Povestire scrisă de Luca Stativa (10 ani) la ediția online a atelierului de scriere creativă cu Sînziana Popescu, martie-aprilie 2020, când #amstatacasă.
Într-o zi ca oricare alta, Jack ieși cu familia și cu Patch, câinele lui, în parc. Patch era un dalmațian, unul jucăuș și vesel. Stând pe bancă, Jack se gândi o vreme la ce s-ar fi făcut el dacă n-ar fi avut un cățel atât de bun și de deștept. Apoi, ajuns acasă, se așeză la televizor și adormi de îndată.
A doua zi, se duse în curte să se joace cu câinele. După doar câteva minute, auzi pe cineva strigând:
— Dă-o mai sus!
Jack se uită în stânga și în dreapta, dar nu văzu pe nimeni… care ar fi putut vorbi. Erau doar el și câinele. Se mai gândi puțin și își spuse că poate era doar o voce din capul lui.
Dacă nu ați înțeles, Jack se juca cu mingea și o arunca, iar Patch fugea după ea.
După aceea, Jack se duse la masă. Mâncă și urcă scările către camera lui. Se tot gândea la vocea aceea și se întreba dacă o fi fost chiar a lui Patch sau era doar ceva din capul lui. Până la urmă, se hotărî să se ducă la Patch și să îl întrebe direct.
— Hei, Patch! Voiam să te întreb: tu… poți vorbi?
— Da, pot vorbi, îl asigură câinele, dând vesel din coadă. De ce întrebi?
— Wow! Chiar poți vorbi, deși ești un câine?! De ce nu ai vorbit cu mine niciodată? întrebă Jack.
— Păi, nu am simțit nevoia să vorbesc, dar acum mă cam plictiseam și mi-am spus că e mai ușor să comunic pe limba ta.
— Super! se bucură Jack. Îți dai seama ce o să spună colegii mei?!
— Da, păi, nu ai voie să spui nimănui.
— Bine, atunci promit să țin secretul! răspunse Jack, solemn.
Jack era super bucuros că putea vorbi cu un câine. Mă rog, că acesta putea să vorbească pe limba lui. Nu știa dacă va fi în stare să țină secretul, dar avea încredere că va putea.
În următoarele zile Jack reuși să se joace mult mai ușor cu Patch, căci îl putea înțelege, ceea ce îi făcu viața mai senină. Apoi, într-o noapte, pe când Jack și Patch stăteau liniștiți în camera lui Jack și citeau o poveste cu cățeluși, auziră niște zgomote suspecte la ușa de la intrare. Coborâră tiptil câteva trepte și se pitiră într-un loc din care puteau vedea fără a fi observați. Și văzură un om îmbrăcat în negru, cu fața acoperită de o cagulă, care ținea în mână un pistol îndreptat spre părinții lui Jack. Patch fu cât pe ce să latre, dar Jack îi făcu semn să se potolească. Apoi îi șopti:
— Șșș! E un hoț!
Jack ar fi vrut să cheme poliția, dar mobilul lui rămăsese în cameră, iar hoțul l-ar fi auzit cu siguranță dacă s-ar fi dus să-l ia. Așa că nu prea avu de ales. Privi neputincios cum hoțul fură cam tot ce aveau părinții lui mai de preț și plecă. Jack se repezi la geam să vadă măcar numărul mașinii hoțului, însă, din păcate, hoțul dispăruse, iar ei chiar nu aveau ce să spună poliției.
Trecură zile de atunci, dar poliția nu îi dădu de cap cazului. Jack, stând în casă, se gândea și el cum ar putea ajuta poliția să găsească hoțul, însă Patch fu cel care veni cu soluția salvatoare.
— Ce faci? lătră el spre băiat.
— Nu pot să găsesc urmele hoțului, îi mărturisi Jack.
— Dacă ar fi și prietenii mei aici, probabil ai prinde hoțul.
— Stai, tu ai prieteni? Pot vorbi și ei ca tine?
— Desigur, răspunse Patch, fericit că putea fi de ajutor.
Jack se gândi că acum, cu toți prietenii lui Patch de partea lui, poate va reuși să prindă hoțul.
— Poți să mă duci la ei, te rog? întrebă Jack.
— Da, numai că sunt într-un loc îndepărtat. Dar presupun că nu e nicio problemă.
Patch îl conduse pe Jack până la o străduță pustie, cu multe graffitiuri pe pereți și cu un coș de gunoi care părea destul de plin de resturi de mâncare. Și acolo îi văzură pe cei trei prieteni ai săi!
— Jack, aceștia sunt Matt, Pufi și Michael, îi prezentă el.
— Bună! spuse Jack.
— Bună! îi răspunseră cățeii în cor.
Jack îl întrebă discret pe Patch dacă amicii lui erau deștepți și dacă aveau simțurile dezvoltate, iar el îl asigură că aveau tot ce era nevoie pentru a prinde hoțul. Apoi aceștia se puseră pe treabă. Mai întâi, veniră acasă la Jack ca să caute urmele hoțului. Până la urmă, Matt găsi ulei pe jos de la mașina lui. Și nu fu de mirare, doar era Pomeranian, deci isteț din cale afară!
Așa că se luară cu toții după el și alergară într-un suflet până la o stație de benzinărie. Și acolo, Jack îl întrebă pe vânzător:
— Nu vă supărați, ați văzut cumva o mașină gri trecând pe aici acum câteva zile?
— Da. Dar de ce întrebi? se interesă omul.
— Păi, am vrea să știm pe unde a luat-o, spuse Jack.
— Pe aleea din față.
— Mulțumim!
Jack și câinii o porniră înainte pe aleea cu pricina, dar în prima clipă nu găsiră mare lucru. Însă Michael, cu mirosul lui fin de Golden Retriever, începu să alerge de colo-colo ca să găsească indicii. Și, ghiciți ce? Descoperi mașina hoțului parcată lângă o stație de autobuz. Jack și prietenii lui căzură de acord că hoțul luase autobuzul și-și lăsase mașina acolo. Însă întrebarea era: în care autobuz se urcase hoțul?
Studiară atent plăcuța din stație și văzură că pe acolo circulau doar două autobuze. Acum, totul depindea de norocul lor ca să se urce în autobuzul corect. Se urcară în primul pe care îl zăriră și merseră până când Pufi, care avea o privire ageră, ca mai toți câinii Chiwawa, remarcă niște mănuși aruncate pe banca din stația în care ajunseseră. Coborâră de îndată și Pufi îi arătă lui Jack mănușile. Băiatul le studie cu atenție și descoperi că erau chiar ale hoțului. Și asta le dădu curaj! Așa că merseră înainte până când găsiră și cizmele hoțului, lăsate în fața unei case.
Jack chemă imediat poliția ca să investigheze acea casă, iar polițiștii își făcură datoria. Intrară în casă și căutară până găsiră hoțul. Apoi, acesta fu trimis la închisoare pentru doi ani, iar lucrurile furate „au fost revendicate”. Tot atunci, polițiștii i-au propus lui Jack să ia ei câinii la secție ca să îi dreseze. Pufi, Matt și Michael au fost de acord să fie îngrijiți de polițiști, așa că Jack le-a spus că îi pot lua.
După aceea, Jack și Patch își luară rămas bun de la prietenii lor și plecară acasă. De atunci, Jack a dus o viață bună cu Patch și nu au mai avut probleme.