Close Sidebar
Type & Hit Enter To Search

Am avut interviu cu Robert, acum v-o prezentăm pe draga Diana (mai jos, în viziunea astistului Another Outsider), profa atelierului de benzi desenate.

Diana Necșulescu

Sursa: facebook Diana

Care sunt albumele/seriile tale preferate de BD și ce îți place mai mult la fiecare?

Citesc şi recitesc albumele BlackSad de astă iarnă, de când le-am descoperit, pentru atmosfera superbă de film noir combinată cu animaţie Disney pentru oameni mari (protagonist: un detectiv-motan foarte simpatic). The Collected Essex County al lui Jeff Lemire e un roman grafic genial, înduioşător şi bântuitor care ţese o serie de poveşti ilustrate-n tuşe dure de cerneală, prin orăşele minuscule din câmpia canadiană (cred că cea mai bună naraţiune din ce-am citit în ultima vreme). Ar mai fi Hellboy-ul lui Mignola pentru că-i atât de entertaining, Northlanders şi Unknown Soldier pentru grafică şi doza de real istoric pusă în poveşti şi Elabuga, romanul meu grafic preferat din România.

Sunt multe creatoare de BD în lume? Pare mai degrabă un univers masculin, și ca autori și ca public.

Universul ăsta e majoritar masculin dacă ne uităm la el cantitativ: sunt clar mai mulţi creatori decât creatoare. Dar printre explozii, bătălii epice între super-eroi şi peisaje post-apocaliptice răsar zeci de floricele. Aşa că da, există multe creatoare de BD, prolifice şi super-talentate. Uite, ca exemple ar fi extraordinarele Maria şi Ileana Surducan, care scot minunăţii pe bandă rulantă, Persepolis-ul lui Marjane Satrapi care-i best-seller internaţional, sau Laura Martin – cel mai mişto colorist de care ştiu. Plus, o grămadă de autoare de webcomicsuri faine. Şi apropo de public, cred că-i o chestiune de tematică aici. Prin şcoala generală devoram împreună cu prietenele mele seria W.I.T.C.H, un fel de Sailor Moon occidental, cu puştoaice, super-puteri şi universuri paralele. Săracii băieţi n-aveau nici o opţiune de BD la tarabă pe-atunci.

Ce te-a făcut să devii creatoare de BD?

Desenam eu de mult, dar pentru începutul în BD a fost după-amiaza când am citit Fahrenheit 451 al lui Ray Bradbury, varianta graphic novel, şi-am priceput ce putere fantastică pot avea o serie de ilustraţii care îţi spun o poveste. Ador la banda desenată cum două linii trase unde trebuie pot materializa cel mai improbabil univers, lăsându-ţi şi ţie loc de imaginat. Cum impactul unei pete de roşu schimbă complet atmosfera. Pentru că o foaie albă nu te limitează cu nimic, iar libertatea asta a desenului cuplată cu o poveste puternică poate naşte miracole. Pe scurt, răspunsul ar fi „magia”. 🙂

Faci parte din grupul Dezarticulat. Ce scopuri și planuri are dumnealui?

Dezarticulat e un teren de joacă pentru copii mari, unde ne-aducem ideile, creioanele şi planurile măreţe şi punem la cale poveşti în imagini. Am lucrat anul ăsta, într-o super echipă de 15 graficieni şi scenarişti, la 80 de pagini de bandă desenată pentru Lapsus, o antologie pe care de-abia aşteptăm să o vedem pe hârtie, şi mai avem un munte de idei şi scenarii care urmează să fie puse în cadre. Suntem un grup mare şi divers, iar colaborările între scenarişti şi desenatori dau naştere de fiecare dată la ecuaţii interesante. Plănuim să facem în continuare poveşti mişto, în bandă desenată, cărţi ilustrate şi, curând, animaţie.

Cum pot viitorii noștri cursanți să folosească mai departe ce învață la atelierul de BD?

Banda desenată te învaţă să vizualizezi în detaliu lumea pe care vrei să o pui pe hârtie. Şi după ce ai creat tot universul ei, te întreabă ce alegi să spui cititorului. Vom învăţa să spunem lucruri mari în desene mici, să găsim cel mai bun punct de vedere al fiecarei situaţii, să creăm impact năucitor printr-un cadru de detaliu cu un nasture zburând. Şi, pe viitor, chiar dacă nu vor face bandă desenată, cursanţii vor şti să exprime concis o idee într-un „cadru” sau mai multe de grafică şi text.

Dacă ai fi o supereroină (bine, ești), care ar fi superputerea ta și ce ai face cu ea?

