de Ana Cernea
Și acum trăiesc fericiți într-o casă cu mulți copii cărora le-au pus nume antice, desigur. Dar povestea lor de dragoste e mai veche și chiar merită să fie povestită.
Cu 11 ani înainte
„Oare ce am azi în program?”, se întrebă îngândurat extraterestrul Nuțu. Chiar când voia să deschidă ușa frigiderului ca să-și ia o bere Space Bubble, se pomeni cu o navă ciudată în fața porții. Trebuie menționat că el era singurul locuitor al sectorului 13 de pe planeta Marte.
„Bonjour, monsieur. Nous sommes de NASA.”
„Bună ziua. Da’ ce-i NASA asta?”
„Venez avec nous, monsieur l’extraterestre.”
Și cu aceste ultime vorbe, îl traseră de mânecă și-l împinseră în navă. Din receptor se auzi o voce robotică׃ „On sera arrivé sur Terre en 3 heures. Commencez le procès dˈeffaçer la mémoire.”
Nuțu nu înțelegea nimic din ce spuneau, dar, într-un mod ciudat, se simțea bine și în siguranță.
Un astronaut-medic îl duse într-o cameră și îi lipi niște fire de cap. Avea o senzație ciudată, de parcă i se golește capul și venele îi plesnesc. După asta, căzu într-un somn profund.
***
„Ooo, dar cât de singură mă simt. Nicio statuie nu este prietenoasă cu mine. Se cred superiori doar pentru că ei au brațe și eu nu. Dar de asta sunt specială, pentru asta sunt celebră. Aș vrea să vină cineva să-mi țină companie. Mă simt atât de singură și neiubită.”
Auzi un zgomot puternic și văzu că o nouă vitrină va fi expusă.
„Mă întreb ce au mai adus aici.”
Când vitrina trecu prin fața ei, simți de parcă zvâcnește ceva în ea. Era un animăluț ciudat, cu pielea bej-movulie și cu niște buline maro. O privire de vis pe care nu o va uita prea curând.
Seara veni și noul exponat se mișcă și ieși din vitrină.
„Ooo, Venus din Milo. De când te-am văzut pentru prima dată doar la tine m-am gândit. Chipul tău angelic, sculptat parcă de un artist foarte talentat, îmi apare mereu în minte când închid ochii. Părul tău blond și mătăsos este perfect și aș vrea să-mi trec degetele prin el și să-l mângâi. Cred că inima mea de extraterestru s-a îndrăgostit de tine. Nu vrei să plecăm amândoi din acest muzeu vechi și prăfos?”
„Ba da, vreau, doar că eu sunt o statuie. Ar trebui să mă reîntorc la viață, dar nu știu la cine să apelez.”
„Nu-ți face griji, cunosc eu un vrăjitor care ne poate ajuta.”
Așa că îl sună pe vărul său, Costel, și îi ceru ajutorul. Acesta apăru într-o secundă și incantă ceva în sanscrita veche. Ca prin magie, Venus redeveni om.
„Îmi pare rău, dar nu-ți pot da brațele înapoi”, spuse Costel.
„Nu-i nimic, deja ai făcut atâtea pentru mine. Îți mulțumesc.”
„Mersi, Costele, îți voi fi mereu recunoscător.”
Și cu asta, Venus și cu Nuțu plecară din muzeu și trăiră fericiți până la adânci bătrâneți.
Și asta a fost povestea lor de dragoste care a făcut înconjurul lumii.
(povestire scrisă la Școala de vară de scriere creativă cu Adina Rosetti)
Adina și Ana