Close Sidebar
Type & Hit Enter To Search

Duminica trecută s-a terminat prima ediție a atelierului de scriere creativă, coordonat de Adina Rosetti și desfășurat la Cărturești MȚR. Se pare că fetele și-au folosit imaginația și au râs mult.

atelier scriere creativa academia motanov

Mai multe poze aici și aici.

Înainte să vă lăsăm să citiți poveștile celor 7 mici scriitoare și cititoare, vă transcriem scrisoarea Adinei:

Scrisoare către 7 fete cucuiete

(Şi cu Clara mea, ocazional, 8!)

Iată că am ajuns la finalul celor 6 săptămâni în care ne-am jucat împreună şi în care am învăţat multe, eu de la voi. Câteva chestii esenţiale:
1. când spunem măr, primul lucru la care ne gândim este un aifon
2. lady Gaga ne salvează din orice situaţie
3. de la raţe care mănâncă broccoli la ambulanţe de extratereştri se poate ajunge în numai două minute
4. unicornii pasionaţi de fitness se hrănesc cu morcovi şi doar rareori cu sclipici

Am aflat şi ce se-ntâmplă atunci când cineva de la Poliţia Română a Facebook-ului îl ia la întrebări pe fotograful oficial al formaţiei Robin and the Backstabbers sau când o specialistă în problemele mentale ale hamsterilor se întâlneşte cu reporteriţa celebrei emisiuni “Bomboane dulci cu miere”. Rezultatele sunt spectaculoase şi foarte, foarte amuzante.
Acum să trecem la lucruri serioase (pentru că aşa le place părinţilor…) şi să ne amintim că am stat de vorbă despre poveşti şi ficţiune, despre ce înseamnă să ţii un jurnal şi cum se poate transforma asta în literatură, despre cum se ia un interviu (chiar şi unui personaj fictiv), cum se jucau suprarealiştii de-a poezia (aici ne-am distrat de minune cu lipici şi cuvinte decupate care s-au potrivit, ca prin magie), despre cum se spune o poveste în imagini, atunci când vrem să o transpunem în film sau, de ce nu, într-un joc video.
Când eram mică şi compuneam povestioare în caiete colorate, vara, în vacanţele petrecute la bunici, tare mi-ar fi plăcut să existe un Motanov trăznit care să mă ia de mână şi să mă poarte prin lumea poveştilor, aşa că m-am bucurat tare mult că am putut să fiu în rolul ăsta pentru nişte puştoaice super-talentate!
Sper că aţi rămas cu amintiri frumoase şi mai sper să va placă să citiţi în continuare şi să va păstraţi inventivitatea, curiozitatea şi pofta de joacă cu cuvintele!

Cu drag,

Adina

Citiți/descărcați chiar aici revistuța pe care am tipărit-o pentru domnișoarele participante și care conține câte o poveste de la fiecare. Unele sunt scrise pornind de la o imagine, caz în care imaginea apare înaintea textului. Faptul că pozele autoarelor sunt puse în elefanți nu reprezintă un atac la persoanele lor grațioase.

Vă puteți înscrie oricând pentru următorul atelier și vă anunțăm imediat ce stabilim datele.

Start the conversation

Success
Your comment is awaiting moderation.