Uite o super-putere inutilă, în spirit de primăvară: mi-ar plăcea să fac liliecii să înflorească oricând la un gest din deget, ca să bucure dimineţile bucureştenilor în miez de iarnă, în staţia de autobuz.

Articol de Ionuț Petraru

Acum, dacă am trecut de partea istorică a benzilor desenate, a venit momentul să vedem cum se diferenţiază ele în funcţie de locul din care provin. Asta-i partea faină, e ca şi cum ai compara un ardelean cu un moldovean. Amândoi au cap, trunchi, mâini şi picioare, dar când deschid gura parcă n-ai mai spune că seamănă. Aşa e şi cu BD-urile. Ai tendinţa să spui că toate sunt la fel, dar când pui una americană lângă una din Europa sau Japonia, începi să distingi nuanţele fiecăreia.

Pentru început, trebuie să înţelegem că benzile desenate sunt foarte răspândite astăzi şi este greu să le compari făcând apel la cele mai mici detalii. Prima diferenţiere pe care trebuie să o facem este după format. Aici ne referim la mărime, număr de pagini, dacă sunt color sau alb negru şi felul în care se citesc.

Majoritatea BD-urilor sunt de mărimea unei reviste normale, au aproximativ 30 de cm înălţime şi 20 lungime, sunt color în totalitate, se citesc de la stânga la dreapta şi au în componenţă 32 de pagini (cele americane) sau minim 48, în cazul celor europene. Singurele benzi desenate care fug de aceste reguli, precum şi de celelalte, sunt cele japoneze. Ele poartă denumirea de Manga şi nu au număr de pagini fix. De obicei sunt publicate săptămînal, în reviste de profil, pe capitole, care pot avea de la 7-8 pagini până la 20-30 şi se regăsesc, după anumite perioade de timp, în volume, numite Tankōbon, care au în jur de 200 de pagini. Manga se citesc de la drepta la stânga şi sunt alb-negru.

Am stabilit formatul BD-urilor, urmează să vedem ce fel de subiecte tratează ele. La acest capitol, cele mai particularizate benzi vin din Statele Unite, unde în mare parte regăsim personajul erou/super-erou. Titlurile primelor reviste de BD americane indică şi genurile preferate de aceştia: Detective Comics (unde a apărut Batman), Actions Comics#1 (Superman), Crime SuspenStories etc. Personajele americane au întotdeauna puteri supranaturale şi salvează lumea de la pericole. Devine deja de prisos să-i amintim pe Spiderman, Hulk, Wolverine, Green Lantern sau Watchmen.

Detective Comics - Batman

Pe de altă parte, benzile desenate europene aduc în centrul atenţiei poveştile de aventuri. Cele mai bune exemple aici ar fi Aventurile lui Tintin (Belgia), Asterix (Franţa), The Beano (UK) sau Tex Willer (Italia). E drept că situaţia BD-urilor europene este puţin mai delicată. Fiecare ţară a dezvoltat o cultură proprie în ceea ce priveşte modul de abordare a unei poveşti şi de aceea nu-i chiar corect să generalizăm. Francezii și belgienii merg de obicei pe mână personajului-copil (sau cu o atitudine copilăroasă) aventurier, italienii preferă personajul matur, iar britanicii fac apel la comicul de situaţie.

Tin Tin main cast

Fugim repejor în Japonia şi dăm peste cea mai diversificată gamă de BD-uri. Manga nu au limite când vine vorba de subiectul abordat. Sunt atât pentru adulţi cât şi pentru copii şi se împart în foarte multe genuri, de la acţiune, horror, fantasy, aventuri, SF, până la romance, dramă şi cine ştie câte mai sunt. Pentru a fi mai uşor de ţinut sub control această diversitate, japonezii au împărţit Manga în trei mari ramuri: Shonen Manga (unde găsim acţiune, suspans şi aventură), Shojo Manga (romantice) şi Dojing (pentru adulţi). Dar să nu vă închipuiţi că astea sunt toate, există zeci de alte ramificaţii pentru fiecare gen.

Uff! Gata cu formatul şi conţinutul BD-urilor, mai rămâne de văzut cine şi cum le realizează. Pentru a face o bandă desenată trebuie să ai mai întâi povestea, deci implicit şi un scriitor, să realizezi un scenariu (cine, ce şi când spune), iar în cele din urmă să desenezi (aşadar, mai avem nevoie şi de un desenator).

