Povestire scrisă de Maria Almangiu la ediția din toamna lui 2017 a atelierului de scriere creativă cu Adina Rosetti.
Frimiturica se trezise prea devreme. Bucătăria era goală. Era o linişte deplină. Niciun Omuleţ-de-Bucătărie nu se zărea pe acolo. Pentru cine nu ştie, Omuleţii-de-Bucătărie sunt nişte creaturi foarte mici care locuiesc în unele bucătării, de unde fură mâncare şi ascund lucrurile de care ai nevoie. Mai pe scurt, s-ar putea spune că sunt foarte poznaşi.
Pentru că nu avea cu cine să se joace, Frimiturica nu avea nimic mai bun de făcut decât să exploreze. Ştia că era interzis să iasă din dulăpior singură, dar o făcuse de multe ori. Văzând uşa acestuia crăpată, îşi lua inima în dinţi şi sări. A avut noroc, pentru că a aterizat într-o cutie de cereale care era deschisă. Se gândi că a ajuns pe o planetă necunoscută. Totul era ciudat, dar mirosea delicios. Deodată a cuprins-o foamea. Şi-a pus limba pe o cereală şi, văzând că e dulce, a început să o ronţăie cu poftă. Apoi a trecut la alta. Şi la alta. A mâncat până când nu a mai putut. Parcă simţea nevoia să tragă un pui de somn. Era foarte relaxată şi somnoroasă.
Deodată, totul a început să se mişte în jurul ei. Un „uriaş”, adică băieţelul care locuia în casa aceea, luă cutia cu cereale şi îşi puse într-un castron. Frimiturica ajunse şi ea acolo. Se sperie grozav când „uriaşul” turnă şi lapte. Curajoasă, se agăţă de o cereală şi încercă să ajungă la marginea castronului. Dar era foarte greu, mai ales că nu avea nicio vâslă. Situaţia a devenit şi mai rea atunci când băieţelul a început să amestece în cereale. Un vârtej imens a tras bărcuţa Frimituricăi. Brusc, a văzut o lingură uriaşă îndreptându-se către ea. Şi-a luat avânt şi a sărit către aceasta. S-a prins de margine, dar în câteva secunde mâinile i-au alunecat şi a căzut pe masă. Era salvată! Sau cel puţin aşa credea ea.
Dorindu-şi să ajungă cât mai repede la adăpost, a luat-o la fugă şi s-a împiedicat de o linguriţă uitată pe masă. A căzut pe podea, dar din fericire nu s-a lovit. Băieţelul şi-a terminat cerealele şi a plecat din încăpere, aproape călcând-o pe Frimiturica.
Când a crezut că nu mai există niciun pericol, în spatele ei apăru pisica familiei, dornică de puţină distracţie. Frimiturica a luat-o la goană, căutând un loc unde să se adăpostească de ghearele ascuţite. Pisica era foarte încântată de noua ei jucărie. Frimiturica era de altă părere. Micuţa găsi o crăpătură în perete şi se ascunse acolo. Nu a trebuit să aştepte prea mult, deoarece pisica a fost chemată de stăpâna ei şi a ieşit din bucătărie.
Frimiturica simţi un miros de ciocolată şi nu putu să-i reziste. Se ştie că Omuleţii-de-Bucătărie sunt mereu flămânzi şi foarte pofticioşi. Uitându-se în jur, descoperi că mirosul venea din cuptor. Merse până acolo şi se căţără cu agilitate pe uşa acestuia. Era foarte curioasă să afle ce anume miroase atât de bine. Erau o mulţime de brioşe de ciocolată! Se gândi că a ajuns într-un loc minunat. Nici nu-şi putea dori ceva mai mult. Se hotărî să aştepte lângă ele până când vor fi bune de mâncat.
Deodată, uşa cuptorului se închise. Frimiturica s-a speriat puţin, dar îşi dorea foarte mult o brioşă, aşa că a rămas pe loc. Ce nu face un pofticios pentru un desert delicios?
Dar se făcea din ce în ce mai cald. Frimiturica a început să se gândească la o cale de ieşire. Şi-a amintit că în cuptor există un tunel secret care duce spre dulăpiorul în care locuia. Fugi într-acolo şi reuşi să iasă din cuptorul fierbinte. Ajunsă în adăpostul ei, şi-a promis că nu va mai ieşi singură din dulăpior. Totuşi, i-a părut rău că nu a apucat să guste din brioşele de ciocolată!