Acum să trecem la lucruri serioase (pentru că aşa le place părinţilor…) şi să ne amintim că am stat de vorbă despre poveşti şi ficţiune, despre ce înseamnă să ţii un jurnal şi cum se poate transforma asta în literatură, despre cum se ia un interviu (chiar şi unui personaj fictiv), cum se jucau suprarealiştii de-a poezia (aici ne-am distrat de minune cu lipici şi cuvinte decupate care s-au potrivit, ca prin magie), despre cum se spune o poveste în imagini, atunci când vrem să o transpunem în film.

Sper că aţi rămas cu amintiri frumoase şi sper să va păstraţi inventivitatea, curiozitatea şi pofta de citit & de joacă!

Cu drag,

Adina

adina rosetti academia motanov

Adina diplomând pisoii

Dacă au fost cuvinte în scrisoare care vi s-au părut criptice, înseamnă că trebuie să citiți colecția Scrieri Creative 2, care conține câteva dintre povestirile scrise de copii. O puteți descărca gratuit de aici. Unele sunt scrise pornind de la o imagine, caz în care imaginea apare înaintea textului. Din păcate nu au intrat toate colajele, care au ieșit genial. Și n-am prins între pagini textele în care Iohannis era personaj (a apărut spontan!), pentru că le-au scris pe telefon la ultima întâlnire. Regretăm cu amar mic.

Din toate motivele despre care am mai scris, vă așteptăm oricând să vă înscrieți odorul la ediția din primăvară, cu un mail la simina at motanov punct ro.

grup copii scriere creativa carturesti

Între cărți la Cărturești MȚR, mereu cu emoții apropo de căni :))

Poate mai țineți minte când ceream recomandări de asociații care se ocupă de copii? Aveam de gând să facem un atelier de scriere creativă, asemănător cu cel din portofoliul nostru, pro bono. Ei bine, s-a întâmplat.

Prin parteneriatul cu Ajungem Mari, superprofele noastre voluntare, Ema Ignățoiu și Eli Bădică au început în octombrie un astfel de atelier, cu întâlniri sâmbăta dimineața la un centru de plasament din București, la care participă în jur de 20 de copii zgubilitici. Dar nici fetele nu sunt mai prejos.

Pentru că iată ce fac ele la atelier: dialoguri cu personaje preferate în situații neobișnuite, povestiri care să conțină 5 cuvinte care n-au nicio legătură între ele, jocuri de cadavre exquis, povestiri-colaj, poezii (de fapt, am înțeles că e vorba de rap!), povești colaborative, povești pornind de la imagini, câteodată citesc, câteodată chiar dansează. Copiii își antrenează exprimarea orală și în scris și își dau seama că scrisul e fun.

scriere creativa pro bono voluntariat

Cine sunt profele noastre? În primul rând, le-am prins pentru că sunt absolvente ale atelierului de scriere creativă organizat de Revista de Povestiri. Avem acolo o comunitate de alumnei și alumnițe dispuși să se implice în proiectul nostru în viitor (plănuim să continuăm cu alt centru în februarie). Altfel, Ema scrie în La Punkt și tocmai își lansează o carte de poezie, Eli scrie pe Bookaholic, pe amândouă le puteți vedea la cele mai mișto evenimente literare din țară.

Pentru că au fost cuminți și s-au jucat cu noi, copiii vor primi un mic cadou de Moș Nicolae, mai degrabă simbolic. Cu toate că nu știm ce simbolizează urechile-animal!

cadou mos nicolae

Și acum vă lăsăm cu „operele” 😀

Era odată un robot care mânca mere și tocăniță și trăgea cu laser și avea putere de teleportare.

***
Ciki se plimba prin pădure și deodată zări un copac suspect și se gândi:
„Ce copac prost!” Și se întoarse cu spatele.
Deodată, copacul se ridică și îi trase una peste ceafă. Atunci el își scoase sabia de la curea și îi spuse:
– Vrei să ne batem, copacule?
– Fii sigur că da!
Și fuse o luptă crâncenă, iar Ciki îi trase una la rădăcini, iar copacul spuse:
– Au! Au! Au! Rădăcinile mele!
– Așa îți trebuie dacă te pui cu mine!
– Ho, ha, ha, oricum nu mai ai ce face!
Dar copacul nu știa că Ciki vorbea limba animalelor și chemase animalele la el și l-au mâncat pe tot și n-a mai rămas nimic.