În cazul Japoniei, scriitorul şi desenatorul sunt una şi aceeaşi persoană. Acesta se numeşte mangaka şi se ocupă singur de realizarea unei singure serii Manga. Cei mai recunoscuţi şi mai buni mangaka sunt: Eiichiro Oda (One Piece), Noriaki Kubo (Bleach) şi Akira Toriyama (Dragon Ball).

Pe de altă parte, BD-urile europene şi americane au în spate echipe formate din desenatori, scriitori, scenarişti, oameni care colorează schiţele ş.a. Un exemplu de astfel de echipă ar fi creatorii benzii britanice 2000 AD: Alan Moore, Neil Gaiman, Grant Morrison, Brian Bolland şi Mike McMahon. Totuşi, cele mai bune echipe, din mână cărora au ieşit benzi desenate care au făcut istorie, au fost cele formate din doi oameni (desenator şi scriitor), cum ar fi: Stan Lee şi Jack Kirby (Hulk, Cei Patru Fantastici, X-men etc.); Grant Morrison şi Frank Quitely (Superman, Batman şi Robin ş.a.); sau Alan Moore şi Dave Gibbons (Watchmen).

La o privire fulgerătoare asupra BD-urilor, cam acestea sunt informaţiile pe care trebuie să le deţinem neapărat. Totuşi, să nu vă inchipuiţi că ce am spus eu aici e tot ce puteţi şti. Există benzi desenate pe toate continentele şi aproape în toate ţările (dacă nu chiar în toate) şi fiecare poate să aibă o particularitate în plus sau în minus faţă de normele generale. Rămâne la alegerea voastră ce şi cât vreţi să ştiţi. Dar de ajuns cu mustăceala…

***

Academia Motanov vă așteaptă la superatelierul de BD!

Articol de Ionuț Petraru

Benzile desenate (BD) au existat dintotdeauna, dar nu pe hârtie și nu sub forma pe care o cunoaștem astăzi. Primele manifestări se pot vedea pe Columna lui Traian (unde se spune o poveste prin imagini sculptate), în hieroglifele egiptene, desenele grecești și tapiseriile din Evul Mediu, care combinau imagini și text (Tapiseria Bayeux). Pe hârtie, strămoșul benzii desenate este scrierea religioasă. Au fost publicate diferite versiuni illustrate ale Bibliei astfel încât, cel care nu ştia să citească, să înţeleagă mai uşor Creştinismul. Dacă luăm în considerare aceste forme antice de exprimare, ca precursori ai BD, nu este greșit să-i dăm și omului preistoric, iscusit scrijelitor de grote, drepturi de participare. Cu toate acestea, nu putem vorbi cu adevărat de BD până la apariția tiparului, a presei și a unui public activ.

Secolele 17 și 18 aduc primele distincții și caracteristici care vor turna temelia benzilor desenate. Apare presa tipărită, iar centrul de interes al acelor vremuri se mută ușor-ușor de la religie, la politică și viață socială. Oamenii încep să simtă nevoia de divertisment, iar satira și caricatura pun stăpânire pe publicațiile vremii. Tot atunci ia naștere un element de bază al BD, căsuța/bula de text („speech bubble”), folosită pentru a numi un personaj sau pentru a explica o acțiune. Abia mai târziu, Richard F. Outcault folosește bula de text pentru dialogul dintre personaje.

Primul creator al unei BD, apropiată de forma actuală, este William Hogarth (1697-1764). El pune opt schițe separate la un loc pentru a da forma unei povești lucrării sale despre moralitate. Au mai existat și alți scriitori care au folosit metoda lui Hoghart, dar munca lor era încă departe de seriile desenate cu Superman, Spiderman și Batman din secolul 20.

Diversificarea ziarelor și a revistelor, de după 1800, aduce în atenție ilustrația. Editorii și-au dat seamă că textul nu este de ajuns pentru a-l face pe cititor să înțeleagă subiectul unui articol și au început să introducă în pubicațiile lor schițe/desene/caricaturi. The Glasgow Looking Glass (1826) ar putea fi considerată, din punct de vedere tehnic, prima BD. Publicația britanică viza moda și politica din acea perioadă și se folosea de imagini succesive și text pentru a spune o poveste. De asemenea, aceasta utiliza caricatura, satira și bula pentru text. Cel mai important caricaturist de la acea vreme a fost Rodolphe Topffer, un elvețian care trăia în Franța. Lucrările lui erau, de fapt, niște povești illustrate și, datorită succesului pe care l-au avut la public, au fost republicate în alte țări din Europa și în SUA.

