de Sofia Zugravu
Lui Daniel îi plac merele. De fiecare dată când vine la bunica lui, culeg împreună merele. Azi bunica croşeta, Mimi pisoiaşul dormea, iar Daniel stătea cu capul în poala bunicii. Dintr-odată, își ridică uimit capul. Scaunul bunicii își ia zborul cu tot cu ea, Daniel şi Mimi.
– Bunico, zburăm! Şi uite! Peste tot zboară mere!
– Ia unul şi muşcă din el!, zice bunica.
Daniel ia un măr roşu ca focul şi înfige dinţii în el. Imediat după aceea, mărul arăta de parcă de parcă nimeni nu ar fi muşcat din el.
– Bunico, e minunat!
– Stai să ajungem în Ţara Merelor.
Mai plutiră lin câteva minute. Începu să se vadă Ţara Merelor. Peste tot erau mere de toate felurile: mari, mici, roşii, galbene, verzi şi chiar mere albe cu picăţele turcoaz.
Apoi scaunul ateriză cu o bufnitură puternică pe pământ. Mimi mieună şi sări trei metri în sus (pisicile astea extreme…).
Porniră cu toţii, cu pisica pe umărul bunicii, să exploreze acel nou ţinut. Dintr-odată, Daniel văzu un măr uriaş, de culoare verde.
– Bunico, aş putea să gust?
Înainte ca bunica să apuce să-i răspunda, Daniel se repezi spre măr şi muşcă cu poftă.
Deodată mărul începu să se clatine. Partea de unde muşcase Daniel se surpă şi ieşi… o râmă uriaşă!
Mimi sări iarăşi în sus şi o luă la fugă. Râma alunecă spre bunica. Daniel ţipă tare:
– Bunico, ai grijă!
Daniel se ridică brusc din poala bunicii, răsturnându-i andrelele.
– Daniel, ce ai?, se miră bunica.
– Stai să vezi ce vis am avut. Să ţi-l povestesc…
Bunica ascultă visul lui Daniel şi îşi petrecură următoarele zile vorbind despre Ţara Merelor.
(povestire scrisă la atelierul de scriere creativă pentru copii cu Adina Rosetti)