***
Și acolo a luptat cu un dinozaur care îi spuse:
– Vrei să recunoști că ești un prost?
– Nu! Dar îți voi tăia cele cinci capete și cozi!
Și, după, intră în burta lui și acolo se luptă cu un burtozaur.
– Hai să ne batem! spuse el.
Ciki spuse:
– Bine!
Și îi tăie și lui burta și îl spintecă.
Și când ajunse la locul din pădure, locul îl înghiți și îl duse pe Soare, unde se luptă cu pui de foc:
– Hangard, angard, vă voi distruge.
Și după ce îi învinse, se produse un portal și îl duse pe Marte și acolo s-au transferat pe Venus și de pe Venus pe Pluto și după într-un vulcan de pe planeta Vali.

***
Ursul e în pădure și stă într-un cort. El are cercei de aur. Vine o furtună și un lup cântă la vioară.

***
A fost odată ca niciodată un vis atât de frumos de parcă n-ar fi nu s-ar povesti. Visasem eu o prințesă pe nume Raisa, care era atât de frumoasă și atât de tânără. Întâlnise în visul meu un prinț atât de frumos.
Căzusem eu în brațele tânărului prinț. Îmi zicea mie cu drag „te-ai speriat, prințesă atât de frumoasă? Ești bine? Te rog să îmi zici cum te cheamă.” „Eu îți zic, dar nu zici la nimeni, că dup-aia îmi sare mie în cap. Pe mine mă cheamă prințesa Raisa.” „Of, Doamne”, zice prințul, „te iau pe tine că ești atât de frumoasă. Și te potrivești.” „Tinere prinț, dar nu știu dacă este de acord tatăl meu.” „Pot să vin cu tine la palat.”
Ajunse prințesa cu prințul la palat. „Dacă vrei să îmi dai aur, catralioane, diamante. Îmi faci un castel.” „Da, majestate.”
A treia zi prințul se duse la castel. „Mi-ai adus ce ți-am poruncit?” „Da, majestate, uitați-vă pe fereastră! Să vedeți ce castel minunat.” „Ce minunat castel! O iei de soție pe fata mea.”

povesti scrise de copii centru plasament

***
Era o zi de primăvară atât de frumoasă și de caldă încât Alice hotărî că era mai bine să facă ora de istorie la umbra unui copac mare din grădină. Anne, sora sa, începu să-i citească din carte, dar Alice asculta doar pe jumătate. Coronița din margarete pe care o făcea pentru pisicuța sa, Dimar, era mai importantă. Și, în plus, cartea nici măcar nu avea poze, își spunea ea în gând, plictisită.

***
Într-o dimineață, m-am dus la poliție cu ojă în buzunar, pentru că un bucătar a fost amenințat cu un pistol. Poliția s-a uitat pe camere și a văzut persoana care l-a atacat pe bucătar. Persoana care l-a atacat pe bucătar avea o pălărie pe cap.

***
În prima zi, am fost la cules mere. Am cules aproape toate merele din pomi. După aceea, a doua zi, am avut un concurs la școală. Colegului meu i s-a stricat robotul. Când m-am întors acasă, mama a făcut o tocăniță foarte bună. Am văzut poliția când a tras cu laserul și a teleportat un om.

***
Eu am fost de dimineață la poliție să declar că bucătarul mi-a pus în supă ojă. Când m-am dus la el, m-a amenințat cu pistolul. Bucătarul avea o pălărie pe cap, unde ținea pistolul.

