de Motanov
A fost scurtă. Abia ce mă pregăteam să calc cu dreptul din față pragul școlii, când un motan burtos cu vestă m-a ridicat de ceafă și m-a aruncat înapoi în curte. Am mai încercat pe geam, pe coș, prin subterane, dar, oriunde scoteam capul, o felină cu prestanță mă prindea și mă dădea afară. Până la urmă, am convins un pisoi mai aventuros să mă bage la el în ghiozdan și să mă scoată numai după ce începe ora.
De data asta, n-am mai ajuns în curte, ci în biroul directorului. Burtosul cu vestă, ce să vezi.
— Cum te cheamă, obraznicule?
— Motanov. De ce nu mă lași, nene, să stau și eu la școală? Ce mă dai afară, n-am apucat să fac nicio prostie!
— Păi, ia spune, Motanoave, mai văzuși tu blană mov la noi în instituție?
— Da, vreo trei smocuri, dacă m-ați tot aruncat.
— Noi educăm doar pisici alb-negru, n-ai ce căuta aici. Du-te la Școala Color.
— Unde mai e și asta?
— Nu știu decât că există, dar locul anume e secret, probabil ca să scape de inspecțiile școlare, măgarii.
— Sunt și măgari?
— Mai știi… nu m-ar mira. Hai, valea, să nu te mai prind pe la noi!
Și iar am zburat ca un porumbel catapultat.
Am ajuns acasă și am certat-o pe mama că m-a trimis la școală să mă fac de râs și că m-a făcut mov, și până la urmă de ce sunt eu mov? și uite că mă-nchid în cameră și gherăi toată mobila, și afișele mele cu supereroi, le fac franjuri, și nici lapte nu mai beau până nu îmi cumpără vopsea să mă fac negru! Sau alb! Sau zebră!
***
A doua zi dimineață, am găsit o pisică verde pe fotoliu. Stătea picioare peste picioare și mesteca gumă. Când m-a văzut, a făcut un balon mare și m-a prins în el. M-a aruncat pe spate ca pe un sac, și-a luat la revedere de la mama cu o mișcare din coadă și duși am fost. Mirosul balonului în care călătoream era plăcut și adormitor, așa că, nicio surpriză, am adormit.
~ poate continuați pe cont propriu, poate la atelierul Adinei ~