De la acest punct, ilustrațiile, în special cele satirice, au devenit tot mai populare. În 1845, ele capătă denumirea de „cartoons” (schițe făcute în creion sau cărbune, care urmează a fi pictate). Publicații din Marea Britanie (Punch), Franța (Le Charivari), Germania (Fliegende Blatter) și SUA (Judge și Puck) fac apel la această nouă metodă pentru a critica politicieni sau pentru a scoate în evidență problemele de zi cu zi ale societății, într-un mod amuzant.

Cu pași mărunți, pe piață încep să apară revistele de umor, iar în paginile acestora iau naștere primele personaje de BD, cum ar fi Ally Sloper, un moșuleț leneș și neîndemânatic, cu nasul roșu, care trece prin tot felul de peripeții. Ally a fost creat de C. H. Ross și ilustrat de soția sa, Emilie de Tessier, și a debutat în revista britanică Judy (1867). Poveștile lui Ally au crescut repede în popularitate, astfel că în 1884 apare o revistă dedicată acestui personaj, cu opt pagini tipărite alb-negru și peste 350.000 de cititori, cei mai mulți dintre ei fiind oameni din clasa muncitoare. După succesul lui Ally Sloper, în Marea Britanie apar și alte reviste de umor care conțineau benzi desenate, Comic Cuts și Illustrated Chips, iar pasul spre BD propriu-zise este aproape făcut. Primele semne vin din SUA, unde R. F. Outcault începe să folosească „bula de text” și imaginile pentru a spune poveștile personajelor sale, el fiind considerat și inițiatorul benzilor desenate moderne. Cea mai renumită lucrare a lui Outcault este „The Yellow Kid”.

Ally SloperYellow Kid

După 1900, industria BD-urilor a început să prindă un contur vizibil. Dacă până acum, poveștile illustrate aveau mai degrabă subiecte politice și sociale, de la acest moment ținta revistelor de umor sunt copiii. Între 1920 și 1930 s-au publicat foarte multe benzi desenate, dar de mici dimensiuni și de obicei în paginile revistelor sau ziarelor umoristice. Din această cauză, unii editori s-au gândit să pună aceste benzi la un loc, în mai multe antologii. Cele mai cunoscute benzi de atunci, din UK, sunt The Dandy și The Beano. Tot în acea perioadă, în Belgia apare un supliment de ziar cu benzi desenate numit Aventurile lui Tintin, model urmat mai târziu și de ziarele americane.

Încet cu încetul, s-a format o piață a benzilor desenate, iar la 1938 revista americană dedicată BD-urilor de acțiune, Action Comics#1, a publicat povestea lui Superman. Popularitatea lui Superman a decis, practic, unghiul de abordare al benzilor din SUA, bazate în general pe un personaj super-erou. După 1956, în America sunt fondate și primele companii de benzi desenate, cum ar fi DC Comics, care pubică poveștile lui Flash, Green Lantern și mai târziu Batman, sau Marvel cu „Cei patru Fantastici” sau „Spiderman”.

Istoria BD-urilor a început în Europa, a continuat în America, dar a avut și are un parcurs interesant și în Asia. Mai exact, Japonia. Aici BD-urile sunt cunoscute ca manga și au devenit populare după cel de-Al Doilea Război Mondial, când Osamu Tezuka a mărit numărul paginilor unei serii de BD de la cateva zeci, la câteva sute. A încercat să dea benzilor sale forma unui film, inspirat și de animațiile Disney. Astăzi, manga este un gen cunoscut la nivel mondial și acoperă subiecte din toate categoriile și pentru toate vârstele. Datorită longevității unei singure serii de benzi desenate, japonezii au început să realizeze și filme după acestea, care poartă denumirea de anime. Cele mai cunoscute anime realizate după manga sunt Dragon Ball, Naruto și One Piece.

Dragon Ball

Foarte multe dintre filmele pe care le vedem astăzi au ca punct de plecare BD-urile: Superman, Spiderman, Batman, Captain America, Alien vs. Predator, Ghost Rider, Hulk, Iron Man, Justice League, X-Men, The Smurfs, Asterix and Obelix şi altele. De fapt, acum un secol, BD-urile erau pentru oameni exact ceea ce sunt filmele pentru noi. O metodă de a înţelege mai uşor realitatea, de a visa la întâlniri cu extratereştri albaştri sau un strop de amuzament după o zi obositoare.

Despre diferenţele dintre benzile desenate la nivel global, modele de personaje, tipuri de povestiri şi subiecte abordate vom discuta în următorul articol. Până atunci, încercaţi o bandă desenată. Nu muşcă!

***

Academia Motanov vă așteaptă la superatelierul de BD!