Close Sidebar
Type & Hit Enter To Search

Spre finalul anului, Brain Fitness, asociația noastră, a depus un proiect în concursul organizat de Telekom pe site-ul teimplici.ro. Ne face plăcere să ni se dea o temă de gândire și să venim cu idei, partea asta a fost mișto.

Din păcate, platforma a implicat și votul publicului. Asta ne-a făcut să ne simțim un pic penibil, să batem oamenii la cap să voteze. Poate credeți că era simplu! Nu, nu, nici pe departe. Pentru vot, trebuia să-ți faci un cont pe site (prima probă la care au căzut câțiva), apoi trebuia să regăsești proiectul pe site, care le ordona după popularitate și în care nu găseai proiectul decât dacă îl căutai după titlu (aici mulți au votat din greșeală alte proiecte sau au intrat într-un loop fără să poată ajunge la proiectul nostru). Plus că sistemul de vot putea fi fraudat (vai, nu e cazul doar în politică), până la urmă 1 vot = 1 adresă de mail, ceea ce puteai face pe bandă.

În orice caz, dacă tot l-am gândit și n-am ieșit în primii 10, am zis să punem proiectul aici, să rămână o urmă J Sau poate dă un finanțator peste el și îl facem! Feedbackul e binevenit.

Numele lui e Antrenament pentru carieră și a fost depus în secțiunea Educație – Pregătit pentru viață. E vorba despre orientare vocațională la nivel de liceu, care ar fi urmat să fie implementat între 15 ianuarie și 15 mai 2015. Bugetul total solicitat a fost de 3585 euro. Implicarea angajaților Telekom era și ea importantă.

antrenament pentru cariera academia motanov

  • Argumente – problema pe care o soluționează proiectul

Trecem prin școală din inerție: generală, liceu, facultate. Abia când ajungem aici realizăm că nu știm ce vrem să facem în viață, ce carieră ni se potrivește. E târziu.

Dintr-un studiu despre activismul civic al tinerilor (IMAS, 2011), p. 9: „Studenţii par a se teme de viitor, având deja instalată convingerea că locul de muncă va rămâne pentru ei multă vreme un deziderat. Dezvoltarea personală, acumularea de abilităţi profesionale şi perfecţionarea cunoştinţelor şi deprinderilor legate de o profesiune, condiţiile legate de avansare – într-un cuvânt dezvoltarea carierei – nu se constituie în criterii de orientare pe piaţa muncii. Locul de muncă este relaţionat de tineri în mod spontan cu banii, asociere care face ca viaţa profesională şi cariera să devină concepte golite de semnificaţia lor şi să se apropie mai mult de rezolvarea nevoilor primare. Acest complex atitudinal pare a fi destul de comun, putem vorbi de un risc al restrângerii aspiraţiilor în rândul studenţilor.”

Problema nepotrivirii între formarea oferită de învățământ și nevoile angajatorilor e cunoscută. Credem că intervenția necesară pentru o calibrare este la nivel de liceu, în clasa a XI-a, când starea de urgență legată de BAC și admitere încă nu s-a instalat și tinerii au timp să se gândească ce studii universitare li s-ar potrivi.

Metodele prin care fac aceste alegeri: respectând dorința părinților, eliminând opțiuni, mergând pe domeniul care îi atrage cel mai mult. Chiar și în ultimul caz, rămân întrebări: ce cred ei că îi învață acea facultate, cum cred că îi poate ajuta mai departe, în carieră?

Aici intervine proiectul „Antrenament pentru carieră”. Îi ajutăm pe elevii de clasa a XI-a dintr-un liceu din București să-și testeze presupunerile, să afle dacă ce își imaginează despre legătura studii-carieră/ce se întâmplă la job e și adevărat. Facem acest lucru prin întâlniri între profesioniști din anumite departamente din Telekom, HRi și elevi.

Pentru ca proiectul să fie sustenabil – să se reproducă anii următori, implicăm oamenii care influențează masiv cum se raportează elevul la viitor: director, diriginți și părinți. În grupul director + diriginți acționăm direct (coaching), pe părinți îi influențează mai departe diriginții.

Credem că dirigintele poate avea un rol mai mare, îi poate încuraja pe elevi să se gândească la viitor chiar dincolo de facultate, pentru că în funcție de cariera în care te vezi ar trebui să alegi facultatea.