***
– Alo, Zorro? Vrei să mergi la un meci de fotbal?
– Desigur, cine joacă?
– Barcelona cu Steaua.
– Cu cine vrei să fii în echipă?
– Eu vreau să fiu cu tine în echipă.
– Da, dar eu sunt în echipă cu Barcelona. Vrei să fii și tu?
– Da.
– La ora 1:00 să fim acolo, pentru că începe meciul. Ne întâlnim la poartă.
– Dar ce trebuie să aduc?
– Tu trebuie să aduci echipamentul de fotbal și ghetele de fotbal și apă. Câștigăm.
– Da.
Am câștigat cu 3 – 2. Am luat Cupa Mondială.

***
Într-o dimineață, am plecat spre peștera secretă. Când am ajuns, am coborât din autocar și ne-am îndreptat spre peștera cu aur.
Acolo era și un cântăreț, care cânta la vioară. În spatele meu era și un urs, care era furios. Lângă cântărețul acela era un cort în care dormea cântărețul.
Afară era o furtună grea și puternică. A fost o zi urâtă cu tunete.

***
Într-o seară am văzut un monstru cu gheare lungi, înainte să mă culc. Mi-am pus căciula pe cap, mi-am făcut un compot, l-am vărsat fierbinte pe el și am început să aud urlete de groază.

***
Colaje
Departe era Eli. Domnitorul era urât, răul era plecat. Alina sare în cameră. Înăuntru este o placă nouă.
Eli seara stă în bancă, are o riglă în mână, mănâncă supliment, are frați, are mamă, este jumătatea mea. Eli spune „mamă”, dar frații ei sunt triști.

***
Cadavre exquis
Angelina Jolie se împiedică cu Superman, noaptea, în pădure.
Scufița Roșie se duce la bunica cu un drogat, joi seara.
Poștașul se dă de-a dura cu lupul în pat, de Paște.
Moș Crăciun se plimbă cu bicicleta cu bunica în cinema, noaptea la 2:00.

atelier scriere creativa copii adina rosetti academia motanov

La ultima întâlnire @ Cărturești MȚR

Prea frumos a fost data trecută, ca să nu mai vrem o dată. Noi vom profita de ocazie să ne luăm mai puțin în serios și să furăm din entuziasmul copiilor, iar ei vor profita de coordonarea Adinei Rosetti în următoarele moduri:

  • Vor învăța să aibă curaj să-și folosească imaginația și să nu se supună clișeelor, dacă tot au o minte așa de proaspătă și de surprinzătoare.
  • Vor învăța să scrie pentru un cititor, adică vor ține cont că ce scriu ei trebuie înțeles și de alte capete luminate, așa că trebuie exprimat clar, curgător, cu simț de răspundere.
  • Își vor exersa abilitățile de storytelling și de înțelegere a textelor pe care le citesc, adică vor învăța să extragă esența și să o redea în cuvintele lor, pe înțelesul colegilor.
  • Vor învăța ce înseamnă ficțiune și ce înseamnă non-ficțiune, ceea ce îi va conduce să-și adapteze scrisul la scopul textului pe care îl scriu – vor să distreze sau să informeze? Să inventeze o poveste originală, cu personaje de care ne simțim apropiați sau să ia un interviu unui om interesant, să scrie un articol despre un subiect anume sau un post pe blogul personal?
  • Vor înțelege și mai bine de ce le plac poveștile, dat fiind că trag cu ochiul în bucătăria internă a scriitorilor.
  • Vor fi încurajați să citească și mai mult, pentru că ce e imaginația noastră dacă nu o capacitate de a organiza într-un fel neașteptat lucrurile pe care le cunoaștem? Deci să cunoaștem cât mai multe și cât mai diverse!
  • Vor învăța să depășească blocajele de care se împiedică orice scriitor, mare sau mic. N-am inspirație, domnule, nu pot să scriu! Dar există trucuri, stimulente de la care pot porni: o fotografie, o întrebare, o alăturare insolită de cuvinte, o melodie, un punct de vedere ciudat.
  • Se vor juca și se vor simți bine, pentru că Academia Motanov nu e o școală ca toate celelalte, e mai liberă, mai prietenoasă și mai dusă cu sorcova.

