de Alexia Uscatu
În mintea mea sunt mereu prezente două mari personaje: copilul şi adultul.
− Alexia are deja aproape 14 ani, aşa că ar trebui să îmi fac apariţia în viaţa ei puţin mai des ca înainte, spuse adultul gânditor.
− Dar stai puţin, nu pot fi neglijat aşa uşor, sări copilul. Alexia va mai avea gândirea şi inima ei de copil cel puţin câţiva ani. Eu propun să ne facem ambii apariţia la fel de des ca înainte, spuse copilul puţin supărat. Suntem amândouă personaje în mintea ei. Am citit şi eu, m-am informat cum e în lumea ei. Adulţii sunt foarte stresaţi, nu îşi mai folosesc aproape deloc imaginaţia şi sunt permanent nervoşi. Aşadar sunt în căutare de oameni cu minte şi suflet de copil. Haide totuşi să nu avansăm în maturizarea Alexiei, încheie copilul.
− În regulă.
− Ştii că Alexia are o grămadă de certuri în ultimul timp? Cred că ar trebui să îţi faci şi tu apariţia în dispute, nu numai unde sunt evenimente frumoase. Nu spuneai că vrei să te implici mai mult? Spuse copilul cu mândrie în glas.
− Ai mare dreptate, recunosc. Însă apare o mică problemă… ştii, eu sunt o persoană foarte somnoroasă. Adorm aici, la locul meu de muncă, frecvent. Te-aş putea oare ruga să mă trezeşti de fiecare dată când sună alarma de dispută în sala de control? întrebă adultul cu entuziasm în voce.
− Desigur, îndrugă cu jumătate de gură copilul. Cred că ar trebui să te învăţ cum să fii atent. Ai nevoie doar de un iPod, nişte căşti şi un espresso de dimineaţă. Apropo, am hotărât împreună cu departamentul care controlează sentimentele Alexiei că vom avea un nou coleg în echipă. El se numeşte Teo şi este ursuleţul imaginar de pluș al copilului pe care îl ajutăm noi. S-a aprins becul verde ce indică un băiat în preajma Alexiei! Pe mai târziu!
(povestire scrisă la Școala de vară de scriere creativă cu Adina Rosetti)
Adina și Alexia