  • Descriere proiect – descriere succintă cu obiective, concept, strategie, beneficiari, rezultate, impact

Obiective

O1. Susținere pentru o alegere informată a carierei pentru elevii de clasa a XI-a dintr-un liceu din București, în semestrul 2 al anului școlar 2014-2015.

O2. Susținere pentru replicarea proiectului independent de asociația noastră în fiecare an școlar.

Concept

„Antrenament în carieră” e genul de proiect care mizează pe obținerea sprijinului mai multor stakeholderi și e doar parțial directiv. Ce înseamnă asta?

Vrem să implicăm directorul liceului, diriginții, elevii, părinții (indirect), profestioniști din Telekom invitați să vorbească despre activitatea și pregătirea lor, experți în profile de carieră – HRi din Telekom, autoritățile care definesc calitatea în învățământul preuniversitar (ARACIP).

Deși o parte dintre activități sunt fixate, sunt genul care ele însele pot naște planuri pentru alte activități care să urmeze obiectivele în viitor. De exemplu, ședințele de coaching pe care le-am prevăzut pentru director și diriginți, tocmai pentru că sunt de coaching, nu vor impune direcții de urmat pentru ca școala să îi ajute mai mult pe tineri să se orienteze în carieră, ci vor explora posibile soluții care vor veni de la directori și diriginți. Dacă ei își asumă un rol în orientarea vocațională, sigur găsesc soluții pentru a-l manifesta concret.

Alt exemplu. La finalul acestui pilot pentru care cerem finanțare, vom realiza împreună cu directorul și diriginții, și cu idei de la elevi, un plan pentru seria din anul următor, așa încât continuarea să nu rămână în aer, ci să fie chiar ușor de realizat.

Am ales să propunem un program care să se desfășoare chiar în liceu, pentru că „sistemul” e o forță, depinde ce faci cu ea. În orientarea vocațională poate avea un impact incomparabil mai mare decât ar avea un atelier alternativ, în afara școlii. Cu instrumentele potrivite, încredere și pornind de la mic spre ambițios, sistemul chiar se poate reforma.

Strategie

Proiectul durează 4 luni (15 ianuarie-15 mai) și are mai multe tipuri de activități prin care vrea să-și atingă obiectivele :

*Chestionar pentru elevi din care aflăm spre ce zone de carieră și studiu tind, cum se informează pentru alegerea facultății, de ce țin cont, ce le lipsește, ce idei au despre cum ar putea să îi ajute liceul

*Coaching cu directorul și diriginții pentru identificarea modurilor în care ar putea ei ajuta la orientarea vocațională a elevilor

*Crearea și publicarea (pe o secțiune dedicată proiectului pe site-ul Academiei Motanov) de articole și interviuri utile ca sursă de informare pentru tineri apropo de orientarea profesională

*Întâlnire între elevi și profesioniști din zonele de carieră de interes pentru ei + HRi (angajați Telekom)

*Comunicarea proiectului către media pentru atragerea interesului și a susținerii

*Evaluare, idei noi și plan pentru anul următor

Beneficiari

Elevii din 8 clase de clasa a XI-a dintr-un liceu din București.

Rezultate

200 de elevi dintr-un liceu din București participă la 7 întâlniri în care află povești de carieră de la specialiști în domeniile care îi interesează. Află cum s-au format acei profesioniști, ce provocări au întâmpinat, ce fac în fiecare zi la serviciu, cum au învățat ce folosesc în fiecare zi la serviciu. De la HRi află ce contează la angajare – facultate, voluntariat, cum obții un internship, ce înseamnă să lucrezi într-o companie mare versus alte direcții – antreprenoriat, cercetare, stat, etc.

Directorul și 8 profesori își asumă un rol în orientarea vocațională a elevilor și identifică modul în care îi pot ajuta pe elevii cu care lucrează.

Chestionar care poate fi aplicat în fiecare an în liceu, de către diriginți.

Minim 60 (1 pe zi, 3 luni) de articole și interviuri pe teme legate de orientarea vocațională publicate pe secțiunea proiectului pe site-ul Academiei Motanov. 7 înregistrări audio ale întâlnirilor publicate pe site.

Impact

200 de elevi au în urma proiectului și mai multe întrebări și sunt mai preocupați să se informeze pentru alegerea carierei. În final, poate aleg o direcție care li se potrivește mai mult.