Parafrazându-l pe Marin Sorescu, pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, li s-a spus atelierul de scriere creativă cu Adina Rosetti! Academia Motanov vă așteaptă să vă înscrieți cel târziu săptămâna viitoare, pentru că pe 12 octombrie începem.

atelier scriere creativa copii academia motanov

scoala de vara academia motanov

Până pe 1 iunie, ziua acestei specii mereu surprinzătoare pe care o numim copii, vă momim la școala de vară despre scris pe care o pregătim la București. Specimenele între 10 și 16 ani vor fi antrenate în inventarea poveștilor de către scriitoarea Adina Rosetti și în scrisul caligrafic de către artistul Georgian Constantin. Pentru ficțiune mobilizăm imaginația și strategia, pentru estetică răbdarea și coordonarea.

Asta a fost așa, doar de poftă. Argumente și detalii am pus pe pagina școlii de vară.

Update: veste bună, înscrierile s-au prelungit până pe 20 iunie!

Duminica trecută s-a terminat prima ediție a atelierului de scriere creativă, coordonat de Adina Rosetti și desfășurat la Cărturești MȚR. Se pare că fetele și-au folosit imaginația și au râs mult.

atelier scriere creativa academia motanov

Mai multe poze aici și aici.

Înainte să vă lăsăm să citiți poveștile celor 7 mici scriitoare și cititoare, vă transcriem scrisoarea Adinei:

Scrisoare către 7 fete cucuiete

(Şi cu Clara mea, ocazional, 8!)

Iată că am ajuns la finalul celor 6 săptămâni în care ne-am jucat împreună şi în care am învăţat multe, eu de la voi. Câteva chestii esenţiale:
1. când spunem măr, primul lucru la care ne gândim este un aifon
2. lady Gaga ne salvează din orice situaţie
3. de la raţe care mănâncă broccoli la ambulanţe de extratereştri se poate ajunge în numai două minute
4. unicornii pasionaţi de fitness se hrănesc cu morcovi şi doar rareori cu sclipici

Am aflat şi ce se-ntâmplă atunci când cineva de la Poliţia Română a Facebook-ului îl ia la întrebări pe fotograful oficial al formaţiei Robin and the Backstabbers sau când o specialistă în problemele mentale ale hamsterilor se întâlneşte cu reporteriţa celebrei emisiuni “Bomboane dulci cu miere”. Rezultatele sunt spectaculoase şi foarte, foarte amuzante.
Acum să trecem la lucruri serioase (pentru că aşa le place părinţilor…) şi să ne amintim că am stat de vorbă despre poveşti şi ficţiune, despre ce înseamnă să ţii un jurnal şi cum se poate transforma asta în literatură, despre cum se ia un interviu (chiar şi unui personaj fictiv), cum se jucau suprarealiştii de-a poezia (aici ne-am distrat de minune cu lipici şi cuvinte decupate care s-au potrivit, ca prin magie), despre cum se spune o poveste în imagini, atunci când vrem să o transpunem în film sau, de ce nu, într-un joc video.
Când eram mică şi compuneam povestioare în caiete colorate, vara, în vacanţele petrecute la bunici, tare mi-ar fi plăcut să existe un Motanov trăznit care să mă ia de mână şi să mă poarte prin lumea poveştilor, aşa că m-am bucurat tare mult că am putut să fiu în rolul ăsta pentru nişte puştoaice super-talentate!
Sper că aţi rămas cu amintiri frumoase şi mai sper să va placă să citiţi în continuare şi să va păstraţi inventivitatea, curiozitatea şi pofta de joacă cu cuvintele!

Cu drag,

Adina

Citiți/descărcați chiar aici revistuța pe care am tipărit-o pentru domnișoarele participante și care conține câte o poveste de la fiecare. Unele sunt scrise pornind de la o imagine, caz în care imaginea apare înaintea textului. Faptul că pozele autoarelor sunt puse în elefanți nu reprezintă un atac la persoanele lor grațioase.

Vă puteți înscrie oricând pentru următorul atelier și vă anunțăm imediat ce stabilim datele.