Articol de Ionuț Petraru
Acum, dacă am trecut de partea istorică a benzilor desenate, a venit momentul să vedem cum se diferenţiază ele în funcţie de locul din care provin. Asta-i partea faină, e ca şi cum ai compara un ardelean cu un moldovean. Amândoi au cap, trunchi, mâini şi picioare, dar când deschid gura parcă n-ai mai spune că seamănă. Aşa e şi cu BD-urile. Ai tendinţa să spui că toate sunt la fel, dar când pui una americană lângă una din Europa sau Japonia, începi să distingi nuanţele fiecăreia.
Pentru început, trebuie să înţelegem că benzile desenate sunt foarte răspândite astăzi şi este greu să le compari făcând apel la cele mai mici detalii. Prima diferenţiere pe care trebuie să o facem este după format. Aici ne referim la mărime, număr de pagini, dacă sunt color sau alb negru şi felul în care se citesc.
Majoritatea BD-urilor sunt de mărimea unei reviste normale, au aproximativ 30 de cm înălţime şi 20 lungime, sunt color în totalitate, se citesc de la stânga la dreapta şi au în componenţă 32 de pagini (cele americane) sau minim 48, în cazul celor europene. Singurele benzi desenate care fug de aceste reguli, precum şi de celelalte, sunt cele japoneze. Ele poartă denumirea de Manga şi nu au număr de pagini fix. De obicei sunt publicate săptămînal, în reviste de profil, pe capitole, care pot avea de la 7-8 pagini până la 20-30 şi se regăsesc, după anumite perioade de timp, în volume, numite Tankōbon, care au în jur de 200 de pagini. Manga se citesc de la drepta la stânga şi sunt alb-negru.
Am stabilit formatul BD-urilor, urmează să vedem ce fel de subiecte tratează ele. La acest capitol, cele mai particularizate benzi vin din Statele Unite, unde în mare parte regăsim personajul erou/super-erou. Titlurile primelor reviste de BD americane indică şi genurile preferate de aceştia: Detective Comics (unde a apărut Batman), Actions Comics#1 (Superman), Crime SuspenStories etc. Personajele americane au întotdeauna puteri supranaturale şi salvează lumea de la pericole. Devine deja de prisos să-i amintim pe Spiderman, Hulk, Wolverine, Green Lantern sau Watchmen.
Pe de altă parte, benzile desenate europene aduc în centrul atenţiei poveştile de aventuri. Cele mai bune exemple aici ar fi Aventurile lui Tintin (Belgia), Asterix (Franţa), The Beano (UK) sau Tex Willer (Italia). E drept că situaţia BD-urilor europene este puţin mai delicată. Fiecare ţară a dezvoltat o cultură proprie în ceea ce priveşte modul de abordare a unei poveşti şi de aceea nu-i chiar corect să generalizăm. Francezii și belgienii merg de obicei pe mână personajului-copil (sau cu o atitudine copilăroasă) aventurier, italienii preferă personajul matur, iar britanicii fac apel la comicul de situaţie.
Fugim repejor în Japonia şi dăm peste cea mai diversificată gamă de BD-uri. Manga nu au limite când vine vorba de subiectul abordat. Sunt atât pentru adulţi cât şi pentru copii şi se împart în foarte multe genuri, de la acţiune, horror, fantasy, aventuri, SF, până la romance, dramă şi cine ştie câte mai sunt. Pentru a fi mai uşor de ţinut sub control această diversitate, japonezii au împărţit Manga în trei mari ramuri: Shonen Manga (unde găsim acţiune, suspans şi aventură), Shojo Manga (romantice) şi Dojing (pentru adulţi). Dar să nu vă închipuiţi că astea sunt toate, există zeci de alte ramificaţii pentru fiecare gen.
Uff! Gata cu formatul şi conţinutul BD-urilor, mai rămâne de văzut cine şi cum le realizează. Pentru a face o bandă desenată trebuie să ai mai întâi povestea, deci implicit şi un scriitor, să realizezi un scenariu (cine, ce şi când spune), iar în cele din urmă să desenezi (aşadar, mai avem nevoie şi de un desenator).
În cazul Japoniei, scriitorul şi desenatorul sunt una şi aceeaşi persoană. Acesta se numeşte mangaka şi se ocupă singur de realizarea unei singure serii Manga. Cei mai recunoscuţi şi mai buni mangaka sunt: Eiichiro Oda (One Piece), Noriaki Kubo (Bleach) şi Akira Toriyama (Dragon Ball).
Pe de altă parte, BD-urile europene şi americane au în spate echipe formate din desenatori, scriitori, scenarişti, oameni care colorează schiţele ş.a. Un exemplu de astfel de echipă ar fi creatorii benzii britanice 2000 AD: Alan Moore, Neil Gaiman, Grant Morrison, Brian Bolland şi Mike McMahon. Totuşi, cele mai bune echipe, din mână cărora au ieşit benzi desenate care au făcut istorie, au fost cele formate din doi oameni (desenator şi scriitor), cum ar fi: Stan Lee şi Jack Kirby (Hulk, Cei Patru Fantastici, X-men etc.); Grant Morrison şi Frank Quitely (Superman, Batman şi Robin ş.a.); sau Alan Moore şi Dave Gibbons (Watchmen).
La o privire fulgerătoare asupra BD-urilor, cam acestea sunt informaţiile pe care trebuie să le deţinem neapărat. Totuşi, să nu vă inchipuiţi că ce am spus eu aici e tot ce puteţi şti. Există benzi desenate pe toate continentele şi aproape în toate ţările (dacă nu chiar în toate) şi fiecare poate să aibă o particularitate în plus sau în minus faţă de normele generale. Rămâne la alegerea voastră ce şi cât vreţi să ştiţi. Dar de ajuns cu mustăceala…
***
Academia Motanov vă așteaptă la superatelierul de BD!