Directorul și 8 profesori rostogolesc în cancelarie și în ședințele cu părinții acest bulgăre al puterii de a ajuta elevii să-și aleagă un drum și propun idei pentru îmbunătățirea proiectului anul următor.

Cele 60 de articole rămân acolo permanent și sunt o sursă de informare pentru oricine e interesat, nu doar pentru elevii de clasa a XI-a din acel liceu. Secțiunea poate continua să fie actualizată prin contribuții voluntare sau poate că liceele se vor gândi să facă pe site-urile lor secțiuni asemănătoare, în care să invite și alumni să-și spună povestea de carieră.

Poate împreună cu ARACIP (partener instituțional) vom putea face recomandări, vom identifica modul în care orientarea vocațională poate deveni o preocupare în toate liceele din București și, în câțiva ani, și din țară.

  • Activități

Identificăm liceele deschise la ideea de a-și susține elevii în orientarea vocațională, apelând la ARACIP, partener instituțional care cunoaște activitatea liceelor și provocările. În urma întâlnirilor cu directorii liceelor de pe lista scurtă și a consultării Telekom (Dacă alegem un liceu absolvit de un om Telekom care joacă un rol important în proiect, șansele de succes cresc, cum toți punem mai mult suflet când e vorba de liceul nostru.)

Programatorul customizează o secțiune pe site-ul Academiei Motanov (motanov.ro), dedicată proiectului: aici vor fi publicate articole și interviuri legate de orientarea în carieră la nivel de liceu și update-uri privind desfășurarea proiectului – utile toturor celor interesați din țară. Tot aici pot fi uploadate și înregistrările audio ale celor 7 evenimente din liceu.

Realizăm chestionarul care va fi completat de elevi, urmărind să aflăm care sunt înclinațiile și domeniile lor de interes, de ce se tem în ce privește alegerea unei direcții de carieră, ce ar vrea să afle, care sunt sursele lor de informare, cum cred că îi poate ajuta liceul în orientarea vocațională.

Coordonatorul de proiect și de comunicare (numit în continuare CPC) realizează planul de comunicare și planul editorial pentru conținutul publicat pe secțiunea dedicată a site-ului. Dă brieful pentru realizarea vizualurilor pentru identitatea online a proiectului și pentru rollupul afișat la evenimente.

Vizitele inițiale la liceu pentru crearea unei relații de încredere cu directorul și 8 diriginți de clasa a XI-a vor fi realizate de CPC + coach-ul (ședințele de coaching sunt ulterioare).

Din comunitatea de oameni pasionați de scris pe careo avem, CPC alege un om care să scrie articolele și interviurile – publicăm min 1 pe zi, timp de 3 luni. Articolele din secțiunea dedicată vor fi sharuite și pe pagina de FB a Academiei Motanov (facebook.com/AcademiaMotanov). Un post pe săptămână va fi sponsorizat, pentru a ajunge la un target mare și controlat. Unul pe săptămână va fi sharuit și pe pagina Revistei de Povestiri, cu peste 9000 de fani.

Proiectul prevede 2 feluri de coaching: 4 ședințe de coaching 1 la 1 cu directorul (una pe săptămână) și 4 ședințe de coaching de grup cu cei 8 diriginți (una pe săptămână). Obiectivul pe care se face coaching e susținerea elevilor în orientarea vocațională. Modurile de a împlini acest obiectiv vor fi generate de diriginți și de director și vor fi folosite în faza de evaluare și plan nou pentru anul următor și de către diriginți în raportul cu părinții și alți profesori. Ședințele de coaching vor avea loc într-o ceainărie, pentru ca targetul să fie relaxat, desprins de grijile profesorale urgente.

CPC comunică Telekom rezultatul analizei chestionarelor, realizează calendarul și formatul întâlnirilor din liceu și asigură locul, identificarea și repartizarea invitaților în întâlniri, faptul că înțeleg despre ce e nevoie să vorbească. CPC asigură un fotograf, așa încât comunicarea post-eveniment să fie vizuală.

Cele 7 evenimente care iau forma unor întâlniri între min 30 de elevi și 1 profesionist din zona de interes a elevilor + 1 HR se vor desfășura la liceu, o dată pe săptămână, în bibliotecă, într-o clasă, în sala de sport (recomandat – amuzant, informal și legat de ideea de „antrenament în carieră”) sau în sala de festivități.

Ultima fază e cea de evaluare și de reunire a ideilor noi generate din diverse părți (director, diriginți, elevi, părinți, ARACIP, invitați Telekom) de-a lungul proiectului. Accentul cade pe sustenabilitate, adică pe asigurarea tuturor celor necesare ca proiectul să poată continua independent în viitor. Chiar și dacă angajații Telekom nu se vor mai implica ca exemple de trasee de carieră în viitor, diriginții pot identifica părinții cei mai potriviți să fie invitați. Pt elevi, va fi folosit același chestionar și în anii următori în aceleași scopuri enumerate mai sus. Partea de coaching poate să nu mai fie necesară în anii următori dacă influența directorului și a diriginților în cancelarie a fost puternică. Pentru partea de conținut util elevilor, liceul poate crea o secțiune pe site-ul propriu și poate cere alumni să scrie poveștile lor de carieră. Conținut pot scrie, elevii, profesorii, părinții.

La finalul proiectului, iceul (directorul) trebuie să fie dotat cu toate instrumentele necesare pentru a continua susținerea orientării vocaționale a elevilor și în viitor – pași, responsabili, parteneri, timeframe. Dacă mindsetul la nivel de director se schimbă, totul se schimbă. Where there is a will, there is a way. Și nu va fi numai voință, va fi și experiența unui proiect reușit și mândria care decurge de aici, mai ales că această experiență reușită va fi promovată, împreună cu toți cei care au contribuit la ea. Aici ajutăm și la reabilitarea imaginii profesorilor și la creșterea încrederii în capacitatea lor.

Mulțumim Emei Ignățoiu și revistei La Punkt pentru cele 3 întrebări despre proiect, la care am răspuns în interviu.

Până la următoarea încercare ratată, Academia Motanov se ține de treabă, am stabilit datele pentru a doua ediție a atelierului de scriere creativă pentru copii cu Adina Rosetti și pregătim un atelier de desen cu o metodă de predare cu totul neplictisitoare, tot pentru puștani.

Robert este unul dintre coordonatorii atelierului nostru de benzi desenate, cu înscrieri deschise până pe 15 aprilie. L-am descusut un pic.

Robert Obert

Sursa: Facebook Robert

Ce albume BD/reviste/romane grafice ne recomanzi să citim din ce s-a publicat la noi și de ce?

Elabuga. Este cel mai curat album de bandă desenată, ca tehnică și ca subiect. Plus că autorul mi-e și prieten și știu mai multe.

Lucrezi la un roman grafic, Profeția urbană. De ce ai ales povestea asta, nu te lasă apocalipsa să dormi?

Profeția Urbană este povestea despre ce trăim. Nu mă lasă să trăiesc de atâta timp, încerc să definesc toată apăsarea din jur într-o formă vizuală coerentă.

Am văzut că faci crowdfunding pentru publicare. Ce crezi că îi va face pe oameni să doneze?

Crowdfundingul este singura variantă ca autorii independenți ca mine să publice și să păstreze drepturile. E o poveste despre societate și identitate, cred că oamenii vor dona pentru că le place ideea de identificare și de autoconștientizare, așa cum povestea va stimula.

Ai mai fost prof, ce le-ai predat copiilor și cum a fost experiența asta?

Am predat desen pentru copii de 7-8 ani. Experiența a fost senzațională, copiii sunt absolut fabuloși ca stare și ca energie. Pe de altă parte, trebuie să fii un bun manager de timp și să-i faci pe ei să definească lucrurile după coordonatele tale. Trebuie să impui respect și să stabilești o relație de „unchiu ăla de treabă care se supără dacă nu facem și lucruri serioase, chiar dacă ne jucăm”. E manipulare afectivă, dincolo de pragmatic. E foarte mișto dar și foarte greu de controlat.

Cum îți imaginezi că ar fi un prof supererou, care ar putea să schimbe învățământul din România?

Un prof super erou ar fi unul care ar salva copiii de la îndobitocire. Super puterea lui ar fi despre joacă în sens util. Foarte puțini profi sunt super eroi, copiii se feresc de oamenii mari care le restricționează imaginația. Dacă poți să-i stimulezi și să-i faci să te respecte, ești un super erou.